SPECIAL PiataAuto.md: primele biciclete „made in Moldova”!
25 Iulie 2013, 07:20
Eticheta „made in Moldova” e una
care ar trebui să ne facă mai mândri
pe noi, cei născuţi aici, mai ales
atunci când ea este aplicată pentru
prima dată pe noi tipuri de produse,
create în rezultatul unor idei
ambiţioase. Moldova nu a produs
niciodată biciclete, nici măcar în
timpul Uniunii Sovietice. Dar situaţia
s-a schimbat în acest an, când la
Chişinău a apărut primul producător
adevărat, autohton, de biciclete
,
pe care redacţia PiataAuto.md l-a
vizitat în aceste zile!

Există afaceri făcute din pur
raţionament economic, dar există şi
proiecte născute dintr-o pasiune
imensă, în jurul căreia este înţesat
şi un plan de business. Cei care îşi
croiesc ideea de afacere în jurul
pasiunii lor se vor dedica în întregime
succesului acesteia, însă. Din
această categorie face parte, cu
siguranţă, şi Andrei Tchmil,
fondatorul primei fabrici de biciclete
din ţara noastră.
Cine este Andrei Tchmil? În spatele
său există atâtea realizări, încât e
greu să o selectezi pe cea care i-ar fi
definitorie. Dar, probabil, calitatea cu
care îl identifică cei mai mulţi oameni
este cea de ciclist profesionist,
participant de nenumărate ori în
renumitele curse de ciclism Turul
Franţei
şi Turul Belgiei, şi o mulţime
de alte curse europene. În 1991
devenise campion al URSS în
ciclism, în 1999 a câtigat
prestigioasa cursă UCI Road World
Cup, în 1997 – cursa Paris-Tours,
iar în 1999 – cursa Milano-San Remo,
cu o ultimă victorie răsunătoare în
2000, înainte de pensionarea sa din
cariera de ciclist în 2002. Activitatea
sa ulterioară a fost strâns conectată
cu sportul, atât la nivel naţional, cât
şi internaţional.

Şi iată că ideea lansării unei fabrici
de biciclete în Moldova s-a copt, s-a
maturizat tot mai mult până când la
începutul acestui an visul s-a
materializat şi la Chişinău au fost
puse bazele primului producător
autohton de biciclete, cu startul
producţiei propriu-zise în următoarele
luni, astfel încât astăzi producţia se
desfăşoară deja în regim normal.
Primele biciclete moldoveneşti se
numesc MASTERTEH şi poartă cu mândrie eticheta „made in Moldova” pe ele, iar la dorinţa
cumpărătoru-
lui poate fi lipit
şi un mic
steag naţional
pe ele!

Şi nu vorbim
de o simplă
producţie pe
bază de
licenţă, a unor
mărci
occidentale.
Vorbim de un
producător
autohton
propriu-zis,
care a elabo-
rat în mod
independent
designul fiecărui model al său,
apelând ulterior la furnizorii potriviţi
pentru livrarea componentelor-cheie
necesare şi asamblând bicicletele la
Chişinău. Cadrele bicicletelor sunt
vopsite în capitala Moldovei, chiar
dacă deocamdată sunt turnate şi
sudate în străinătate. Frânele sunt
furnizate de una din cele mai bune
companii din lume – Shimano –
toate componentele fiind certificate
în conformitate cu standardele
europene de calitate. Astfel produsul
final este o bicicletă creată la
Chişinău, după ideea, designul şi
ingineria moldovenească, folosind
deocamdată o anumită parte de
componente livrate de producători
renumiţi ai acestor tipuri de piese.
În timp, însă, cei de la MASTERTEH
spun că peste jumătate din piesele şi
componentele folosite în producţia
bicicletelor lor vor fi de provenienţă
locală.
Deşi sunt abia în primele luni de
activitate, cei de la MASTERTEH au
reuşit să asigure deja o variaţie
admirabilă a modelelor pe care le
produc. Aceştia dispun deja de un
model destinat copiilor de vârstă
şcolară, de două modele axate spre
confort şi condus urban, unul din
care este focusat spre publicul
feminin, precum şi de alte modele
prevăzute pentru condusul pe
drumuri de munte şi macadam. În
acest segment, al mountain-bike-
urilor
, producătorul moldovean vine
cu mai multe nivele de avansare a
modelelor sale, pornind de la
bicicletele cu furcă simplă, şi
continuând cu cele cu furcă
amortizoare şi chiar cu amortizoare
cu rigiditate reglabilă şi frâne cu
discuri! Deci, şi cei mai avansaţi
ciclişti, care cutreieră ţara în lung şi
în lat, pe tot soiul de carosabil – de la
asfaltul Chişinăului la stâncile
Orheiului Vechi îşi vor putea găsi
deja un model pe potrivă.

