Pasiunea călătoreşte: cu Chevrolet Orlando, într-o primă cursă contra cronometru de distanţă lungă!
29 Iunie 2013, 08:30
“Hipopotamul familist” – ne-au trebuit doar câteva clipe pentru a-l porecli pe Chevrolet Orlando, maşina cu care urmează să ne petrecem următoarele săptămâni în mai multe ţări europene. Se zice că dacă îţi botezi maşina cu o poreclă, e de bun augur.

Fără îndoială, calificativul de hipopotam i se potriveşte lui Orlando
în primul rând datorită dimensiunilor
sale enorme, inclusiv ale habitaclului,
care poate adăposti standard 7 locuri.
Chiar din primele secunde de la
volan, sesizezi că ai de-a face cu un
van imens.

Din experienţele noastre anterioare cu Orlando în Moldova, echipat cu jante de dimensiune minimă, ştiam că maşina suferă de un puternic “sindrom al bărcii”, la abordarea virajelor şi denivelărilor. Noi am primit acum, însă, un Orlando echipat cu jante mult mai mari, care îi lasă mult mai puţin loc de ruliu lateral şi care ar trebui să
sporească şi plăcerea condusului pe drumuri europene de bună calitate.

Cursă contra cronometru, de
1,200 km!


Programul nostru de joi a fost unul extrem de grăbit. Pe la 09.30
dimineţa, după ce am primit maşina
de la partenerul proiectului nostru –
Chevrolet Central & Eastern Europe –
ieşeam din Budapesta grăbiţi, iar pe
la 18.00 trebuia să ajungem într-un
colţ de rai elveţian la vreo 900 km
depărtare, din aproprierea oraşului
St. Gallen, pentru a ridica un
produs electronic indispensabil
pentru turul nostru. Aici cursa noastră
nu oprea, pentru că, până la 22.30
seara, trebuia să ajungem neapărat
şi în Munchen, iar distanţa totală pe
care urma să o parcurgem cumula
peste 1,200 km!

Aşa că a trebuit să uităm de condus eficient şi am pus serios pe treabă automobilul nostru. Sub capota maşinii cu care călătorim se află un propulsor diesel de 2.0 litri de 163 CP, cuplat la o transmisie automată cu 6 rapoarte. Cifrele oficiale de consum ne indică 9.3 litri/100 km în regim urban, 5.7 litri/100 km în regim extra-urban şi 7.0 litri/100 km în regim mixt. Ei bine, noi am condus doar primii vreo 40 km în manieră eficientă şi ajunsesem la o cifră de 5.9 litri/100 km. Apoi, pe autostrăzile ungureşti şi austriece am tot ţinut-o într-un ritm accelerat, cu viteze de până la 130-135 km/h, iar în Germania a trebuit să ridicăm viteza
şi până spre 160-180 km/h, pentru a ne încadra în porogramul extrem de strâns. Şi am reuşit să o facem, iar la finalul zilei, atunci când am parca
în Munchen, calculatorul de bord indica un consum mediu global de 7.2 litri/100 km! Cât se poate de onest,
zicem noi, pentru un
asemenea maraton galopant!

Senzaţii şi observaţii de la bordul
lui Chevrolet Orlando 2.0 Diesel


1. Maşina asta e într-adevăr imensă şi are un interior versatil, cu tot felul de transformări posibile, spaţii de depozitare şi mici bucurii pentru viaţa de la bord. Din cauza asigurării existenţei a 7 locuri la bord, însă,
cel de-al doilea rând de scaune a fost poziţionat un pic prea în faţă, fapt care taie din vastitatea spaţiului pentru genunchii ocupanţilor celui de-al doilea rând de scaune, la care ne-am fi aşteptat. În faţă, însă, acolo unde stăm noi, poţi oferi spaţiu şi în chirie cuiva, pentru că ai mai mult decât ai putea avea vreodată nevoie… :)

