BMW şi Toyota vor crea un automobil sportiv împreună
25 Ianuarie 2013, 09:15
În iunie 2012 BMW şi Toyota anunţau unul din cele mai importante parteneriate din industria auto, care urma să se materializeze printr-o colaborare strânsă în schimbul de tehnologii şi dezvoltarea comună de noi direcţii. Ieri cei doi producători au semnat un nou acord, de această dată mult mai detailat, care specifică exact cum va arăta colaborarea BMW-Toyota în viitor.

În primul rând, cei doi producători vor dezvolta împreună un sistem de propulsie pe bază de celule de combustibil, care va include un motor cu ardere internă, o baterie electrică, precum şi rezervoare de
hidrogen. Cele două companii sunt convinse că acest tip de propulsie este o soluţie viabilă pentru mobilitatea viitorului, cu condiţia dezvoltării infrastructurii de alimentare cu hidrogen, cauză pentru care cei doi parteneri îşi vor uni eforturile.

Mult mai incitantă pentru fanii celor două mărci este anunţarea dezvoltării
comune a cel puţin un model
sportiv
de segment mediu. Cei doi parteneri au lansat acum un studiu de fezabilitate pentru a defini caracteristicile viitoarei platforme tehnice, iar ulterior în gamele celor doi producători ar putea apărea modele sport noi, cu sigla BMW pe de o parte şi Lexus sau Toyota pe cealată parte, care vor împărtăşi aceeaşi platformă
tehnică şi aceleaşi componente, distingându-se doar ca şi design. Aproape sigur, viitorul model va fi unul cu tracţiune pe puntea spate. Mai mult ca atât, Toyota şi BMW şi-au declarat intenţia comună de a colabora şi mai departe în vedea dezvoltării comune a automobilelor sportive de nişă.

De asemenea, acordul semnat ieri de cei doi producători mai presupune şi colaborarea în dezvoltarea materialelor uşoare ranforsate, care ar putea fi eventual folosite şi la viitoarele automobile sportive dezvoltate în comun. Pe lângă asta, cele două companii au iniţiat şi dezvoltarea unei noi baterii lithium-ion, cu o densitate energetică revoluţionară, cu mult superioară faţă de bateriile de acest timp existente acum în lume.

Deci, motive de bucurie pentru fanii Toyota şi BMW. Doi producători inovativi şi-au unit forţele pentru a dezvolta în comun inovaţii cu adevărat vizionare şi utile, care le vor permite să-şi întărească şi mai mult poziţiile.
PiataAuto.mdIlie Toma
4
3,202
COMENTARII (55)
GRED
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 10:08
Hm. Interesant. Succese!
0
3
dima
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 12:51
mie mii interesant reactia celor care spuneau ca BMW nui masina iar toyota e super, care a facut greseala de a se combina?:))))
1
2
Robert
Bucureşti, România
la 25 Ianuarie 2013 - 13:21
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
7
0
dima
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 13:30
Robert_444 asta asteptam sa scrii:))) tu stii ca in 2014 toyota va pune pe masinile lor motoare diesel de la bmw? desigur ca nu stii, fiindca tu esti, fara suparare, ca un cal, privesti doar inaintea ochilor!
2
4
Mihail
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 15:09
toyota e avansata "beton" :) in hybrid si tot ce tine de electricitate! si tehnologia lor vvti ... tot are un plus unic!
cu aceasta alinata e vad ceva de genul : Toyota o pozitie mai bune pe piata europeana!
si BMW acces la tehnologiile Toyotei ...
dar sa fim seriosi cu toate ca de multe ori dezbateam BMW-ul sai ridic dispozitia lui dimka :)) ,,,bmw are si el o mare experienta si tehnologii no coment!

dintrun alt punct de vedere! as spune ca se unesc cei mai puternici ai lumii auto! si la sigur va esi ceva bun!
ce experienta are toyota nu are bmw si invers! asa ca ....

