Mercedes-Benz GLA îşi ia startul în carieră cu „Edition 1”
25 Octombrie 2013, 11:10
A devenit o tradiţie absolută în familia
Mercedes-Benz. Toate modelele noi
sunt „botezate” la naştere cu o primă
ediţie limitată, numită „Edition 1” şi
creată pentru cei care vor să obţină
un exemplar printre primii în lume.
Noul Mercedes-Benz GLA nu este o
excepţie.
Deşi a fost dezvăluit public la Salonul Auto de la Frankfurt, acum mai bine de o lună, Mercedes-Benz GLA va ajunge în showroom-uri abia în luna martie a anului viitor. Listele de comenzi, însă, vor fi deschise la sfârşitul lunii noiembrie, iar Edition 1 va putea fi comandată chiar din start.
Ce aduce, deci, seria limitată Edition 1? Detalizările exterioare sunt bazate pe versiunea Urban Line şi vin cu zone simulate de protecţie inferioară a maşinii, iar plafonul a primit bare cromate. Edition 1 a mai primit blocuri optice bi-xenon, jante AMG de 19 inch vopsite în negru lucios, calandru negru cu inserţii cromate, oglinzi exterioare negre şi geamuri întunecate. Seria
limitată va fi
disponibilă în doar 4 culori,
iar recunoaşterea îi este asigurată
de emblemele „Edition 1” de pe aripi. O serie de dotări exclusiviste se regăresc şi în habitaclu.

Mercedes-Benz nu anunţă deocamdată preţurile de start pentru noul SUV compact, şi implicit nici pentru versiunea Edition 1.
PiataAuto.mdIlie Toma
3
3,557
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (29)
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 11:13
Dragi designeri de interior MB, mai schimbati si voi oleaca interiorul de la un model la altu... ca-i G, ca-i GL, ca-i ML, ca-i GLK, ca-i GLA cu ochiu liber, nicio diferenta...
1
1
GRED
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 11:35
Hmmm oare?

Sa fie acelasi lucru toate la fel?
G-ul = http://img2.netcarshow.com/Mercedes-Benz-G-Class_2013_800x600_wallpaper_2c.jpg
GL-ul = http://media.emercedesbenz.com/magazine/wp-content/uploads/gla-interior-1920x768-635x360.jpg
ML-ul = http://www.base4car.com/images/mercedes-benz-ml-420_interior_4.jpg
0
1
GRED
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 11:43
Sa crezi ca Lexus are o tendinta gresita la fel?

GS = http://img.autorambler.ru/images/bkk/1219x914/d9172f82ce9767911f5c9760ee57b509.jpeg
LS = http://www.forcegt.com/wp-content/uploads/2012/07/lexus_LS460F-interior-1.jpg

Orae alte branduri fac total diferit???
1
1
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 25 Octombrie 2013 - 12:14
pretul in germania incepe de la 29 300 euro pt GLA 200 pina la 37 500 pt GLA 250 4matic
0
1
Valeriu
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 12:49
A ramas sa-i mai trasneasca si motorul de la renault si tot va fi ok!
2
3
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 13:15
Gred, daca nu te uiti amanuntit, chiar nu vad mare diferente... :)

de lexus nu ma bag, ca nu ma intereseaza...
1
2
Viorel
Teleneşti, Moldova
la 25 Octombrie 2013 - 14:28
Valeriu: la sigur o sai puna motorul de renault mai ales ca si noul c-class va avea 1.6 dci de la renault( desi zice lumea ca-i un motor destul de reusit)
1
1
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 15:10
@Viorel, hz care lume, ca eu numa boshete sh plinsete despre forsunshi, grm si pompe am auzit :D
1
2
FIFA
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 15:37
baieti nu stiu cum mergeti voi cu masinile voastrem dar eu al 3 mercedes si ptiu ptiu nu am avut niciodata probleme serioase, numai la w202 cu sistemul de racire....si modelele noi nu imi inspira mai putina incredere
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 25 Octombrie 2013 - 15:51
Da GRED, este foarte ADEVARAT ce ai spus tu mai sus, dar numai in capul dumitale :D . Dupa cum probabil am zis, stii ca ador Mercedes, fiindca este Dumnezeu pe pamant.

