Prima pagină  »  Ştiri  »  Cinci uşi pentru Audi A1
18 NOIEMBRIE 2011, 13:37
2,640
8
Cinci uşi pentru Audi A1
De Valeriu Bahnaru
7
GALERIE FOTO (58 IMAGINI)
La prima vedere, Audi A1 pare perfect proporţionat cu doar 3 uşi la activ, câte le-a avut până acum. Unde ar mai putea încăpea o altă pereche de uşi? Ei bine, Audi dezvăluie astăzi versiunea de serie a noului A1 cu 5 uşi, numită A1 Sportback!

Deşi noua versiune A1 aduce acelaşi design ca şi modelul cu 3 uşi, cei de la Audi au reuşit totuşi să crească dimensiunile maşinii fără ca aparenţa să trădeze acest fapt. Noul A1 cu 5 uşi este cu 6 milimetri mai lat şi tot cu atâţia milimetri mai înalt. Lungimea şi ampatamentul au rămas nemodificate.

În versiunea de bază, în noul model va putea adăposti la bord doar 4 pasageri, şi asta „din cauza” unei banchete spate puternic profilate. Cei care îşi vor dori, însă, 5 locuri la bord, vor putea alege o bancheta opţională mai puţin profilată, fără o supraplată. În acelaşi timp, noul A1 Sportback aduce un volum al portbagajului identic cu cel al fratelui cu 3 uşi – de 270 litri în regim normal şi 920 litri cu bancheta spate rabatată.

Noul A1 Sportback este disponibil iniţial cu o gamă de trei motorizări pe benzină şi altele trei diesel. Cel mai accesibil dintre motoarele pe benzină este un TFSI de 1.2 litri, care dezvoltă 86 CP, care indică un consum mixt de 5.1 litri/100 km. Motorul de 1.4 litri va fi disponibil în două versiuni de putere – de 122 CP şi 185 CP. Cea mai puternică motorizare a noului A1 are nevoie de doar 7 secunde pentru a prinde prima sută, iar viteza maximă se situează la valoarea de 227 km/h.

Pasionaţii motoarelor diesel pot alege între două versiuni de putere ale motorului de 1.6 litri TDI – 90 şi 105 CP – sau propulsorul 2.0 TDI, care dezvoltă 143 CP. Cu acest din urmă propulsor Audi A1 Sportback poate prinde prima sută în 8.5 secunde, în timp ce consumul mixt constituie doar 4.1 litri/100 km.

Noul Audi A1 Sportback va ajunge în showroom-urile europene în primăvara anului viitor. Preţul de bază al modelului va constitui 16,950 Euro.



COMENTARII (8)
Crazywolf
Chişinău
la 18 Noiembrie 2011 - 13:53
simpatic prikindel... interesant cit de practic va fi...
0
0
Igor
London, Marea Britanie
la 18 Noiembrie 2011 - 14:58
praktik, daca e a 2-a masina in familie. eu personal as fi prokurat asa masina pt placere.
0
0
Autoexpert
Chişinău
la 18 Noiembrie 2011 - 15:49
Am avut ocazia sa fac un test drive la Romania...Masinutza e super!!!Pretul e cam piparat insa daca sa comparam cu Mini Cooper eu as opta pentru A1.
0
1
Mihail
Chişinău
la 18 Noiembrie 2011 - 18:26
si nia ini plasi masinuta... foarte reusita...
0
0
Dennis
Hânceşti, Moldova
la 20 Noiembrie 2011 - 11:42
frumoasa si compacta, probleme cu locul de parcare nu ai cu asa masinica :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 20 Noiembrie 2011 - 16:15
Klassnaia, pentru oras merge si konsumul nu e mare. Pretul doar e putin exagerat. Pentru asa bani, deam poti opta pentru ceva de talie mai mare si mai spatios.
0
0
Mihail
Chişinău
la 21 Noiembrie 2011 - 19:39
VB_1One nu tiam inteles exprimarea... tu ai vrut sa spui ca de asa bani iti poti lua ceva mai mare? pai aceste masini pot concura direct cu toate clasele...
la ele nus puse preturile dupa cit sunt de mari pentru ca nu se vind la KG ... :) cererea de piata mai ales cea de la orase se indreapta inspre masinile mici asa ce nui nimic esit din comun daca un smart fortwo costa cit un minivan.... :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 22 Noiembrie 2011 - 15:20
Klar ka nu la KG dar cu asa bani cumperi cava mai incapator.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!