dima vrem nu vrem noi da vom fi prieteni :))
2
1
dima
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 16:33
Mihai daca vorbim de sistema VVTi, stie oare cineva ce inseamna? este o sistema popular numita "Vanos", care a fost pusa prima data de BMW in 91,iar Toyota in 97, unica diferenta este ca la BMW era mecanica, iar la Toyota electronica, cum ai spus si tu nu doar BMW are ce invata:)))
1
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 25 Ianuarie 2013 - 16:58
Robert: nu mai sunt motoarele BMW mai rele ca celelate, ci din contra... ani la rind cistigau koncursurile "motorul anului"... BMW-ul nu are asa experienta la hybrizi cum a zis si Mihai, dar Toyota va avea de invatat la motoare mai traditionale.
2
0
GRED
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 17:10
Robert e una sa faci Toyota fiabila si un BMW fiabil ... sunt lucruri diferite.
Asta cum ai pune sa faci un TV CRT fiabil (care tine 20 de ani fara probleme) si un TV O'Led sau PLASMA fiabil care peste 5 ani da probleme ...
Ordinea de comparatie o lasi asa cum am expus :) ca sa fie clar
1
1
petro
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 18:14
s-a mai facut o alinta de asa fel intre renault si nissan
0
1
petro
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 18:20
in o astfel de colaborare vor avea de cistigat ambii, dar cineva va fi cu un pas inainte, cine? vom vedea
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 25 Ianuarie 2013 - 19:26
@Dima,

Fara suparare iti zic si eu.Inainte sa arunci cuvinte jignitoare de cea mai joasa speta ar fi bine daca te-ai documenta putin,ti-ar prinde bine si cateva cursuri de citire din reviste numai sa vad si eu odata lucrul asta de la tine.Toyota vrea mai mult acele motoare diesel ptr. piata Europeana ,fiindca altfel isi baga ceva in motoarele lor diesel care nu stiu altceva decat sa polueze si atat.Eu nu inteleg cum au putut fi ei deacord cu asemenea stratageme ale tiranului din Munchen,mi se pare pathetic ca o marca care se credea varful superioritatii ,ca fac si ca dreg ei de toate pe aceasta lume ,acum vor cu miluinta sa faca alianta cu Toyota.

@VB_1one ,i-a priveste aici .......ce zici sta bine BMW la fiabilitate??? Nu prea :))

CELE MAI MULTE DEFECTE
Poziţie Producător Rată de defect în procente Rată de defect la număr de unităţi
1 MG Rover 7.88% 1/13
2 Audi 3.71% 1/27
3 MINI 2.51% 1/40
4 Saab 2.49% 1/40
5 Vauxhall 2.46% 1/41
6 Peugeot 2.26% 1/44
7 BMW 2.20% 1/45
8 Renault 2.13% 1/46
9 Volkswagen 1.91% 1/52
2
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 25 Ianuarie 2013 - 19:44
Robert: i-a uite atent la topikul ce mi l-ai da... eu inteleg ca doar 2.20% dintre masinile BMW au defecte, adika una din 45 vine la service. Fatza de Rover care fiecare a 13-a masina e cu defect... BMW este al 3-lea din clasament dupa Renault si VW la care nici nu m-am asteptat sa fie atit de fiabile. Dar da-mi te rog link-ul de unde ai selectat info respectiva sa citesc singur ce-i akolo.
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 25 Ianuarie 2013 - 21:37
@vb_10ne,eu ma refer cum este BMW fata de Toyota.


http://www.automarket.ro/stiri/warranty-direct-honda-toyota-si-mercedes-benz-in-topul-fiabilitatii-49252.html
2
2
dima
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 21:53
Robert_444 tu nu ai aratat, unde e Toyota? 1 la cit se strica? cu ce sa compar? pe mine nu ma intereseaza de ce si pentru ce a ales toyota sa puna motoare diesel, pentru EU sau alte regiuni, de ce nu a ales MB, VW, renault etc, a ales BMW inseamna ca merita, nu stau la cirma toyotei niste prosti, iar cind am spus ca privesti numai in fata ochilor am avut in vedere ca tu inafara de masini japoneze nu crezi in nimic.
PS oare nu toyota era acea marca la care se intepenea pedala acceleratorului in SUA si citeva mln de masini au fost rechemate si citeva sute de accidente au avut loc din cauza asta? hai sa fim seriosi si sa recunoastem ca nu exista o marca care domina, toate au plusuri si minusuri!
1
4
Mihail
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 23:17
eu zic sa asteptam masina care va avea plusurile BMW-ului si plusurile TOYOTEI! ar trebui sa iasa ceva de genul "PERFECT"(nu vodka)

si hai sa calmam lucrurile ca cei care cumpara un bmw sau o toyota au motivele lor!


