Prima etapă a Campionatului Moldovei la Slalom
10 Aprilie 2012, 16:45
Multă vreme traseul de sub podul de la Telecentru a fost asociat doar cu cursele de Drag Racing, unde cele mai puternice maşini, conduse de piloţi cu nervii de fier, executau accelerări scurte şi rapide pe o distanţă de 402 metri, sau 1/4 milă. Chiar dacă Drag Racing-ul şi-a mai redus din amploare, traseul de sub podul de la Telecentru a reînviat cu o nouă amploare în sezonul 2012 a sportului auto moldovenesc.
Acum două zile, anume aici a avut loc prima cursă a Campionatului Moldovei la Slalom, cu suportul Federaţiei de Automobilism din Republica Moldova (FARM) şi a lui Samir Aliev.
Deşi prognozele meteo anunţau un
timp umed şi mohorât, pe întreaga
durată a cursei asfaltul a fost uscat –
deci condiţiile meteo nu au tăiat din
entuziasmul fanilor, deşi o eventuală
ploaie ar fi putut adăuga o doză bună
de spectacol cursei. Chiar şi aşa,
însă, pulsul a fost la maxim.

În primul rând, spectaculoase au fost
chiar traseele curselor, care s-au
desfăşurat pe un circuit improvizat cu
conuri şi bariere, pe o lungime de 300
metri. Pe traseu se aflau simultan
câte două automobile, care rulau în
sensuri opuse. Chiar dacă cele două
sensuri de mers aveau o configuraţie
diferită, în rezultat piloţii parcurgeau
distanţe egale, cu dificultăţi similare,
iar către final vedeau ambii o linie
comună de finiş, având în vizor şi
concurentul său.
Aceste elemente au amplificat spiritul concurenţial, ridicând la maxim suspansul nu doar pentru suporteri, ci şi pentru piloţi. Schema de desfăşurare a cursei aminteşte de etapele speciale din campionatul WRC, când doi piloţi concurează în
afara clasamentului
campionatului. Sau de cursa
Rally of Champions,
desfăşurată în mod analogic.
Trebuie să menţionăm
numărul mare de participanţi şi de automobile interesante, înrolate în cursă. Printre acestea s-a numărat şi un Lotus Elise! Exemplarele BMW, au fost, ca de obicei, cele mai multe la număr, în special Seria 3 (E30) şi Seria 5 (E34). Au fost prezente şi două Nissan-uri – 200SX şi 240SX, trei exemplare Honda – două Civic şi un
roadster S2000, un
Mitsubishi Eclipse, un Citroen
C2 VTR şi chiar un Lexus diesel
IS 220d! În total, au participat 23 de piloţi în două clase – pentru maşinile cu tracţiune faţă şi cele cu tracţiune pe spate. Cea de-a treia clasă, destinată automobilelor cu tracţiune integrală,
a lipsit din cauza insuficienţei de automobile participante.
După un briefing scurt, dar interesant – aşa cum se cuvine înaintea oricărei competiţii sportive – participanţii au putut să parcurgă câteva tururi de recunoaştere. După aceste tururi, au început şi tururile adevărate pentru clasa tracţiunii spate.

Aici s-au remarcat fraţii Codreanu, care au evoluat succesiv la volanul aceluiaşi automobil – un BMW Seria 3 E30 şi Maxim Besedin, la volanul extrem de agilului Lotus Elise.

