Walter Oliver, manager produs BMW i3: marea schimbare spre electricitate e foarte aproape!
17 Septembrie 2013, 11:50
Cea mai sonoră premieră BMW la Salonul Auto de la Frankfurt a fost noul BMW i3, primul model de serie a diviziei „i”, cel care deschide calea vehiculelor „născute electric”, după cum spune şi sloganul „born electric” al familiei BMW i. Am vrut să afăm mai multe despre noua creaţie bavareză, dar şi despre viitorul acesteia chiar de la cel desemnat să îi ghideze evoluţia pe piaţă, Oliver Walter.

Dle Walter, tocmai am reuşit să fac o scurtă călătorie la bordul lui BMW i3, prin urmare voi avea şi întrebări legate de proaspăta experienţă, dar, înainte de toate, aş vrea să vă întreb despre toată filosofia asta „born electric”, care reprezintă familia BMW i. Cât de mult efort a pus BMW în ea ca şi valoare de marketing, dar şi ca valoare inginerească?

Cred că valoarea tehnologică predomină, pentru că tehnologia a fost cea care dat startul. La scurt timp după ce ne-am dorit un model electric, am realizat că o conversie a unui automobil tradiţional într-unul electric nu prea funcţionează. Sunt prea multe compromisuri şi o mulţime de reticenţe în satisfacţia clienţilor, de aceea noi am decis să pornim de la zero cu construcţia unui automobil
electric. Un automobil de compromis nu ar fi fost un adevărat BMW, de asta noi ne-am zis că trebuie să realizăm o inginerie cu adevărat consistentă, care s-a materializat printr-o arhitectură nouă, pe care noi o numim „Life Drive arhitecture”. Având aceste direcţii aprobate şi apoi în proces de dezvoltare, am spus că trebuie să mergem cu o strategie integră înainte, ceea ce ar însemna că noile modele electrice sunt parte a portofoliului BMW, dar aceastea trebuie să beneficieze de o poziţionare de subbrand.
Modelele electrice sunt, fără îndoială, un instrument bun de sporire a imaginii unei mărci şi a unui producător atunci când sunt lansate. Care ar fi aşteptările reale ale companiei BMW vizavi de vânzări şi performanţă de piaţă a noului BMW i3?

Să ştiţi că avem aşteptări mari şi ambiţioase, pentru că BMW i3 va fi un produs global, nu unul care să fie disponibil pe 2-3 pieţe esenţiale. Ca să fiu mai exact, vorbim de 35-40 de ţări în care BMW i3 va fi disponibil la etapa
iniţială, iar oferta noastră e capabilă
să depăşească unele limitări de
infrastructură existente în unele
regiuni, datorită posibilităţii instalării
unui motor mic cu ardere internă, cu
rol exclusiv de range extender. Nu vă
pot da deocamdată cifre exacte
despre aşteptările noastre, dar vă
asigur că acestea sunt foarte
ambiţioase şi BMW i3 are toate
şansele să devină un succes sonor.

Ce ar trebuie să ştie viitorii
cumpărători despre siguranţa pe care o oferă un BMW i3 la bord? Sunt sigur că siguranţa a fost o prioritate şi la dezvoltarea unui model electric precum BMW i3...
Cu siguranţă! Atunci când cumperi un produs premium, aştepţi anumite atribute obligatorii de la acesta. Atunci când cumperi un BMW e firesc să te aştepţi ca acesta să fie performant, plăcut de condus, inovator şi tehnologizat, dar neapărat şi foarte sigur. Deci toţi viitorii cumpărători pot fi absolut siguri că BMW a depus eforturi maxime cu un substrat ingineresc extrem de avansat pentru a asigura o siguranţă de excepţie la bord. Ca să vă dau un exemplu, voi menţiona aici fibra de carbon, folosită în cantităţi generoase pe noul i3. Se ştie că aceasta e foarte puternică şi rezistentă, dar şi uşoară în acelaşi timp. De obicei, astfel de materiale nu se regăsesc pe
maşinile obişnuite, ci doar pe cele de cursă. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre plasticul ranforsat cu fibră de carbon. Sunt nişte tehnologii extrem de avansate şi chiar extreme, pe care inginerii BMW le-au pus astăzi pe o maşină obişnuită destinată drumurilor publice. Un alt factor important pentru siguranţa unui model electric este poziţionarea bateriilor – în cazul lui BMW i3 nu avem mai multe baterii amplasate pe acolo pe unde a existat loc în podeaua maşinii, ci avem o baterie integră, amplasată median, fiind protejată de ambele axe. Şi am putut să facem asta tocmai pentru că am conceput modelul de la zero.