1
1
semion lobanov
Chişinău
la 25 Ianuarie 2013 - 23:20
Comentariu şters de redacţie.
constantin
Bălţi, Moldova
la 25 Ianuarie 2013 - 23:33
Una va pot spune cu siguranta: FIABILITATEA,ECONOMIA sunt plusurile de la care eu sint in extaz eaca de ce ador aceasta marca,pe cind BMW la capitolul acesta scheoapata(am cunoscuti mecanici care confirma aceasta) da Dima CONFIRMA ,eu inteleg ca calitatea materialelor e mai superioara,condusul e mai sportiv la BMW dar nu schimb personal calitatile enumerate anterior pe condusul sportiv.In fine avem de cistigat spun eu in urma acestei aliante. Vom trai si vom vedea ce va iesi!
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 25 Ianuarie 2013 - 23:49
Domnisorule @dima,chiar nu am chef sa ma contrazic cu ''matale'' pt niste masini,insa exact cum ti-am zis si mai sus ''ar fi bine daca te-ai documenta putin,ti-ar prinde bine si cateva cursuri de citire din reviste numai sa vad si eu odata lucrul asta de la tine'' .De ce ? Fiindca se vede de la o posta ca nu esti pregatit pt aceasta pasiune ,acest domeniu.

Auzi la tine ''oare nu toyota era acea marca la care se intepenea pedala acceleratorului in SUA si citeva mln de masini au fost rechemate si citeva sute de accidente au avut loc din cauza asta?'' .Tu chiar ai citit tot ce se spunea despre Toyota inainte sa arunci fraza asta? In cazul in care nu stiai situatii cu blocarea ''acceleratiei '' s-a dovedit un sabotaj.

Asa ca domnisorule @dima chiar te rog citeste cuvant cu cuvant si apoi vom avea un punct de plecare intr-o polemica amicala.

http://www.automarket.ro/stiri/oficial-modelele-toyota-rechemate-36191.html
1
1
Mihail
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 00:21
dima accelerarea ca accelerarea... nu uita ca dupa scurt timp a aparut BMW cu "FRINAREA" :))

bre oameni buni...

cind vorbesti despre Ferrari si BMW deodata apare ideia ca BMW e nimic pe linga Ferrari... si de ce? doar pentru ca Ferrari face niste sportcaruri superputernice (marog si frumoase) si punct? da daca analizam un pic descoperim ca BMW e mult peste Ferrari la tehnologii/vinzari/profituri ....
doar ca aceastai ideia de piata! Ferrari se multumeste cu cit face si atit ... pe cind BMW munceste la greu (ca si majoritatea marcilor germane) si intrun final vedem ca economia GERMANIEI e mult peste cea a ITALIEI si iarasi de ce? pentru ca nemtii muncesc nu gluma! pe cind italienii se multumesc de putin si nu vor mari batai de cap....


acum trecem la tema :))

toyota... cind ne deprindem cu toate BMW-urile luxoase,mari,puternice... si vedem un yaris cu un motoras de abia se aude... primul lucru la care ne gindim e exact chestia cu Ferrari-BMW...

dar de ce nu analizam un pic?...
ian comparati voi modele la acelasi pret...
cum doriti voi un yaris cu salon de piele si plastic de calitate cind el porneste de la 10 mii de euro... in comparatie cu un bmw la care cele mai eftine modele pornesc de la 20-30 cel putin...?
in acest mod producatorul nusi recupera banii investiti...

si de ce toyota produce aceste masini asa eftine? pentru ca si aceasta este o piata si din aceasta tot se scoate bani!
nu degeaba e nr.1 pentru ca face de toate pentru toti :)

la fiabilitate... mda... faptul cai prezent pe toate pietele la nivel global in toate climele si zonele existente ia permis sa se dezvolte dupa practica pe care o are...
cind ai cerere din africa sa le dai masini care sa mearga prin desert cu mitraliera de 0,5 T pe ia... se munceste pentru acest rezultat... si cu experienta optinuta ....