Prima întrebare care apare în mod
firesc în mintea Dvs., probabil, şi a
apărut şi în mintea noastră, a fost
cea legată de calitatea unui astfel de
produs, asamblat în Moldova. Ochii
noştri, căliţi şi adaptaţi la calitatea
ireproşabilă a celor mai multe
automobile moderne, au analizat
minuţios biciclete proaspăt produse
într-un soi de inspecţie rigidă. În ziua
de azi consumatorii nu mai au
răbdare şi toleranţă să te aştepte pe
tine, producătorul, să creşti în calitate
şi să te scuze că vezi tu, eşti din
Moldova – calitatea ireproşabilă
trebuie şi poate fi oferită din start,
cel puţin la un nivel de excelenţă
accesibilă, dacă nu la un nivel
premium, credem noi. Şi trebuie să
recunoaştem cu mândrie că produsul
finit al primului producător de biciclete
din Moldova nu lasă loc de critici
răutăcioase sau de ironie! Calitatea
e într-adevăr una de nivel european
sau internaţional, ziceţi-i cum vreţi.
Cert este că, atunci când vei merge
cu o astfel de bicicletă, vei fi mândru
să le spui tuturor că ea e produsă în
Moldova şi aspectul ei nu te va face
să roşeşti, ci dimpotrivă, s-ar putea
să alimenteze în continuu mândria
că şi în Moldova se pot realiza lucruri
de calitate, născute din idei
ambiţioase.

Şi acum să vorbim şi despre preţ.
Datorită faptului că sunt produse în
ţara noastră, bicicletele moldoveneşti
au un preţ extrem de competitiv, în
segmentul bicicletelor de calitate la
preţ raţional. Cel mai avansat
mountain-bike, cu furcă cu
amortizoare ajustabile şi frâne cu
discuri urcă la un preţ de aproximativ
7,000 lei, în timp ce modelele junior
sau cele de oraş oscilează în jurul
valorii de 2,000 lei! Nu puteam să
nu-i întrebăm pe cei de la
MASTERTEH şi despre eventuala
garanţie dată de producător şi iată
că aceasta există – toate bicicletele
beneficiază de un an de garanţie
deplină!
Vă întrebaţi, probabil, de ce am mers
noi, de la o publicaţie auto, într-o
fabrică de biciclete? Ei bine, chiar
dacă avem uneori ocazia să mergem
pe SUV-uri, sedanuri luxoase sau
chiar supercar-uri, noi credem că
bicicleta e un veritabil mod de
transport într-un oraş modern, care
mai e şi extrem de sănătos. E şi un
mod fantastic de frumos de a-ţi
petrece timpul cu familia în week-end,
spre exemplu, dacă în zilele de lucru
eşti nevoit să foloseşti maşina. Iar pe
lângă predilecţia pozitivistă pe care
o avem faţă de ciclism şi biclete, noi,
cei de la PiataAuto.md, am simţit o
sămânţă de mândrie patriotică
atunci când am descoperit primul
producător autohton de biciclete din
Moldova, şi ne-am dorit să împărţim
aceste senzaţii şi cu Dvs., mai ales
că produsul finit demonstrează că
şi în Moldova se pot realiza lucruri
de o excelentă calitate, cu adevărat
atractive şi interesante!

PiataAuto.mdIlie Toma
15
13,523
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (8)
dima
Chişinău
la 25 Iulie 2013 - 08:17
bravo lui, sper sa poata concura cu producatorii europeni si cu furnizorii de piese, stiu ca furnizorii o duc nu rau la noi in tara, cit nu ar fi de bizar, fiindca nu prea vad biciclete prin oras.
0
3
FIFA
Chişinău
la 25 Iulie 2013 - 09:12
super...nu se dau in chirie?
0
0
petro
Chişinău
la 25 Iulie 2013 - 09:42
inceputul e bun, sper ca birocratii sa nui pui bete in roate, daca nu pot sal ajute atunci sai dea pace sa activeze
0
4
Cyber
Briceni, Moldova
la 25 Iulie 2013 - 12:25
Bravo, impotant sa-i permita sa activeze, cum spune @petro, ca la noi e cam dificil... de obicei te sustin putin sa-ti deschizi firma dupa iti atarna o multime de taxe ca iti vine sa-ti smulgi parul din de pe cap.

Daca isi va face un nume bun si va reusi sa activeze cu siguranta va avea si cumparatori si profit.

Succese lui!!!
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 25 Iulie 2013 - 15:37
Cum zicea un coleg de facultate: "Daca vrei sa faci parale ku o firma, atunci ea trebuie sa fie ku multe ilegalitati (putine organe sa cunoasca despre existenta ei), altfel te maninka toti de pe picioare si daca vine cineva cu controlul, atunci ar fi bine sa fie vreo ruda"... evident putin in gluma spunea, insa daca stai sa te gindesti astfel multi aktiveaza. :D:D
0
1
Igor
London, Marea Britanie
la 25 Iulie 2013 - 19:37
Mult succes acestui producator. Am insa o remarca, dupa parerea mea "Masterteh" nu prea se leaga cu brandul unei biciclete.
0
0
petro
Chişinău
la 25 Iulie 2013 - 20:58
scuzati nu e la tema dar vreau sa vedeti asta, pentru toti cei care iubesc si urasc MB

http://www.youtube.com/watch?v=_LRuqrnXBM8#at=374
0
0
Ion Ciobanu
Chişinău
la 21 Iulie 2014 - 17:45
Cum se poate procura o bicicleta?
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!