Totuşi, noul BMW i3 este disponibil opţional şi cu un motor cu ardere internă adăugat în ecuaţie, care vine cu un rol exclusiv de generator de electricitate, pentru mărirea autonomiei. Cum comentaţi necesitatea adăugării acestui element pe un model pur electric?

Trebuie să vă spun, în primul rând, că BMW i3 este un model pur electric în ambele cazuri – fie că acesta vine echipat doar cu un motor electric, fie că beneficiază şi de un range extender. Motorul cu ardere internă nu este conectat în nici un fel cu nici una din punţi şi are rol doar de a produce electricitate pentru funcţionarea de mai departe a motorului electric. Clienţii care vor comanda un i3 cu range extender se vor asigura de fapt că nu vor fi limitaţi de autonomia electrică a maşinii, în cazul în care îşi vor dori călătorii de distanţe mai lungi. Dar cred, în acelaşi timp, că în condiţii normale
nu ai nevoie să optezi pentru acel
range extender.

Vorbind în termeni de vânzări, ce cotă credeţi că îi va reveni versiunii cu range extender versus versiunii fără el?

Estimările noastre din acest moment
ne indică un raport de aproximativ
50 la 50.

Va fi această tehnologie nouă împărţită şi cu alţi producători din lumea auto? Mă refer aici în primul rând la colaborarea cu Toyota pe care o are BMW în prezent...

Da. Pentru început ea se va regăsi pe mai multe modele noi BMW, dar ulterior ea va fi disponibilă spre a fi împărţită şi cu partenerii noştri strategici, interesaţi de ea. Unde anume se va regăsi ea în viitor, pe ce modele sau mărci, nu vă pot spune, pentru că e o informaţie confidenţială deocamdată, dar şansele ca ea să fie împărţită cu alţi parteneri sunt foarte mari. Mai mult ca atât, vă pot spune că există companii şi din alte industrii interesate să preia o parte din tehnologia dezvoltată de noi, mai ales cea de producţie a fibrei de carbon pe care noi am dezvoltat-o odată cu noul i3, şi când spun alte industrii mă refer în primul rând la aviaţie şi producţia de avioane!

Una din micile probleme ale noului BMW i3, pe care am observat-o în
timpul călătoriei mele de astăzi la bordul lui, ţine de uşile spate, care se deschid cu tot cu montantul central, trăgând astfel elementele de fixare a centurii de siguranţă pentru pasagerul faţă după ele. Astfel, eşti nevoit să rogi pasagerul faţă să-şi decupleze centura ca tu să poţi deschide uşa şi urca în spate. Mi se pare o soluţie de compromis, nu? Care au fost estimările inginerilor BMW pentru folosirea locurilor spate – poate Dvs. aţi considerat că acestea nu sunt decât nişte atribute complimentare?

Ne-am focusat la aspectele pozitive pe care le implică mobilitatea montantului central şi asta se traduce în primul rând printr-o suprafaţă deschisă mai mare,
care oferă un acces mai uşor atât pentru pasagerii faţă, cât şi cei spate. Dacă am fi păstrat montantul central fix, atunci urcarea pe locurile faţă ar fi fost niţel anevoioasă, iar pe cele spate – de-a dreptul provocatoare. Ne-am gândit de asemenea şi la cei care au nevoie să instaleze pe locurile spate un scaun de copil, iar soluţia aplicată de noi le permite foarte uşor montarea scaunului pe bancheta spate. Poate e un compromis, dat de anumite fapte fizice, dar vă asigur că această soluţie este cea mai practică şi mai bună.

Şi totuşi uşa spate nu se deschide
până când uşa faţă nu e deschisă
pentru a o elibera. Nu ar crea asta
dificultăţi suplimentare în cazul
unui accident care ar afecta portiera
faţă?
E un mod de a privi lucrurile, dar noi
ne gândim că situaţia e comparabilă
cu cea dintr-un coupe sau dintr-un
hatchback cu 2 uşi. În acele cazuri
pasagerii spate nu au nici măcar acest
tip de uşă. E mai puţină comoditate în
operare în raport cu o maşină cu 4 uşi,
dar e mult mai multă în raport cu una
cu 2 uşi.

Autonomia de 160 km a lui BMW i3 este deja una impresionantă, dar ştiu că aţi lucrat mai mulţi ani la dezvoltarea acestui model şi lucraţi în continuare la aceste tehnologii. Ar fi posibil, prin urmare, să ne aşteptăm la o sporire a autonomiei datorită progresării tehnologiei, chiar pe generaţia curentă?

La această etapă, autonomia lui BMW i3 reprezintă un maxim raţional din punct de vedere al performanţei, manevrabilităţii, greutăţii şi eficienţei. Nu excludem o viitoare dezvoltare, dar în acest moment nu avem în consideraţie sporirea autonomiei ca una din priorităţile noastre. Ne focusăm în acest moment spre a aduce aceste modele spre cât mai mulţi clienţi pe piaţă şi dacă lucrurile vor merge aşa cum ne aşteptăm noi, atunci vom fi mai mult decât fericiţi să avansăm şi să aducem şi mai multe modele poate!

Un lucru impresionant pentru mine a fost să descopăr în comunicatul de presă al noului model că BMW a păstrat echilibrarea legendară a greutăţii între axe de 50 la 50 chiar şi pe un model electric, garantându-i şi un centru de greutate coborât. Sunt aceste aspecte menite să atragă fanii valorilor tradiţionale BMW spre noile modele electrice?

Da, şi pot să spun cu curaj că toţi cei care admiră performanţele şi valorile BMW, dar au nevoie în mare parte de călătorii cotidiene în interiorul marilor
oraşe, pot opta cu aceeaşi pasiune pentru un BMW i3. Aş spune mai mult chiar – în aceste zile pe piaţă nu există o maşină mai bună decât BMW i3 pentru aceste scopuri! Chiar i-aş încuraja pe cei care se îndoiesc de afirmaţia mea să meargă să conducă şi eventualii concurenţi pe piaţă şi apoi să se convingă pe propria experienţă că BMW i3 este cu adevărat cel mai bun!

Încă mai auzim cu regularitate declaraţiile unor producători că piaţa auto nu este încă pregătită cu adevărat pentru modelele electrice şi dezvoltarea acestora nu recuperează investiţiile. Pe de altă parte, BMW a investit sume enorme în dezvoltarea tehnologiilor de propulsie electrică. Ce spuneţi Dvs. – este sau nu timpul pentru astfel de tehnologii şi lansări astăzi?

V-aş răspune aici prin câteva comparaţii. Uitaţi-vă la industria foto. Au fost timpuri când unii oameni spuneau că digitalul nu are viitor, că pelicula este unica soluţie viabilă.
Pelicula a fost folosită decenii la rând şi mulţi au crezut că nu există nici o şansă pentru trecerea spre fotografia digitală. Dar lucrurile s-au schimbat şi unele companii încăpăţânate au fost scoase din ecuaţia business-ului, iar altele noi au venit. Un exemplu mai proaspăt vine, probabil, din industria telefoanelor mobile. Cineva a venit şi a adus pe piaţă tablete şi telefoane ultra-avansate, în timp ce alţii spuneau că o asemenea abordare nu are nici o şansă de succes. Brusc, tabletele şi telefoanele avansate au prins enorm la public, iar unele companii tocmai au fost scoase pe acostament de propria încăpăţânare. Şi industria auto are decenii la rând de când funcţionează pe motoare tradiţionale şi se găsesc oameni care ne spun tuturor că viitorul şi tehnologiile revoluţionale nu au nici o şansă. Dar noi credem că marea schimbare e foarte aproape. Iar noi vrem să fim acolo, parte din ea! Vom vedea deci!

Dle Walter, e o comparaţie extrem de inspirată! Vă mulţumesc!
PiataAuto.mdIlie Toma
4
3,771
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
COMENTARII (43)
501STL
Chişinău
la 17 Septembrie 2013 - 16:12
la citi kilometri fac eu zilnic ar fi o masina perfecta din punct de vedere autonomie
1
2
Mihail
Chişinău
la 17 Septembrie 2013 - 20:07
un model destul de compact... la ora actuala intradevar e nr.1 da sa nu uitam ca a venit cam tirziu in auto electrice fata de altiii deci raspunsul celorlalti ar putea fi o surpriza....

managerul bmw i are mare dreptate in toate.... in speciale ceea ce tine de viitorul lumii auto....

cum a spus si el..... in special era Nokia cea care spunea convinsa ca tableturile .. smartphonurile ... si touchscreenurile nu vor avea viitor... ca clientii nu le vor accepta.....
17.09.2013 .... Samsung,Apple gigantii in telefoane .... Nokia nu mai exista.... ( nustiu daca stiti da Microsoft a cumparat Nokia cu tot cu dreptul la nume.... deci Nokia end..... (si cind ne amintim ca citivai ani in urma era un lider fara concurenta....cinear fi crezut) .....

deci bravo BMW .... pentru ca au manageri jos palaria .... care tac si fac....