Acum sa clasificam lucrurile. Pe laga faptul ca tu ai comparat o serie de motorizari total aiurea ( GS-ul era varianta luxury, iar LS-ul varianta F-sport, cea din poze ) in al doilea rand, accentul de design la interior se vede f putin intre melele Lexus. Pe cand la Merrcedes si BMW si chiar Audi, toate au aceea TABLETA infipta in bord, la Audi se si pliaza. Deci ? Sa te aud.

on topic : Hmm......GLA, ce model superb, hmmm, are asa un amestec oriental de salata de rosii beefmaster cu rosii chery, hmmm, acum inteleg cele cery sunt un soi mai mic de rosii beefmastyer, la fel cum un A class este un GLA mai mic, sau un GLA este un A class mai mare, drept urmare acest amestec riguros de linii ''apetisante'' ( pt unii ) nu ascund prea mult trasaturile de A class inaltat.
3
1
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 15:54
tudor, prietenu meu are 221... 2005, 2.7 diesel (aista de 5 cilindri)... si l-a adus singur de la nemtzi cu 208 000 probeg cu carte de service cu tot ... adica nu-i intors rulajul...

il are de aproape un an:

termostatu, forsunshili, sveci nakala si datciku de oboroate la kolenval... si asta numai ce mi-a spus mie...

sau i s-a nimerit lui asa, sau ele chiar nu-s pentru motorina noastra

1
0
Viorel
Teleneşti, Moldova
la 25 Octombrie 2013 - 16:19
Igor: Eu m-am referit la motorul de 1.6 dci si la caracteristicile lui nu la fiabilitate,eu un motor relativ nou deci cu fiabilitatea se va vedea in timp, cit despre vechiul 1.5 dci nu stiu multe (desi am un vecin care are asa ceva), si atita timp cit tu ai informatia de la persoane concrete, cad deaccord cu tine :)
0
1
Valeriu
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 16:31
Igor, i-a ''mers" tare prietenului tau, dar cred ca tine si de cum a fost ingrijita masina, cat de des i s-au schimbat filtrele, pentru ca presupun ca motorina a "papat" numai din cea buna. Eu tot de un an am Avensis-ul cu motorina din Moldova si inca parca nu apare nimik foarte rau, dar ma ingrozesc cand aflu cat costa toata "fericirea" asta de diesel. Pana a o cumpara auzisem ca dieselul e mai scump, dar nu am intrat in detalii. Nu ma gandeam ca e chiar atat de scump (pentru buzunarele noastre si ma refer la piese noi). Ma gandesc uneori s-o "marit" cat inca nu are nimic strasnik, doar ca imi pare rau pt ca imi place cum se comporta cu mine deocamdata. :))
0
2
501STL
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 16:50
interioru ii ca la restu modelelor noi aparute,absolut totuna,model nou?un a clas ridicat asta nu se numeste model nou,mai seamana cu butsile selea care is pi baza de renault citan sau cum acolo,au inceput sa faca pornografie mare astia,baga motoare prostetsi ,slabe,marketingu le strica rau reputatia,mai au noroc de S si E,CLS ,Cl care intradevar is mecedesuri adevarate,in rest pornografie adevarata ,o sa isi pearda din resectul clientilor tare cu asa pasi,deja zeci de teste critica colaborarea lor,mii de fani deja incep sa isi critice brandul pe care il respecta,pe diferite siteuri intru si unde sunt aceste modele cu tehnologii renault au parte de dislike total,si nu in mare masura ca is foarte rele motoare sau platforme,dar deja o sa vina greu sa numesti mercedes,o masina de rangul mercedes tre sa aiba inima pentru asta si se pretuieste clasa premium,da cu inima asta straina multi o sa isi caute alta dragoste..................
1
1
dima
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 16:52
daca sa ne abatem de la tema, pot sa spun ca majoritatea masinilor proaspat aduse cu rulaj "intors" sau nu, incep a avea probleme la noi, nemtii le vind atunci cind vine timpul investitiilor mari la 150-200 mii pentru masini de tip renault etc si 250-300 mii MB BMW etc, moldovenii le cumpara ieftin si dau de greu la schimbat detalii, nimic nui vesnic, iar ce tine de 1.5 dci, nui excelent insa la noi in MD cu motorina si filtre contrafacute, nu tine mult.
0
1
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 25 Octombrie 2013 - 17:11
Igor, cartea de service nu garanteaza ca probegul e intors. Anul 2005, diesel, chiar ma indoiesc ca 208 000 sunt reali. Politia germana zice ca 2/3 din automobilele de mina a doua in germania sunt cu km intorsi.

Nimeni nu ascunde ca GLA e un A Class inaltat.
Pentru tine Robert este acel Infiniti prezentat la Frankfurt (cind ajunge in serie), fiindca tot e un fel de A Class inaltat:)
1
1
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 25 Octombrie 2013 - 17:11
*nu garanteaza ca probegul NU e intors :)
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 25 Octombrie 2013 - 17:46
Pentri tine Eugene, ti-as da un sfat. Pune mana, cumpara un dictionar si invata limba (turca), fiindca eu am vorbit ''turceste'', mai sus si probabil de asta nu ai inteles la ce m-am referit. Apropo, inteleg si romana asa ca nu mai este nevoie sa traduc prin translator, si inca ceva stiu sa si scriu, drept urmare iti voi explica, pe ''romaneste'' .

Infiniti acela de la Frankfurt, era un concept inca, nu a ajuns la stadiul de produs finit, oricum se observa trasatura si filosofia marcii Infiniti, in plus nu deriva cu nici macar un model al gamei. Tu compari mere cu pere, compara un model din marca respectiva . Cate derivate are Mercedes dupa un singur model si cate are Infiniti ?
5
0
Robert
Bucureşti, România
la 25 Octombrie 2013 - 17:46
pentru*
3
0
FIFA
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 18:15
mda baieti,,, a facut igor o greseala si nimeni nu a observat dar ati comentat mai departe....mda mam dezamagit cam de acest forum....
igor pur si simplu nu exista w221 cu motor 2,7 disel....poate ai vrut sa scrii w211 2,7 d sau poate w221 cu 3,0 d.........daca ai avut in vedere de w211 2,7 d atunci.....acest motor are multe probleme si de aasta a fost repede scos din productie cine se pricepe nusi va lua 2,7 d in 5 cilindri.....si plus anul 2005 intre 2002 si 2006 mercedes a avut multe greseli in productie mai ales cu modelul w211 multi sau dezamagit,,,,,w211 cu 2,7 d cea mai porasta combinatie din pacate.....fata de ce ai spus,,,,vorba ceia menea terzaiut mutnie somnenia...la 2,7 d numai mult de un an...el ce a dat 9 mii pe devamaare?...ca legea asta are mai mult de un an de cind sau scumpit tarifele.........sau prietenul tau are masina de mai mult de un an............si la luat singur,? cred ca a fost prima sa masina luata de el din germania.....si sunt multi alti factori care trebuiesc luati in consideratie.....la cumpararea unei masini indiferent de marca.....
0
0
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 18:33
211, cer iertare
0
1
FIFA
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 18:37
nui nic mam risuit i eu o leak )))))
0
1
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 18:52
ei da, doamne fereste... eu nu le tin minte pe w-urile estea... atitea modele o facut ca numa "true mersedesovody" le tin minte pe toate :D
1
1
FIFA
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 18:57
nimic complikat,,,,,incepi de la w106 de exemlu...,,,si cresterea numarul dupa ...w... e direct propportional cu cresterea anului de productie))))))))))))
1
2
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 19:54
aha... thanks for hint... будем знать cum s-ar dzyshi la moldoveni :))
0
1
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 20:55
referitor la devamare, nu... ii pe numere de transnistria
0
1
Igor
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 21:00
@Valer, d-4d chiar si mersedesovody cad de acord ca is unele din cele mai bune diesel-uri...

eu am treaba multa la nemti, si daca tot lucrez cu motoarele diesel,la toti la care le-am atras atentia referitor la d-4d (nemti care is si ei in domeniu), toti au cazut deacord cu mine ca is bune... ca sa citez:" good engines! very reliable" si cam toti isi amintesc de "how to kill a toyota" de la top gear...

apropo, ce-mi place la nemti mult e ca sunt cei care is true "bmvishti" si cei true "mercedesovoji" :D

2 tabere... nu am intilnit nici unul care sa aiba si bmw si mercedes in ograda :D

2
2
FIFA
Chişinău
la 25 Octombrie 2013 - 22:03
sunt care au marci diferite in familie
1
1
GRED
Chişinău
la 28 Octombrie 2013 - 08:12
Eu am! Mercedes si Subaru!
Ambele isi au menirea ...

Asta daca cineva a adus masina de la nemti cu tot cu carte de servise nu inseamna mai nimic. Apropo lumea zice ca masinile de pe TAXI sunt mai risk-free! Fiindca e foarte dur la taxi sa iti bati joc de masini - totul schimbat pe original si la timp! Unica problema e ca au rulajul mare si ... ca si fiecare motor are un timp de viata anume...
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!