Mai apoi, a urmat lupta în clasa tracţiunii faţă, unde lupta cea mare s-a dat între modelele Honda şi micuţul Citroen C2 VTR.
Înainte de cursa finală spectatorii au fost delectaţi de kart-urile lui Seghei Guţu şi a fiului său de 9 ani, Arteom, care au demonstrat viteze incredibile pe traseu. Necătând la puterea de doar 9 cai-putere a kartului lui Artiom Guţu, dezvoltată la 14,000 rpm, băiatul de 9 ani a demonstrat o abilitate incredibilă de a parcurge traiectorii fascinante cu viteze ameţitoare. Ceea ce a demonstrat tatăl său, la volanul unui kart Rotax Max Senior, cu o putere
de 28.5 CP, depăşeşte
limitele imaginaţiei, însă!
Nemaivorbind de viteza mare, Serghei, care este şi Preşedintele Comitetului de Karting, a parcurs traseul într-o serie de derapări controlate, care au deviat de câteva ori şi în rotiri spectaculoase. Cu alte cuvinte, spectatorii au avut motive de euforie!
Cu această ocazie, organizatorii au anunţat că următoarea cursă a sezonului 2012 va fi anume cea de karting, şi va avea loc la 29 aprilie, sub acelaşi pod de la Telecentru. Vă îndemnăm şi noi să fiţi prezenţi acolo – vitezele vor fi demenţiale, iar în curse vor participa 6 piloţi în clasa Rotax Max şi alţi 4 în clasa junior.
Revenind la cursa slalom, tururile finale au fost cele mai fierbinţi. Atmosfera s-a încins nu doar în categoria tracţiunii spate, ci şi în cea a tracţiunii pe faţă. În categoria
maşinilor cu puntea spate motrice, tendinţa lui Igor Groza de a ajunge primul la final a deviat într-o turnură la 180 grade a maşinii, spre suspinarea publicului. Punctul culminant a fost,
însă, lupta dintre Eugen Codreanu, la volanul Seriei 3 E30 şi Maxim Besedin, la volanul lui Lotus Elise. Din cauza unei defecţiuni tehnice a Lotus-ului, motorul căruia oprea la solicitări laterale extreme, Besedin a ajuns la
final pe poziţia a doua,
iar primul loc a fost ocupat de
Eugen Codreanu, la volanul
BMW-ului său.
Competiţia a fost una onestă, iar Eugen Codreanu, şi-a meritat pe deplin rezultatul, mai ales că acesta mai are în palmaresul său o serie de victorii anterioare la slalom. În cinstea
victoriei sale, Codreanu a oferit şi o demonstraţie de precizie a maşinii sale, cu lungi derapaje controlate şi mult fum ieşit din cauciucurile maşinii sale.
În clasa automobilelor cu tracţiune pe faţă lupta cea mare s-a dus între Eugen Baranov, la volanul lui Honda Civic, şi Valerian Dunai, la volanul lui Citroen C2 VTR. În aceeaşi succesiune aceştia au ocupat primele două poziţii pe podium.
Diplome de menţiune au primit Nicolae Aleinov (Lexus IS 220d), fratele câştigătorului la tracţiunea pe spate – Vladimir Codreanu (BMW Seria 3 E30) şi Nicolae Vostricov (Nissan 200SX).
Bucuria acestora a fost cel puţin la fel de mare ca cea a câştigătorilor! Şi asta bucură cel mai mult – că deşi podiumul-urile au avut doar câte 3 poziţii, nu au existat perdanţi!
A doua etapă a Campionatului Moldovei la Slalom va avea loc la Bălţi, la 20 mai. PiataAuto.md vă promite o relatare detaliată şi de acolo!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
6
3,903
GALERIE FOTO (70 IMAGINI)
COMENTARII (3)
G e o
Floreşti, Moldova
la 10 Aprilie 2012 - 18:52
Frumos,e placut sa vezi asa ceva dar e mia placut sa faci asta. Respect pentru ci acre au maisni di dornta de aface asta. Bravo Lor.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 10 Aprilie 2012 - 21:44
Pe Jenika cu E30 il cunosc personal, e din Ialoveni. Un baiat serios si daca si-a pus in plan ceva, duce pina la capat. Pentru slalom trebuie masini compacte, ar fi de dorit cu tractiune pe putea spate.
0
0
Mihail
Chişinău
la 11 Aprilie 2012 - 15:58
se ridica shi anoshtri ;)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!