Expediţia pasiunii auto: peisaje magnifice, solicitări maxime! Galerie foto epică!
23 Mai 2014, 09:29
Ziua de ieri a fost una cu totul specială în expediţia noastră. Nu am prea avut acces la conexiune internet, decât abia seara târziu, dar am traversat locuri
într-atât de pitoreşti, încât te pot înlemni prin frumuseţea şi grandoarea lor.

Vă amintiţi că acum o zi vă spuneam că suntem în regiunea Zell Am See a Austriei. Ei bine, ieri dimineaţă, am
apucat-o spre sudul continentului european, însă la sud de orăşelul în care ne aflam se întinde un lanţ gros şi greu accesibil al Alpilor, în regiunea Tirol. Dacă am fi ales calea cea mai rapidă spre sud, ar fi trebuit să facem o ocolire serioasă, pentru a ajunge la
una din autostrăzile mai îndepărtate din regiune, iar apoi să mergem în viteză spre coastă. Dar noi nu am vrut să ajungem repede, ci frumos. Aşa că am apucat-o pe de-a dreptul, prin munţi.
Grossglockner pass, drumul alpin care-ţi taie răsuflarea

La vreo 30 de kilometri de Zell am See se află intrarea pe unul din cele mai magnifice drumuri ale Europei, pass-ul Glossglockner. Trecerea pe aici se plăteşte, pentru un autoturism preţul fiind de 34 de euro, dar peisajele care urmează îşi merită banii.
Pentru Mercedes-Benz C-Class
urma un traseu de vreo 350 km
spre coastă, dintre care vreo 270
de kilometri însemnau drumuri
montane pline de serpentine,
urcuşuri solicitante pentru motor
şi coborâşuri solicitante pentru
frâne. Ne aşteptam la un consum
mare în aceste piesaje, dar nici
măcar asta nu mai conta, era
esenţial ca cei 41 de litri din rezervor să ne fie suficienţi până trecem de zonele critice şi mai ajungem la civilizaţie, sau măcar să mai găsim vreo staţie pe traseu. Ziua de ieri
trebuia să fie poate cea mai plăcută zi pentru condus a expediţiei!

Glossglockner nu te flatează prea mult, ci îţi pune în faţă un urcuş lung, cu unghi de înclinare mare, chiar din start. Şi asta pentru că drumul urcă până la o înălţime de 2,576 metri faţă de punctul iniţial, sau 3,798 metri deasupra nivelului mării! Este cel mai
înalt drum din Austria şi al doilea ca şi înălţime din Alpi! Motorul nostru ne propulsa cu încredere spre culmi, cu turaţii cuprinse între 2,000 şi 3,000 rpm, atunci când îl puneam la treabă mai lejer, sau până spre 4,000 rpm dacă includeam regimul Sport sau pur şi simplu apăsam pedala acceleraţiei
mai cu putere. Stopurile dese pentru poze făceau motorul să se oprească automat din cauza regimului start/stop şi, la prima vedere, nu e un lucru tocmai indicat pentru motoarele turboaspirate, să le opreşti imediat după un urcuş lung în forţă. Dar motorului lui C-Class are un sistem de răcire bine gândit, menit să-i protejeze turbina şi intercoolerul în orice situaţii, aşa că după ce motorul oprea, răcirea
turbinei şi a intercooler-ului continua autonom.

Am urcat spre culmi tot mai frumoase, de-a dreptul magnifice, trecând virajele montane unul după altul. Şi o maşină bună cu tracţiune faţă le-ar putea face trece, evident, dar un sedan cu tracţiune spate şi suspensie multilink acolo îţi dă o plăcere de condus irepetabilă în aceste peisaje! Am folosit
de foarte multe ori regimul manual de schimb al treptelor şi anume în asemenea peisaje el are mai mult sens ca oricând. Din nou, ca şi testul drive iniţial cu C-Class, constatăm că transmisia automată răspunde foarte prompt la acţionarea padelelor de lângă volan. Cei 156 CP şi 250 Nm ai motorului, disponibil încă de la turaţii joase, îl fac pe C-Class C180 mai mult decât capabil pe asemenea drumuri. Ba mai mult, în regim automat de multe ori transmisia urca până la treapta 4-5 în urcuşuri, menţinând
motorul la 1,300-1,500 rpm. La urcare! Doar dacă apăsam mai intens pedala, atunci transmisia retrograda pentru mai multe turaţii şi mai mult dinamism.

