Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

FRANKFURT LIVE: Noul BMW i3. Cum se simte o călătorie la bordul lui?

10 Septembrie 2013 - 16:53
Ilie Toma
FRANKFURT LIVE: Noul BMW i3. Cum se simte o călătorie la bordul lui?
BMW a adus la Salonul Auto de la Frankfurt versiunea de serie a electromobilului i3. A expus-o frumos la imensul stand, unde am putut să-i facem şi zeci de poze. Dar asta ar fi fost prea puţin pentru un electromobil de serie marca BMW. Bavarezii ne-au pus la dispoziţie mai multe i3-uri pentru a ne deplasa pe teritoriul obositor de imens de la Salonul

Auto de la Frankfurt. Aşa că am avut şi noi onoarea să călătorim cu noul BMW i3 în chiar ziua premierii lui mondiale!

Extrem de silenţios. Atunci când maşina asta mişcă la o viteză de 15-20 km/h, e într-atât de silenţios în habitaclu, încât ne auzim respiraţia unul altuia, cei de la bord.

Bun în viraje. Deşi n-am apucat să mergem şi cu viteze mai mari, la viteze urbane BMW i3 ne-a demonstrat că nu se lasă intimidat câtuşi de puţin de curbe, iar lipsa ruliului ne certifică ceea ce BMW ne-a spus tare: centrul de greutate coborât şi distribuţia de 50% a masei între axe îi va garanta un caracter tipic BMW.

Cu mici incomodităţi nostime. BMW i3 are 4 uşi, dar cele din spate se deschid în sens invers, asemeni celor de pe Rolls-Royce. Şeful Chevrolet Europe ne-a spus astăzi într-un interviu că BMW s-a inspirat de la Opel Meriva atunci când i-a gândit arhitectura lui i3. Noi zicem ce uşile astea seamănă mai mult cu cele de pe Mazda RX-8. Totuşi, nu asemănarea e cea care naşte incomodităţi. Uşa spate se deschide cu tot cu montat, iar pe el e fixată centura de siguranţă a pasagerului faţă. Dacă vrei să urci în spate, nu o poţi face fără să deschizi iniţial uşa faţă, apoi să-l rogi pe pasagerul de acolo să-şi scoată centura, altfel îl strangulezi... Dar e nostim. Te impune să comunici. Dacă eşti pe locul spate, unde, apropo, există un spaţiu destul de generos, iar în faţă, în dreapta, nu mai există nimeni, atunci îţi va fi cam greu să cobori fără asistenţa cuiva, pentru că va trebui să deschizi uşa din faţă întâi. Îţi va fi cam incomod să o faci, aşa că va trebui să o facă în locul tău fie şoferul, fie cineva din exterior. Din nou, e nostim, şi de impune să comunici.



Iar de la volan ai parte de experienţe ultra tehnologizate. Priviţi levierul transmisiei, display-ul cu rol de cadran de bord. E clar, viitorul a venit. E astăzi, aici. E făcut în Bavaria...
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (19 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter