Finlandezii îi vor ajuta pe germani să producă noul Mercedes-Benz A-Class
26 Iulie 2012, 08:26
Chiar dacă lansarea pe piaţă a noului Mercedes-Benz A-Class urmează să aibă loc abia în luna septembrie, germanii au primit deja 40,000 de comenzi pentru noul model, fapt care impune uzina producătoare să caute capacităţi suplimentare de asamblare.

Automobilele compacte Mercedes-Benz sunt produse la o reţea formată
din două uzine – cea din Rastatt, care a produs şi generaţiile anterioare A-Class şi B-Class, şi o altă uzină nouă din regiunea Kecskemet, Ungaria. Noua generaţie B-Class se produce în prezent la ambele uzine, iar în această lună a început şi producţia noului A-Class la uzina din Rastatt. Către toamnă, această uzină va începe să funcţioneze la capacitate maximă, în 3
schimburi, datorită startului producţiei unui nou SUV compact Mercedes-Benz. Pe de altă parte, uzina maghiară va mai produce în curând şi un nou coupe compact cu patru uşi, asigurându-şi astfel capacitatea maximă de producţie.

În aceste condiţii, dată fiind cererea deosebit de mare pentru modelele
compacte ale mărcii germane, cei de
la Daimler au încheiat un acord cu
finlandezii de la Valmet Automotive,
pentru ca aceştia din urmă să
producă peste 100,000 de exemplare
suplimentare ale noului A-Class la
uzina lor din Uusikaupunki,
Finlanda, începând cu anul 2013,
până în 2016.

Valmet Automotive este o companie
cu o bogată istorie şi experienţă în
industria auto, fiind un furnizor
important de componente pentru
automobile şi chiar producător de
automobile în bază de contract. Valmet
Automotive este renumit mai ales
pentru ingineria şi producţia
acoperişurilor retractabile pentru mai
mult modele decapotabile, pe care le
livrează unor producători precum
BMW/MINI, Daimler, Renault şi VW
Group. De asemenea, compania
finlandeză se mai poate lăuda că a
mai produs în regim contractual similar
modele precum Porsche Boxster,
Porsche Cayman, TH!NK City, Opel Calibra, mai multe modele Saab şi
chiar versiunea destinată Europei a lui Lada Samara (între anii 1996 şi 1998). În prezent, Valmet mai asamblează
automobile pentru Fisker şi
Marussia.
PiataAuto.mdIlie Toma
5
2,434
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (1)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 27 Iulie 2012 - 01:17
De moldoveni n-au nevoie cumva...? Vom repara pina strikam tot :-)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!