2. Jantele mai mari ajută extrem de mult maşina să asigure o
manevrabilitate mai bună. “Simptomul bărcii” nu dispare în totalitate, dar un Orlando echipat cu jante imense e cu totul altă mâncare de peşte. Pe autostrăzi, cu carosabil perfect, Orlando nu se sfieşte să abordeze curbele şi cu 140 km/h şi chiar cu 150 km/h. În Elveţia, autostrăzile au curbe ceva mai strânse, că nu în zadar şi viteza pe ele este limitată la 120 km/h, iar joi în mai şi plouase puţin, carosabilul autostrăzilor având încă
urme de umezeală. Aceste curbe strânse, abordată în viteză, ne-au dat senzaţia că testăm limitele fizicii prea mult în menţinerea aderenţei laterale şi în mod evident am recurs la reduceri temporare de viteză pe asemenea sectoare. Cine nu a făcut-o, a păţit-o – am şi văzut un proaspăt “mic” accident cu un Passat Variant proaspăt, care n-a reuşit să-şi păstreze aderenţa în curbă şi şi-a şifonat toată partea stângă de parapet… Până la urmă nici jantele mari, nici anvelopele bune şi nici ESC-ul nu anulează necesitatea condusului prudent şi adaptat. Totuşi, Orlando s-a dovedit a fi mult mai manevrabil decât am fi estimat.
3. Orlando oferă o poziţie foarte confortabilă de condus pentru cel de la volan, cu o cotieră fixată de scaun şi cu o ergonomie bine gândită în amplasarea levierului transmisiei, a comenzilor de lângă volan şi volan, astfel încât întotdeauna îţi poţi sprijini mâna dreaptă de cotieră. Un nivel sporit de confort, deci, care îţi previne riscul apariţiei senzaţiei de oboseală. Uh, ce am mai spus-o – aproape ca în reclamele pentru medicamente! :)
4. Motorul diesel al lui Orlando este extrem de elastic şi vioi în acceleraţii, pe lângă faptul că este eficient. Mai şi scoate un sunet de bariton, bine calibrat, asemănător parcă unui V6. Şi cei 360 Nm se descurcă bine cu dimensiunile lui Orlando, astfel că maşina are un comportament foarte dinamic în acceleraţii şi depăşiri. Graţie acestor calităţi am reuşit să ajungem noi în punctele necesare în timp util.
Elveţia. Scenele din rai se filmează aici. Cu Chevrolet Orlando, desigur.

Dacă aş fi un regizor de film şi aş avea nevoie de scene care au loc în rai, atunci le-aş filma cu siguranţă în Elveţia. Şi nu în marele oraşe, cunoscute de mulţi dintre noi, ci în provincie, în cele mai îndepărtate
colţuri, acolo unde ”pasc văcuţele Milka”, acolo de unde priveşte zeci de kilometri de natură pură în jur ca pe un platou servit de divinitate.

Noi am fost ieri într-o astfel de locaţie, cu Orlando. N-o să vă vină să credeţi, dar compania de la care am
achiziţionat produsul dorit de noi îşi are sediul într-o astfel de locaţie magnifică, într-un loc în care te-ai gândi că nimeni nu se mai gândeşte la afaceri, ci doar la sănătate, aer pur şi lactate bio. Trebuie să fie frumos de tot să vii în fiecare zi la serviciu în rai…

Dăm startul pasiunii adevărate!

Ei bine, nici în Munchen-ul de noapte
n-am zăbovit prea mult. Aveam în faţă
alţi 640 km de parcurs până dimineaţă, unde eram aşteptaţi undeva în jumătatea de nord a Germaniei, pentru o primă vizită într-o locaţie fantastic de dorită şi plină de entuziam, unde îşi are sediul şi originea un nume sonor al lumii auto, admirat de foarte mulţi dintre noi!
Încercaţi să intuiţi cumva? Prea greu? Atunci urmăriţi-ne astăzi pe parcursul zilei, vă vom provoca cu o poză superbă de acolo care ar trebui să vă spună foarte multe despre prima dintre suprizele noastre superbe, pregătite pentru voi! Staţi pe aproape, pentru că pasiunea călătoreşte pe PiataAuto.md!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, dintr-o locaţie secretă europeană :)
5
2,926
GALERIE FOTO (17 IMAGINI)
COMENTARII (2)
jaguar
Chişinău
la 29 Iunie 2013 - 09:21
frumoasa priveliste
Bravo PA.
0
0
xenomorph
Piteşti, România
la 6 Iulie 2013 - 22:42
Nu e rau deloc van-ul asta.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!