Ţara în care chiar şi lucrurile extrem de grele înaintează
28 Ianuarie 2013, 10:20
Roţile unui camion verde închis încep mişcarea încet, foarte încet. E puţin după ora nouă seara şi sunetul propulsorului V8 de 16.2 litri inundă aerul rece. Motorul de 680 cai-putere, instalat pe acest MAN TGX, are o misiune extrem de importantă: să se asigure că cele 150 de tone ale încărcăturii sale ajung cu bine la
destinaţie, iar odată cu ele să se asigure că industria auto face un pas uriaș către visul mobilităţii curate şi regenerabile ale viitorului.

Probabil, cheia se ascunde în încărcătura deosebit de preţioasă,
pe care acest vehicul o transportă. Aţi intuit corect, pentru că în remorca imensă, care măsoară aproape 37 metri lungime, se află un reactor gigantic de producere a metanului sintetic, care se îndreaptă spre noua uzină Audi e-gas.
Ca să înţelegem mai bine de ce e atât
de importantă această livrare, trebuie
să explicăm în ce constă noua uzină
a celor de la Audi şi ce este, de fapt
„e-gas”-ul. Ştim cu toţii că există
automobile care pot merge pe bază
de gaz petrolier lichefiat (propan), şi
există alte automobile care pot rula
pe bază de gaz natural
comprimat (metan). Primul
tip de gaz e unul realizat în
urma amestecării mai
multor compuşi, inclusiv
a propanului şi benzinei.
Cel de-al doilea se
găseşte în natură,
fiind, de fapt,
echivaent cu
gazul din conducte, care vine şi la
obişnuitele aragaze de bucătărie.
Metanul are o cifră octanică mai mare
ca a benzinei, şi la ardere deajează
mai puţin CO2, fiind considerat a fi,
de fapt, un combustibil mai eficient
decât benzina sau diesel-ul. Partea şi mai interesantă a metanului este că, fiind un compus chimic unitar, poate fi obţinut şi pe cale artificială, în urma unor reacţii chimice de sintetizare, doar că acele reacţii consumă o anumită doză de energie pentru a se produce.

Audi însă, a inventat un concept pe cât de simplu, pe atât de revoluţionar. Noua uzină Audi e-gas va utiliza energia vânturilor pentru a asigura desfăşurea reacţiilor. Amplasată în orăşelul Werlte, în nord-vestul Germaniei, într-o zonă în care vânturile sunt mai mult decât suficiente pentru producerea energiei, noua uzină va
utiliza forţa naturală pentru a produce gaz natural comprimat, care va fi folosit, la rândul său, pentru propulsia maşinii fără nici o daună pentru mediul ambiant. Şi cum rămâne cu dioxidul de carbon, renumitul CO2, veţi spune? Ei bine, metanul are formula chimică CH4, ceea ce înseamnă că este compus din atomi de Hidrogen şi Carbon. Pentru a-l obţine, uzina Audi e-gas va „inhala” dioxidul de carbon CO2 din atmosferă şi îl va amesteca cu hidrogen, rezultând iniţial monoxid de carbon şi vapori de apă, iar apoi, la tratare repetată cu hidrogen, la temperatură diferită, se obţine gazul metan şi din nou vapori de apă. Deci, un proces absolut inofensiv, iar încălzirea reactoarelor, în care aceste reacţii chimice vor avea loc, va fi asigurată de energia electrică eoliană. Mai mult ca atât, uzina a absorbit şi dioxid de carbon din atmosferă, aducând astfel şi un beneficiu temporar. Anual, uzina Audi e-gas va absorbi aproximativ 2,800 tone de CO2 din atmosferă, echivalentul cantităţii absorbite într-un an de
224 mii copaci de fag. Gazul metan
produs de uzină va fi pompat în
reţeaua germană de conducte,
ajungând la staţiile de alimentare
pentru automobile. În procesul de combustie a gazului de către motorul maşinii, va fi eliberată o cantitate
echivalentă de CO2 cu cea absorbită de uzină din atmosferă pentru producerea lui. Astfel, se produce un ciclu îchis perfect, prin care un combustibil a fost produs pe bază de energie a naturii, fără a lăsa în urmă nici măcar un gram de CO2!
Ei bine, tocmai acest reactor imens, necesar noii uzine, a fost în sfârşit produs de către compania-soră a celor de la Audi – MAN – proces de producţie care a durat 8 luni. Da, cei de la MAN nu fac doar camioane, ci au şi o divizie specială, numită MAN Diesel & Turbo, care poate realiza astfel de comenzi speciale. Prima parte a călătoriei imensului reactor a avut loc pe calea apei, sau mai exact
pe râul Dunăre, de la uzina MAN până în portul Deggendorf. De aici, macaralele imense l-au ridicat şi l-au amplasat pe remorca special pregătită.

În Germania, încărcăturile supradimensionate au voie să fie transportate pe drumurile publice doar noaptea, între orele 9 seara şi 6 dimineaţa. Din cauza lăţimii exagerate
a încărcăturii, alte vehicule pot efectua depăşiri doar dacă drumul are mai mult de două benzi pe sens, altfel toate maşinile sunt nevoite să urmeze coloana cu o viteză de aproximativ 45 km/h.

Întregul traseu, pe care imensa încărcătură a avut a-l parcurge, măsoară 782 km. Un autoturism obişnuit ar putea face această
distanţă în aproximativ 8 ore. Dar reactorul grandios, de 16 metri lungime, 5.80 metri lăţime şi 3.60 metri înălţime, are nevoie de 8 nopţi pentru a ajunge la destinaţie, în orăşelul Werlte. Ninsorile abundente au provocat
amânări serioase de la itinerarul
iniţial de timp, iar călătoria s-a dovedit
a fi un test de anduranţă pentru
oamenii şi maşinăriile
implicate în
proces.
Coloana comunică prin staţii radio pentru a fluidiza la maxim procesul. Cea mai grea sarcină îi revine, fără îndoială, şoferului de la volanul camionului, însă vehiculul de recunoaştere dinaintea lui are o sarcină importantă, de a-l informa pe cel de la volanul MAN-ului TGX despre lăţimea traseului de dinainte, unghiurile curbelor şi apariţia eventualelor obstacole. Ghidajul eficientizează la maxim procesul şi face transportul să înainteze chiar şi în situaţiile dificile.
Dar şi aşa, coloana se ciocneşte de o situaţie neprevăzută. La intrarea pe autobahn-ul A3, calea de acces e prea curbată, iar camionul şi imensa remorcă nu încap. E ora 1 noaptea, şi echipa de asistenţă primeşte apobarea să demonteze temporar câteva indicatoare şi componente de asistenţă rutieră de pe marginea autostrăzii, pentru ca angrenajul de transport să poată tăia curba şi să înainteze. Problema se rezolvă într-un final şi echipa înaintează.
Cea mai grea parte abia urma, însă. Un sector închis de autobahn forţează întreaga coloană să devieze de la traseu, făcând o ocolire de 20 km pe drumuri înguste şi chiar orăşele. Echipa a trebuit să închidă pe rând mai multe segmente de drum, să demonteze orice obstacol posibil şi chiar să monteze plăci de fier pentru susţinere pe marginea drumurilor, întrucât lăţimea transportului o depăşea pe alocuri pe cea a drumurilor, iar acostamentele
înmuiate de ninsori şi ploi ar fi putut cauza blocarea transportului. Chiar şi aşa, la un moment dat camionul a fost nevoit să parcurcă un unghi imposibil într-o intersecţie, neîncăpând între stâlpii electrici. Profesioniştii de transport au găsit şi aici o soluţie, însă. Aceştia au demontat bara de protecţie spate a remorcii, câştigând spaţiu astfel, şi reuşind să treacă. Problemă rezolvată, însă şi timp suplimentar consumat. La 6 dimineaţa, echipa
de transport intră într-o parcare specializată, pentru o pauză obligatorie până la 9 seara. Nici această tură nu a reuşit să ducă transportul la destinaţie.

În seara următoare transportul ajunge la uzina Audi. Pe ultimii 300 metri încărcătura e transportată de un camion mai îngust, iar în final macaralele imense recepţionează
reactorul şi-l aduc în poziţia în care îşi va începe lucrul în curând. În primăvară vor începe primele teste în procesul de producţie, iar în vară acestea vor trebui să fie definitivate. Ulterior, uzina îşi va începe şi activitatea la capacitate normală, producând gaz metan generat cu forţa naturii şi a inteligenţei umană. Iar primul vehicul Audi, pregătit să
consume gazul metan produs – A3 Sportback TCNG – este şi el pe cale să fie lansat, urmând să ajungă în showroom-uri în toamna anului 2013.

Iată că există în lume ţări, în care chiar
şi cele mai grele lucruri înaintează
într-un mod fascinant!...
PiataAuto.mdIlie Toma
6
3,673
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (8)
jaguar
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 12:19
PA, Va recomnad sa remiteti Guvernului, Ministerului Economiei acest articol.Poate li ,, trezeste "o idee de perspectiva reala.
Astfel ,,tonele,, de fonduri europene ar fi cheltuite pentru o cauza realista.
0
0
Mihail
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 15:36
jaguar .. ei stiu prea bine... nau uitat deloc... doar ca atita timp cit poporul rabda de ce sa nusi vada de treaba lor cu inbagatitul cit e posibil?....
0
1
G e o
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 20:03
Probleamtic sa transportezi asa greutate...Sa fi fost la noi in MD atunci drumurile aveau sa se indoaie
Imi place sistema se navigare a conducatorului:D a pus Tableta pe 2 pachetzele de stergarele:D
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 20:35
Gh1tisor: :-))
0
0
Mihail
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 21:07
Gh1ţîşor sa fost moldoveni o lega cu sirma ;)
0
2
G e o
Floreşti, Moldova
la 28 Ianuarie 2013 - 21:51
MIhai xD
sau avea sa prinda o bucata de ubolnik pe trpeda si cumva o puea acolo:)
0
0
petro
Chişinău
la 28 Ianuarie 2013 - 22:51
la noi o duceau cu tractoarele
0
0
Mihail
Chişinău
la 29 Ianuarie 2013 - 21:04
petro sau cu "Balonul cu aer cald" :))
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!