Pe data de 6 iunie Toyota va prezenta noua generaţie Corolla
23 Mai 2013, 18:00
Exact peste două săptămâni, şi
anume pe data de 6 iunie 2013,
Toyota va prezenta noua generaţie a modelului Corolla – a 11-a la număr. Apărută în 1966 Corolla s-a vândut în întreaga lume în număr de 39 milioane de exemplare, fiind unul din cele mai populare modele chiar şi astăzi.
Este evident, că noua generaţie va fi bazată pe aceeaşi platformă tehnică ca şi modelul Auris de a doua generaţie, cu care va împărtăşi gama de motorizări şi cel mai probabil, habitaclul.

Noua Corolla va fi inspirată din conceptul Furia, dar pentru a aprecia frumuseţea ei, avem la dispoziţie doar o imagine de teasing, pe care este arătat posteriorul versiunii americane Corolla S, care dispune de un kit aerodinamic şi un spoiler pe capacul portbagajului vizibil în imagine. Anume SUA va fi prima piaţă unde va începe comercializarea noii Corolla, care faţă de modelele europene se va distinge prin blocuri optice mai înguste şi agresive, la fel cum se distinge
Camry american de cel european.

Cu câteva luni în urmă au fost scurse două imagini a noii Corolla, pentru piaţa europeană, pe care le prezentăm mai jos. Acestea adeveresc presupunerile noastre, că Corolla europeană se va distinge de cea americană prin blocurile optice.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,573
COMENTARII (6)
constantin
Bălţi, Moldova
la 23 Mai 2013 - 21:14
O astept cu nerabdare.....Furia a fost fenomenala, sper sa nu se deosebeasca prea mult.
0
1
GRED
Chişinău
la 23 Mai 2013 - 21:19
nu se va deosebi. Tot asa va fi :)
0
2
ghenyg
London, Marea Britanie
la 24 Mai 2013 - 01:44
cum nu va fi,dar arata bine!!!
0
0
GRED
Chişinău
la 24 Mai 2013 - 08:05
Nu rau arata desigur. Sper si pretul sa fie ok!
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 24 Mai 2013 - 10:17
Corolla este cea mai vanduta compacta din intreaga lume. Deci bravo Toyota !
2
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 24 Mai 2013 - 21:37
Nu-i rea...!!!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!