dar BMW ce treaba are sa construiasca masini extrem de fiabile daca cererile vin de la populatia "mai civilizata" cu drumuri mai de sec 21 :)... mda in MD TOYOTA nare dreaba multimita AFRICANILOR dar BMW are probleme multumita POLITICIENILOR :))





1
1
Mihail
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 00:27
sanya :) bmw e bmw si in africa? da nu mai spune... africanii tiau spus asta? sau tiai imaginat?

offf... ca si nica... tat normal sanya :) tat as shi ghini :)))
1
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 02:03
Robert: mersi pentru link... dar am observat ca Honda de 2 ori mai rar inka intra pe la service-uri fata de Toyota, fapt ce m-a impresionat tare. Da vad totodata ca si Mercedes-ul se bukura de autoritate in rindul masinilor cu motoare fiabile, clasificaindu-se imediat dupa Toyota, ceea ce tu de multe ori reprosai... ai explikatie la asta? :-)
1
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 02:03
Senia Ibanov: N-ai avea ceva impotriva sa ma lingi subtioara cind eu voi transpira intorkind volanul Uaz-ikului? :-))
1
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 02:12
Mihai: Sanya se da shmeker akum in fatza noastra... zice ca e reprezentant oficial al obsedatilor de BMW din Afrika. :-)) Poate il luam si pe el la "car wash"-ul nostru...? Va da ku "poliroli" prin tobele de esapament :-))
1
2
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 26 Ianuarie 2013 - 09:27
acceasi tema la toate articolele :))

Mihai are dreptate, nu sint modelele BMW direct comparabile cu Toyota. Sunt in diferite categorii de pret, pentru diferiti clienti.

Citeva luni in urma am citit un articol despre un studiu refereitor la motoare. Era vorba despre performanta, eficienta, inovatie (probabil mai putin fiabilitate). La clasamentul hibrizi producatorii japonezi au luat locurile de frunte pe cind la clasamentul general au fost motoarele de la BMW, MB si VW. Daca e sa credem studiului, nemtii folosesc/inventeaza tehnologii noi care desigur mai fac probleme. Iar daca sa renunti la tehnologii noi si sa aplici ceea ce deja a fost experimentat de multi ani inseamna ca trebuie sa mergem inca pe carutze cu motor :)

Eu aleg ceva mai nou :D
0
2
semion lobanov
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 09:59
Comentariu şters de redacţie.
Junnior
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 10:12
Dacă tot zici ca motoarele BMW sunt de kkt @Robert
cum poţi explica asta:

Motoarele BMW cu 4, 6 şi 8 cilindri domină în patru categorii (din 8 categorii) la Engine of the Year 2012, astfel, BMW Group din nou se impune ca cel mai de succes producător auto, în concursul de motoare cu renume internaţional.

şi mereu BMW AG ia cele mai multe titluri.

Din acest parteneriat ambii producători au de câştigat,
şi vor face schimb de experienţă, fiecare dând de la sine ceea ce e mi bun.
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 26 Ianuarie 2013 - 10:46
@VB_1one

Cum explic asta? Pai simplu..............Eu faceam referire doar la motoarele v6 si V8 care au probleme mecanice.Deci s-ar putea ca din acel top modelele cu probleme sa fie acestea.Iar Honda intr-adevar de fiecaredata cand a fost prezentata intr-un astfel de clasament ea era pe locul unu iar Toyota pe 2 ,insa nu este o mare diferenta ,tot pe acolo se rezuma ambele.

Dar sper ca ai citit........acest clasament se rezuma doar pt marcile vandute in (marea Britanie si doar cele aflate in garantie nu si dupa,si s-ar putea sa s-o fi luat in calcul si recall-urile ceea ce mi se pare penibil ( recall-ul fiind o responsabilitate fata de producator nu ceva rau )
0
2
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 26 Ianuarie 2013 - 10:48
Junnior: din cite imi dau eu seama concursul Engine of the Year evalueaza performanta (putere-consum in mare parte) a motoarelor noi aparute pe piata pe cind Robert se refera la fiabilitate.
0
0
Mihail
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 11:59
Junnior Engine of the year apreciaza motoarele dupa performantele la moment si nu prea dupa fiabilitatea in timp...
dar is deacord cu Eugen! cu cit mai multe tehnologii cu atit scade din fiabilitate...

