Şeful Volvo, supărat pe amânarea lansării unei noi generaţii XC90
25 Februarie 2013, 09:10
Volvo XC90 a fost lansat mai bine de
un deceniu în urmă, în îndepărtatul an
2002, fiind unul din cele mai longevive
modele de pe piaţă astăzi. Doar că
longevivitatea nu e neapărat un lucru
admirabil din punct de vedere al vânzărilor, întrucât popularitatea lui XC90 este în cădere liberă, iar o nouă generaţie încă nu este pregătită. Într-un
interviu acordat recent, şeful actual Volvo, Hakan Samuelsson, s-a declarat extrem de supărat că dezvoltarea unei noi generaţii a fost amânată de mai multe ori şi a început atât de târziu, mai ales că odată Volvo XC90 era printre cele mai vândute SUV-uri premium de talie medie.
„Lecţia pe care am învăţat-o
cu XC90 este că trebuie să fii
foarte precaut atunci când
amâni dezvoltarea unui produs.
Practic, amânând, împrumuţi
bani din viitor, iar apoi trebuie
să-i plăteşti cu o dobândă
dureroasă. Nu a fost
foarte inteligent din
partea noastră să
amânăm
programul de
dezvoltare a
unei noi generaţii XC90”, a conchis oficialul Volvo.

Lansat în 2002 la Salonul Auto de la Detroit, Volvo XC90 a avut un plan iniţial de vânzări de 50,000 de unităţi pe an, însă în scurt timp modelul a
depăşit cu mult estimările iniţiale, înregistrând 86,000 de exemplare vândute numai în anul 2005, devansând un alt lider al segmentului – BMW X5 – şi devenind cel mai bine vândut model al mărcii. În 2012 s-au vândut doar 31,290 exemplare Volvo XC90, în scădere cu 21% faţă de anul anterior, iar astăzi cel mai bine vândut model este XC60.
Abia la sfârşitul anului 2011, la mai
mult de 9 ani de carieră a lui XC90,
suedezii au confirmat că s-au apucat de o nouă generaţie XC90. Aceasta, însă, va veni pe piaţă abia la sfârşitul anului 2014.
PiataAuto.mdIlie Toma
2
2,439
COMENTARII (4)
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 25 Februarie 2013 - 16:40
De unde știți că noua generație va veni în 2014?Șeful de la Volvo a spus?
0
0
asdfasdfas
Altai, Mongolia
la 25 Februarie 2013 - 18:53
http://www.autonews.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20120514/OEM02/305149987/1257/volvos-goal-conquest-more-luxury-vehicle-buyers#axzz2LvlLq26f
0
0
asdfasdfas
Altai, Mongolia
la 25 Februarie 2013 - 18:54
CEO de la Volvo America a zis.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 26 Februarie 2013 - 00:31
Mult, prea mult lumea asteapta noua generatie...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!