cit tine de deschiderea usilor cu centura la fel are dreptate dn-ul ... au ales varianta cea mai practica si convenabila.... iar la accidente.... stiti vorba ceea ... daca tii dat ap o patesti :) ...
2
2
501STL
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 00:27
Mihai deacord cu tine
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 18 Septembrie 2013 - 01:48
mhmhm....Aveti toti cate un dislike de la mine baieti. Nota 10+ pt aberatiile pe care le scrieti ;)
5
0
Petru Amihalachioaie
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 11:30
Trageti cu ochiul pe-aici si aflati ce s-a intamplat cu un M6. :)
http://unimedia.info/stiri/video-un-afacerist-si-a-distrus-bmw-ul-m6-in-fata-salonului-auto-de-la-frankfurt-65715.html
1
1
Igor
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 12:15
sa te fereasca sfintu ce uritenie... bleaaah
2
1
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 14:18
Petru, nu exclus ca Mercedes sa fia achitat aceasta distrugere, pentru ca mai utilizeaza ei asa metode... cativa ani in urma dau mita unor functionari, mi se pare ca din rusia, pentru ca acestia sa achizitioneze doar S-urile lor! pentru modelul asta eu cred ca a fost o rusine mare! Daca e cel mai bun, de ce sa mai dai mita???
Dar e posibil sa fie si capriciile BMW-ului, deoarece ei nu fac recall-uri asa cum face Toyota pentru a lichida posibilele defecte! Ei prefera sa se lupte cu clientii. Iar unii destepti care scriu pe aici, cum aud ca japonezii fac recall-uri zic ca automobilele sunt rele, "carute". Au ridicat cam sus nasul germanii, de fapt cum au facut intotdeauna, deoarece nu numai odata au zis ca ei sunt rasa superioara.
2
3
Petru Amihalachioaie
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 17:28
Nu exclud nicio varianta. :) Nu cunosc care au fost circumstantele. Dar, daca e sa credem cele expuse in articol, atunci probabil si eu mi-as iesi din minti daca as procura un automobil de 120.000 Euro, s-ar depista un defect si nimeni nu m-ar lua in seama. :)
0
1
GRED
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 19:20
Valeriu ... ei au spus o data ca sunt rasa superioara si ulterior au demonstrat asta -- controleaza ceva de genu...
Mercedes vs Volga
Audi vs Moskvici
BMW vs Jiguli ...