0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 14:23
Robert: am inteles... kum spui si tu, s-a facut referire la masinile din UK si anume cele aflate pe garantie, pe cind celelalte inafara ei exista probabilitate de a fi mai multe...
1
1
petro
Chişinău
la 26 Ianuarie 2013 - 20:44
nui masina sa nu aiba probleme, tehnice, electrice, mecanice etc. fiecare model isi are categoria sa de clienti, si nui de mirare ca cineva sa nu fie satisfacut.
0
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 22:02
petro: deacord cu tine
1
0
Viorel
Teleneşti, Moldova
la 26 Ianuarie 2013 - 22:53
Salutare la toti! Ce sa zic, mult succes lor si sa fie intr-un ceas bun, astept cu nerabdare o toyota/lexus sau un bmw cu o fiabilitate demna de toyota si cu o manevrabilitate caracteristica bmw-urilor totul la un pret de dacie :)
0
4
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 01:14
Viorel: Vad in tine un adevarat moldovean :-)) Ieftin, bun si mult in kg...
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 27 Ianuarie 2013 - 10:46
@Viorel,bine punctat.
@VB_1one ,de fiecaredata cand iti citesc cate un comentariu ''off topic'' ma bufneste rasul,esti chiar caraghios nu te supoara :D .Ai de la mn un ''like'' prietene draga ;)
0
0
constantin
Bălţi, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 12:40
Robert_444
nu te supara de intrebare, esti basarabian?
0
2
Mihail
Chişinău
la 27 Ianuarie 2013 - 12:58
care basarabian bre constrantine? el e beton beton! (adica din Romania) :))
1
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 13:37
Mihai : :-))
Robert: si ce ma rog iti provoaca risul?
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 27 Ianuarie 2013 - 13:49
Pai cu cea mai mare placere pot sa va raspund domnule @constantin.............''nu sunt''.Insa chiar imi place modul vostru de gandire fata de al unora dintre romani si chiar va respect o mare parte dintre comentarii care sunt destul de elaborate.Insa din pacate (unii) ardeleni si bucuresteni au tendinta de a se uita la moldoveni de sus. Ca-s asa si pe dincolo. Dar cati dintre ei au simtit vreodata caldura sufletului de moldovean? Cred ca am ajuns la un moment in care e cazul sa spunem destul cu insultele astea teritoriale si sa nu uitam ca nu suntem cu nimic mai buni unii fata de altii. Suntem oameni cu totii si fiecare avem plusurile si minusurile noastre. Numai bine ;)
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 27 Ianuarie 2013 - 13:52
@VB_1One .Nu vreau sa o iei ca pe o insulta sau o ironie insa chiar imi esti simpatic in unele comentarii ''of topic'' :D
0
1
constantin
Bălţi, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 15:38
Robert_444
bine spus:RESPECT!!!! Trebuie pur si simplu sa fim OAMENI sa nu fim cu nasurile pe sus(ma refer stii tu la cine)
0
1
constantin
Bălţi, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 15:40
La noi majoritatea sunt simpatici:)) Asa suntem noi simpatici(Moldovenii)
As vreo sa va cunost personal pe toti dar din pacate nu prea se primeste, poate va fi ocazii.
0
2
petro
Chişinău
la 27 Ianuarie 2013 - 16:55
nui la tema, robert nimic personal, dar in ultimul timp romanii se cam baga nasul prea tare in ograda vecinului, sunteti mai sus sau mai jos nu ma intereseaza deloc, e destul cit am fost condusi de unii ba de altii, se spune asa: fa ordine in casa ta apoi da sfaturi la altii, fii sanatos
0
4
Robert
Bucureşti, România
la 27 Ianuarie 2013 - 17:18
@petro ,ca bine zici ;)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 20:49
Constantin: Cindva eu am venit ku asa propunere insa numai la propunere si ne-am limitat. Daca ne intilnim precis ca cineva se duce vinat acasa, eu asta personal i-o garantez cuiva... asa ca mai bine pentru toti ar fi aici sa comunicam :-) Maroritatea dintre noi vorbesc omeneste si multi sunt oameni inteleligenti aici, dar sunt si "bidle" care inafara de jargoane nu au nimik in kap. Sunt multi care nu cedeaza delok printre care ma numar si eu, recunosc asta. De aici si se isca multe konflikte intre noi.
1
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 27 Ianuarie 2013 - 20:51
petro: deacord si ku asta!
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 27 Ianuarie 2013 - 23:24
@VB_1One,eu chiar as vrea sa va cunosc pe unii dintre voi,mai ales pe tine.Exact cum am mai spus,chiar esti simpatic ,probabil si in viata reala tot acelasi caracter il ai,si bineinteles chiar as vrea sa dau mana pt prima oara cu un basarabean :D si sa va cunosc mai bine.Iar dupa asta sa ''ne dam'' cu masinile ,evident cu viteze regulamentare ;)
2
1
semion lobanov
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 12:06
Comentariu şters de redacţie.
Mihail
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 15:24
VB_1One ia seama bine fratioare! dupa parerea mea Robert vrea sa te amageasca sa te dea pe mina lu sanya ;)
ne ia el cu bombonica da tot spion ramine :)
1
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 17:07
Sanya Ibanov: Despre ce "strelka" vorbeshti mukosule? Te crezi ca traiesti ku ideile anilor '90 cind de fapt te scuipa toti cind te aud? Tu kiar habar n-ai ce scrii zadrotule... Tu crezi ka eu batai n-am vast sau babuini al de tine? Numai nu zi ka m-ai asteptat ka un mare "avtaritet" acolo ku bite si lanturi si de ciuda ca n-am venit te-ai dat ku kapul de pereti... :-)) Deci, daca vrei sa dovedesti ka kuvintele tale nu sunt "hu*nea" si tu nu esti un "pizd*bol" in fatza la atitia oameni ce intra pe site, te astept la Floresti dupa cum si ai zis ca o vei face daca nu ma prezint. Ti-am zis... sunt ospitalier! Ma gasesti la Procuratura Raionala in fiece zi de luni pina vineri, de la 08.00 pina la 17.00,biroul 7. Daca doresti poti ramine si pe noapte la noi... lok in "СИЗО" iti garantez personal.
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 17:16
Mihai: Daca sincer... sa-ti zik barbateste, mii in "p..." de mina lui Sanya... :-)) dar ku Robert stiu precis ca nu ma mai vad degraba... :-))

Robert: cu ceva timp in urma redactia a venit ku o noutate buna pentru noi, vizitatorii site-ului... cum ca cei mai fideli vor avea posibilitatea sa mearga impreuna cu redactia intr-un sejur in Europa. Nu stiu nici pina acum care a fost motivul abandonarii acestei idei. Asta fusese unika sansa de a ne intilni intre noi, caci la nivel organizatorik stam kam prost... Alte sanse nu mai vad si cred ca degraba nici nu vor mai fi, de a ne cunoaste kuloarea okilor si caldura palmelor. :-))
0
1
dima
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 19:34
semion lobanov nu am nimic impotriva ta, insa exista un aforism "cind 2 se cearta, nu poti face diferenta care din ei e mai prost", eu propun sa treci cu vederea comentariile unora de pe acest site si sa scrii ceva constructiv, astfel vei demonstra ca esti mai presus, nu te cobori la nivelul cel mai de jos!
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 20:42
dima: el nu te va asculta fii sigur... la dinsu creierul e "katok" ...
0
1
constantin
Bălţi, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 21:09
VB_1One semion lobanov
Propun sa va calmati totusi suntem maturi la cap, nu e placut sa citesti comentarii de astea jignitoare, nu-i frumos.Imi aduc bine aminte din care motiv a parvenit cearta voastra, deasta propun sa nu mai discutam despre teme politice,limba vorbita etc., deoarece fiecare are parerea sa si nu vrea sa-si schimbe parea. Voia boierului.... uitati unul de altul pur si simplu pentru o perioada de timp.
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 29 Ianuarie 2013 - 20:27
constantin: :-))
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!