Ultra-compacta Toyota i-Road va fi testată în viaţa cotidiană
25 Martie 2014, 08:48
Toyota aplică din nou metoda testării de grup pentru noile sale produse şi tehnologii. De această dată e vorba de ultra-compacta i-Road, dezvăluită iniţial ca un concept revoluţionar şi eficient de mobilitate urbană şi conturată acum mult mai aproape de un eventual produs de serie.
Versiunea perfecţionată actuală a lui
i-Road presupune o experienţă nouă în condus, care îmbină convenienţa unei motociclete cu confortul şi ţinuta de drum a unei maşini. Vehiculul are 2,345 mm lungime, 870 mm lăţime şi 1,455 mm înălţime, iar ampatamentul
măsoară 1,695 mm. Toyota i-Road cântăreşte la gol 300 kg, are două roţi în faţă şi una în spate şi poate face o întoarcere cu o rază de doar 3 metri. Vehiculul este pus în mişcare de 2 electromotoare, iar viteza maximă e una potrivită mai ales pentru mediul
urban, constituind 60 km/h. Cu o
încărcare completă i-Road poate
parcurge până la 50 km distanţă,
dacă ar menţine o viteză apropiată
de 30 km/h.

Seria de teste anunţată acum de Toyota va cuprinde 10 vehicule care vor fi înmânate către diverse tipuri de utilizatori, de la publicul general la
experţi din industrie, iar informaţia experienţelor acestora va fi colectată şi va ajuta la perfecţionarea vehiculului înainte de o eventuală producţie de serie.
PiataAuto.mdIlie Toma
3
2,636
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (7)
ghenyg
London, Marea Britanie
la 25 Martie 2014 - 11:31
Muravei :D
1
2
Valeriu
Chişinău
la 25 Martie 2014 - 12:11
e mai sigur decat o motocicleta si nu consuma combustibil, asa ca are avantaje mari!
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 25 Martie 2014 - 21:13
O adevarata bijuterie urbana si siguranta se va ridica la gradul de fiabilitate Toyota mult renumit peste tot in lume.
3
1
Robert
Bucureşti, România
la 25 Martie 2014 - 21:13
si cu*
2
1
Viorel
Chişinău
la 27 Martie 2014 - 00:33
Electroscuter cu volan in loc de ghidon, cu cabina si portiere si cu sigla Toyota
1
1
Viorel
Chişinău
la 27 Martie 2014 - 00:43
Are si airbag. Super! Doar ca autonomia este cam mica, pana la 50 km. Si am impresia ca poate transporta doar o singura persoana, preferabil ar fi doua.
1
2
Robert
Bucureşti, România
la 27 Martie 2014 - 02:19
Viorele tata, tocmai ''ai pus punctul pe I '', dar asta numai pe hartie, in teorie nu ........pacat!
3
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!