Altceva?
Apropo Japonezii au fost de partea nemtilor ca sa fie mai interesant
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 18 Septembrie 2013 - 19:39
Da GRED, te cred. Nu cumva erau si libanezi de partea nemtilor ?:))=))
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 18 Septembrie 2013 - 19:40
ai un like de la mine.......nu de alta dar m-ai facut sa rad....:D
2
0
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 19:54
GRED, inteleg ca pui un semn de egalitate intre germani si rusi????? :D :D :D dar nu inteleg ce asa pasiune gasesti in ei??? Deamu mai bine japonez, care este gata sa devina kamikaze pentru cauza sa! si pentru satisfactia clientului!
1
1
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 19:59
Iar ca sa continui tema ta GRED, daca vine iarna s-a zis si cu BMW si cu Mercedes si si Audi... iaka atunci Volga, Moskvich si Jiguli.... le vor arata ce pot! :))))
2
1
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 20:02
Iar pentru detalii, iti recomand sa privesti al doilea razboi mondial in culori (https://www.youtube.com/watch?v=3b87irmf1QI&list=PLEF3n93s3P7UMfHmvk4CakRIBqib40R6r) :)))
0
1
GRED
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 20:38
Valeriu> sunt pe MB de mai bine de un deceniu, punte spate bla bla - no stress nici o iarna... si nici o zi nu am mers la rutiera ... nici pe minus 30 de grade ger!!!!
1
1
GRED
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 20:41
si semn de egalitate nu am pus .... poate semnul > ... :)
Si apropo - Corea si China le va lua locul Japoniei in industria AUTO ... in schimb Germaniei nu-i va lua locul nimeni ... :) Cel putin in viata noastra
2
2
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 21:17
China va lua locul Germaniei, tocmai pentru ca toti nemtii, inclusiv iubitul tau Mercedes vor incepe sa produca acolo masini pentru ca este foarte ieftina forta de munca. Iarasi ma intreb de ce niste marci premium isi fac fabrici in tari de mana a doua??? BMW are fabrica, Mercedes vrea sa faca acolo cea mai mare fabrica, de Audi nu stiu sigur... Chiar au ajuns ei la mana chinejilor? ma intreb acum cum se va simti un client mercedes S class, cand pe masina lui va scrie Made in China??? Toyota la urma urmei pentru europeni produce in Marea Britanie sau aduce masini produse in Japonia, iar pentru americani are uzine chiar in SUA! Nu degeaba tsunami-ul a afectat drastic productia, pentru ca in urma lui Toyota a inchis temporar 12 uzine! in Japonia, unde forta de munca nu e deloc ieftina!
Nemtii insa cauta sa plateasca salarii cat mai mici, nu degeaba chiar si in Moldovioara noastra au o mica fabrica de componente. Masinile inschimb le vand pe niste preturi enorme. Sunt orbiti de profit nemtii astia!
0
2
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 18 Septembrie 2013 - 21:22
Valeriu:Aici ai dreptate,total deacord!
0
2
Vetrici
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 21:47
care din voi are iPhone, țin să vă aduc aminte că este fabricat în China și este asamblat foarte calitativ.
sunt foarte multe sisteme de management al calității care nu permit ca mașina, care nu corespunde cu standardele interne, să nu iasă din uzină, și credețimă că pentru Bătrînul continent mașinile se vor produce prin apropriere, fabricile din China se deschid pentru piața internă, care în China este în creștere, de aceea mulți producători europeni li nu numai au fabrici acolo. așa că stați liniștiți o să aveți mașini europene.
0
1
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 21:57
Posibil sa fie calitative, dar ma intreb, vor fi si mai ieftine? doar asta este principala cauza ca ei vor uzine acolo, sa cheltuie cat mai putin pentru producerea automobilelor! Mai ales cum in Moldova se aduce tot ce-i mai "bun", ma indoiesc ca la noi vor fi aduse masini europene. La urma urmei cheltuielile de transport se reflecta intr-un procent foarte mic in valoarea finala a unui produs, asa ca nu vad un motiv sa construiesti uzina in fiecare tara doar ca sa nu cheltuiesti cu transportul.
Oricum unui S class nu-i va sta bine cu marka "made in china", puteti spune orice, dar nu este deloc prestigios, asa cum se pretinde sa fie!
Cred ca si m6 ala care a fost distrus tot prin china era fabricat...
0
0
Valeriu
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 22:03
GRED, eu ma bucur ca tu esti multumit de MB-ul tau, dar presupun ca l-ai luat nou, sau intr-o stare f buna si il intretii cum se cade, asa o impresie mi-ai dat ca esti grijuliu. La fel fac si eu cu Toyota mea. Doar ca eu inclin sa ii cred pe cei care zic ca japoneza imi va da mult mai putine dureri de cap. Nici nu am timp sa am dureri de cap pentru ca am nevoie de masina in fiecare zi.
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 18 Septembrie 2013 - 22:06
@Valewriu, si Audi si Porsche sunt asamblate in China, s-a spus asta la o stire pe siteul romanesc automarket.ro
0
1
Vetrici
Chişinău
la 18 Septembrie 2013 - 22:25
pînă la urmă contează alitatea asamblării și nu unde este produs.
dacă produsul este de calitate atunci poate să-l facă măcar și o companie în care lucrează numai Gay și lesbiene.
crezi că TOYOTA nu se strică sau are defecte dn fabricație.
după cum relevă din ultimile comentarii, dacă ai grijă de mașină, atunc și mașina are grijă de tine.
2
1
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 00:31
Da... foarte interesant ... Voi cred ca nu stiti unde se produc SONY si Panasonic - apropo marci pur sange japoneze!!! Daca aveti ceva de ultima generatie din aceasta tehnica - ia uitati-va ce scrie acolo unde este MADE? De laptopuri si calculatoate personale nici nu mai zic...
Valeriu> eu am reusit sa schimb deja 3 modele MB ... Cel mai mult am avut un model 190... Foarte si foarte fiabil ... procurat la peste 500 mii km la bord cu speedometru defect/ruginit - naiba stie cand sa defectat si fara nici un pic de vre-o presimtire ... masina era anul 84 produs ... acuma la cine este cred ca are milionul....
Eu merg pe un Avensis acuma cam o data la 3 zile ... nu ce sa zic e ok ... e foarte bun la suspensii desi sunt arhaice in schimb are maruntaie enervante si eu nu pot suporta asa condus.... Cred ca optica din dreapta a fost schimbata de vre-o 4 ori nu stiu de ce transpira ... lyambda zonduri (dar asta e la toate masinile) si desi e din 2007 dar rugina o papa deja pe langa parbriz si pe langa sticla spate .... poate sunt prea pretentios...
Cred ca la banii ei isi merita achizitia dar eu personal nu voi procura asa ceva p-u mine ...
1
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 00:37
P.S. Filmul care mi la-i transmis la-m privit cand s-a lansat pe National Geogr.

Apropo Toyoda a decedat. A trait 100 de ani !!!! Genii de obicei traesc putin ... nu si in Japonia...
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 19 Septembrie 2013 - 02:22
Sau poate o fi ajuns la reciclare GRED nu te-ai gandit si la asta ? milionul ? ha, ma faci sa rad.:))....desi exemplarele trecute erau f fiabile decat cele de acum.

Cat despre Avensis, mai multe detalii te rog. Cati KM avea , Pe ce drumuri a mers, cate accidente usoare a intampinat, lucruri de genul asta ? !?

PS: Daca ai tras cu ''ochiul '' pe AM , sa stii ca de acolo stiam si eu de ieri ca a murit Eiji Toyoda, omul care a creat Toyota Corolla, si un adevarat etalon al luxului numit Lexus. Pacat, a fost un om care s-a straduit sa ofere oamenilor incredere si calitatea investita in automobilele lor. Sa ii fie tarana usoara !

http://www.automarket.ro/stiri/eiji-toyoda-omul-care-a-creat-toyota-corolla-si-brandul-lexus-a-murit-la-53010.html
0
0
Valeriu
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 08:44
Asa e Robert, GRED a scris in asa fel de parca a murit intreaga Toyota... Toyota a fost creata de o familie si in continuare este gestionata de aceasta familie. Traiesc mult pentru ca au grija de ei si de clientii pentru care lucreaza! Cred ca sunt renumiti pentru f multe calitati japonezii si tocmai de asta ii respect!
Cat despre calitatea asamblarii, eu doar am spus, GRED, posibil sa fie asamblat bine S-ul din China si de aceeasi calitate, dar cum ramane cu imaginea??? Toti care prefera Mercedesul spun ca imaginea lui e mult mai buna ca a Lexusului, dar cum va fi dupa ce va scrie facut in China???
Doua zile in urma vorbeam cu cineva care importa utilaj industrial de la o firma din Germania. A facut o comanda, i-a venit utilajul, iar cand sa-l despacheteze a gasit scris pe o placa de metal cu litere mari MADE IN CHINA! A sunat in Germania pentru explicatii, aia i-au zis ca totul e in ordine, au fabrica in China, e un super control acolo! Totusi, persoana in cauza a facut o chestie strict moldoveneasca! a scos cum a putut placa respectiva si a inlocuit-o cu una MADE IN GERMANY. Asta de frica sa nu-si piarda clientul, care astepta utilaj facut in Germania! Asta se intampla in Moldova, dar imi inchipui cum va fi intr-o tara dezvoltata...
Telefoanele astea mici, calculatoarele care nu costa atat de mult poate si mai face sa le produci in China, dar o masina pe care dai sute de mii de euro....nu stiu....
0
0
Valeriu
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 09:13
Si inca GRED, un Avensis in Moldova costa de la 17000 la 22500 euro, pe cand un C class, sa zicem, cu toate ca e mai mic ca Avensis, de la 26 000 pana la 36000. Hai sa zicem ca sunt la fel de calitative si fiabile. Eu as fi dispus sa accept niste mici zgomote cand treci peste gropile din Moldova, dar sa stiu ca mi-au ramas in buzunar cel putin 10 000 euro.
Cred ca comparatia nu este cea mai buna.
0
1
Igor
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 11:15
@Valeriu, costa mai mult, pentru ca forta de munca in DE e mai scumpa... ca brand nu e mai scump...

uite ultimul clasament a brandurilor, care si cat costa:

«Топ-10» самых дорогих автомобильных брендов
Место Бренд Стоимость (миллиардов долларов)
1. Toyota 25 979
2. Volkswagen 23 666
3. BMW 23 236
4. Mercedes-Benz 20 298
5. Ford 19 623
6. Nissan 17 646
7. Honda 16 114
8. Porsche 11 241
9. Hyundai 8 715
10. Renault 8 430
0
0
Valeriu
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 11:31
Vrei sa zici ca in Marea Britanie, unde se face Avensis-ul e forta de munca mai ieftina???????
0
0
Valeriu
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 11:34
Sau in Japonia, unde sunt majoritatea uzinelor Toyota? au si tari mai slabute, dar majoritatea productiei se face in tari serioase.
"Toyota deține fabrici în toată lumea, unde se produc și asamblează autovehicule pentru piețele locale. Compania deține fabrici de producție sau asamblare în Japonia, Statele Unite, Australia, Canada, Indonezia, Polonia, Africa de Sud, Turcia, Marea Britanie, Franța, Brazilia, cele mai recente fiind cele din Pakistan, India, Argentina, Republica Cehă, Mexic, Malaezia, Tailanda, China și Venezuela.
Primul vehicul Toyota construit în afara Japoniei a fost un Land Cruiser FJ-251 construit în Sao Paulo, Brazilia, în luna mai a anului 1959".
0
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 12:35
Nu> Am mai scris pe aici... Ferice ca Germania e pe acelasi continent cu noi si sunt foarte multe flote - asa ca la second hand un 200 mii la bord si bine ingrijit un C class e cu mult mai ieftin decat un Avensis - imi raman bani la service auto cu zice Robert ... decat sa suport ne-comfortul si sa o "vopsesc" peste vre-o 5-6 ani
0
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 12:38
Uite si la InterBrand Igor = http://www.interbrand.com/en/best-global-brands/2012/Best-Global-Brands-2012-Brand-View.aspx#
0
0
Igor
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 13:18
@Gred, link-ul asta eu l-am postat vreo 3 luni in urma... eu singur is vanzator de tehnica, lider mondial in domeniul sau si stau mereu cu ochii pe interbrand...

chestia e ca lumea plateste mai mult pentru BRAND! am citit nu mai stiu unde ca la orice porsche stiu ca platesc doar ca sta acolo calutzul lor in jur de vreo 15000... la bmw vreo 5, la merc vreo 4 jumate si etc... doar pe SIGLA de pe capota...

unii considera ca "mercul ghelic" are nu stiu ce forme extraordinare de design si of doamne nu stiu ce, chiar daca de fapt e un UAZIC din anii '50, facut pentru razboi in africa!

reputatia costa bani! pe asta plateste bani!

doctorii in germania de exemplu nu prea umbla pe merc-uri, ci pe volvo... si de ce? pentru ca lumea ii vede si considera" aha... aista ii doctor, merge pe merc! inseamna ca are bani! iaca unde pleaca impozitele mele!"... chiar daca un volvo nou e cam acelasi la pret ca si merc-ul... eu am destula treaba pe la nemti... sincer, ce vezi acolo (ma refer la lumea de zi cu zi care le vezi pe autoban)? bmw-uri x5? maxim 3-4 din 100... audi, vw, opel, merc-uri mai rar... 60-70% universaluri... si nu e greu sa-ti dai seama de ce... pentru ca nemtii sunt practici! nu cred ca e nevoie sa-ti explic ca 2x2=4....

tu spui ca nu esti fanatul marcii, dar ce scrii, da dovada de altceva... esti robul confortului si ca ai "pritzelul" pe capota... tot asa cum sunt fanii bmw, robii placerii a momentului si drive-ului pe care le-o da bmw-ul...

cei care au trecut peste chestia asta, sau poate ca nici nu au ajuns, nu se dau deloc in vint dupa chestiile astea...

explica-i unui barbat pe care-l vezi in chisinau pe un LC200 ca porsche cayenne are mai multi NM... sau ca ML-ul sta mai bine la capitolul, ma rog... orice capitol stii tu ca e mai bun ML-ul, sau GL-ul decit LC-ul...

cind vorbim de chestiile astea, aici e pur si simplu de ce ITI PLACE si ce NU ITI PLACE...

mie imi place bmw-ul, si merc-ul... dar imi plac la fel demult ca si portretul MONALISEI... imi place, e frumos, dar nu mi-as dori una...

cred ca amfost inteles
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 19 Septembrie 2013 - 14:30
@Valeriu, ai dreptate. In plus Lexus este facut '' la mama lui '', la uzina din Tahara, acolo unde se fabrică, alături de altele, modelul vedetă LS. Uzinele lor sunt renumite pe plan mondial, pentru tehnologia avansata, procesele inovatoare si de inalta calitate. Au devenit renumiti si datorita maiestriei lor manuale, o stiinta ce provine din cele mai profunde radacini ale ciulturii japoneze.
Totul a început acum câţiva ani, cu introducerea a 10 Takumi - sau maeştri artizani.
Takumi – un vechi cuvânt japonez care poate fi tradus aproximativ prin „artizan” – sunt deosebit de respectaţi în întreaga industrie auto. Sarcina lor principală este să se asigure personal, vizual şi tactil, că maşinile care ies pe porţile uzinei Tahara sunt construite şi finisate la standarde inegalabile. Mai există şi un alt beneficiu: abilităţile lor au fost digitizate şi programate în multe funcţii robotizate, ridicând standardele de precizie la un nou nivel. Această dezvoltare înseamnă şi că talentele deţinute de Takumi sunt perfect transferabile, în formă mecanizată, către celelalte uzine. Uzina noastră Kyushu, acolo unde se construieşte modelul RX, este una dintre locaţiile care beneficiază în acest mod, dezvoltând în plus propriul grup de tehnicieni de elită.

Fiecare dintre cei 10 Takumi de la Tahara îşi aplică talentul într-o anumită zonă.

Ansamblul motor

Takumi responsabil în această zonă selectează un motor ca mostră şi verifică starea fiecărei piese la nivel micronic, pentru a asigura rezonanţa sonoră corectă cerută fiecărui model. Apoi porneşte personal fiecare motor asamblat, ascultând cu stetoscopul funcţionarea internă, pentru a detecta variaţii de sunet.

Celulele de vopsire

Aici, un maestru artizan specializat în aplicarea vopselei – inclusiv arta fină a lustruirii umede manuale pentru a obţine un luciu oglindă – inspectează finisarea exterioară în condiţii de iluminare unice.

Dinamica

Există de asemenea un Takumi responsabil cu dinamica autoturismului. Având, probabil, cea mai invidiată slujbă, realizează curse de probă cu modelele Lexus de pre-producţie şi producţie, prototipurile şi maşinile competitorilor, analizând permanent şi transmiţând constant feedback-uri pentru îmbunătăţire. Astfel se garantează optimul în domenii ce includ conducerea, manevrabilitatea şi sunetul.


Asta inseamna calitate, incredere si pasiune GRED, nu ce face Mercedes .
2
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 14:57
Igor ai dreptate - sunt robul confortului !!!
Robert tu taci - ai niste mesaje pur marketing... spune ma ceva cu treaba
1
1
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 14:59
Referitor la doctori si Volvo poate ca ai dreptate ... doar ca mobile.de nu minte nici o data - fa un search dupa MB de orce marca E class de exemplu si fa un search dupa Volvo. Dupa cum spunea si Buhnici - Volvo e cel mai sub-apreciat brand in Germania ... din pacate
0
0
Igor
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 15:35
da' nici nu zic ca volvo poate ajunge la mb, mai ales pe mobile.de, ca e site cu masini B/U.

dar confortul din volvo, pentru mine e cam acelasi ca si intr-un mb, sau audi sau lexus sau whatever din aceeasi clasa...

pina la urma sa luam un s40 si un c class: in salon, is cam aceleasi preturi; la mana a 2-a, volvo e mult mai ieftin... de ce? pentru ca o pereche de placute de frine pt MB cu tot cu datchik e 800 de lei, dar la volvo numai UNA e 800 de lei... daca luam originalul...

sau daca doamne fereste se duce, nu stiu... la motoarele diesel cu 4 cilindri, sa zicem ca se duce "uspokoiteliu" de la valurile balansirovocinye (ca ultima vreme la mai multi am auzit ca se cam crapa ele la diesel-uri): cit o sa stai cu volvo in service, si cit cu mb-ul? si aici vorbesc de nemtzi... nu mai zic nimic de asa ceva daca ne referim la republicutza noastra...

in asa momente imi vine o singura zicala in cap: "nu suntem atat de bogati, ca sa cumparam lucruri ieftine"
0
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 16:06
Offf... am auzit cu piesele de la Volvo cam scumpe ... si la Subaru am simtit pe pielea mea ... :( al dracului de scumpe e prea putin spus...
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 19 Septembrie 2013 - 20:44
GRED, tu ai citit bn ce am scris eu mai sus, sau doar pe sarite ?Stii cat de pretuit este takumi in japonia ?
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 19 Septembrie 2013 - 20:45
As vrea sa vad si un '' takumi '' german in special din partea lui Daimler, dar din pacate ei au ca scop reducerea costurilor de asamblare ( by China ), si preturi enorme .
2
0
Mihail
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 22:07
greg eu sati spun cinstit din experienta ... v40 ... imi place foarte mult ca design ... dar in salon ii caruta adevarata ... ori in VW polo ... ori v40 ..tot una .... chiar am ramas dezamagit... si pe urma mai stau si motoarele cares mereu cu un pas in urma tehnologiilor moderne....

doar faima cu siguranta de acum 40 de ani ... o mai tine ....

mia placut mai tare mercedesul din 91...
0
0
GRED
Chişinău
la 19 Septembrie 2013 - 22:30
Foarte bine! Tak Derjati!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!