În vârf, te simţi pe culmile lumii. Zăpada încă mai e prezentă alături, pe
marginea drumului, deşi aerul avea o temperatură de 7 grade Celsius. Sunt peisaje magnifice! Dacă aveţi ocazia vreodată să treceţi prin aceste regiuni, trasaţi-vă ruta pe aici, veţi rămâne cu aceste peisaje în memorie pe toată viaţa!
Dar după culmi urmează şi coborâri, iar ele pot fi chiar mai solicitante pentru maşină, din cauza riscului de a supraîncălzi frânele la o manieră mai nepăsătoare de condus. Noi am recurs la frânări cu motorul, gestionat de cele mai multe ori manual cu
transmisia, ajutat de frâne. Până şi cu o astfel de manieră precaută de condus, tot aveam impresia uneori că apăsăm prea mult frâna din cauza unghiului mai de coborâre şi a curbelor strânse şi dese. Am mai făcut şi
câteva pauze de câteva minute pentru poze, care le permiteau frânelor un răgaz pentru o uşoară răcire. Frânele emanau căldură puternică, dar nici vorbă de vreun iz topitor. Şi senzaţiile din pedală au rămas întotdeauna similare, fără a se simte vreo oarecare reducere a eficienţei frânelor.
După vreo 75 de kilometri ai drumului, ajungeam la zone virajate, dar un pic mai ferite de urcurşuri şi coborşuri şi ne îndreptam spre hotarul cu Italia şi în special spre Cortina d’Ampezzo, o localitate italiană de la care începe o altă poveste montană pentru noi.
Passo de Giau

Passo di Giau e un alt drum montan din Alpi, dar cu o elevare un pic mai mică decât traseul pe care tocmai îl trecusem. În schimb, aici drumurile
sunt mult mai înguste, mai periculoase şi mai puţn circulate, cu foarte multe viraje la 180 grade cu întoarcere bruscă. Distanţa parcursă pe aici e mai mică, dar adrenalina obţinută de la virajele ameţitoare compensează diferenţa de kilometri!
În asemenea peisaje, sesizezi că multe din tipuri de maşini şi caroserii declarate „nepractice”, „egoiste”, sau „nenecesar de sportive”, capătă sens. Am tot întâlnit oameni cu decapotabile, coupe-uri şi maşini cu caracter sportiv, care aveau zâmbetul pe faţă de la condus. Şi, poate cel mai important, e faptul că şi noi îl aveam, la volanul unui noul sedan cu tracţiune spate Mercedes-Benz.
Passo Staulanza

Cel de-al treilea pass montan şi ultimul pe traseu zilei de ieri a fost Staulanza, cel mai scurt şi mai coborât din cele trei. A fost ca un bis al unui concert frumos, când rogi muzicianul de pe scenă să mai cânte o dată una din piese, doar ca tu să o mai savurezi înainte de a spune adio.
Consum? Neverosimil!

Nu am urmărit consumul, dar eram pregătiţi pentru cifre mari, care ne-a fi afectat şi media totală de până acum. În vârful absolut al passului Glossglockner, am zis să aruncăm o privire pe media zilei de ieri, de la startul din Zell Am See. Cifra indica puţin peste 14 litri/100 km, obţinuţi doar din urcarea continuă, la turaţii mari. Ne-am zis că o cifră cu adevărat corectă
ar trebui să ia în calcul şi coborârea, iar la coborâre media constituia 9.5 litri/100 km! După asemenea drumuri!

Au urmat şi celelalte pass-uri, separate prin segmente de drumuri virajate, dar fără urcuşuri. La finalul zonei de pass-uri, de peste 270 km de condiţii intense, Mercedes-Benz C-Class indica o medie totală aproape neverosimilă pentru noi – 7.0 litri/100 km! Iar ultimii 80 de kilometri
parcurşi pe autobahn ne-au redus media de ieri la 6.8 litri/100 km! Un asemenea episod de condus, cu un consum mediu atât de fantastic, e ceva cu totul fascinant! Iar la sfârşitul
zilei de ieri, media globală de la startul călătoriei crescuse cu doar 0.1 litri/100 km – de la 6.4 la 6.5 litri/100 km! Ne-am convins ieri încă o dată de veridicitatea celor spuse la primul test drive cu C-Class C180 – motorul ăsta
a evoluat într-atât de mult şi a devenit atât de rafinat, încât acum oferă reacţii manierate asemeni unul motor aspirat natural de cilindree mare, cu o eficienţă reală impresionantă!
Am ajuns în Veneţia! Mari peripeţii pentru maşină!

Ah, v-am tot spus că ne îndreptăm spre coasta continentului european, dar nu am menţionat unde anume mergem. Ei bine, Veneţia – asta era destinaţia noastră. Suntem pentru prima dată în acest oraş şi, neavând experienţă, am ales să rezervăm un hotel care menţiona că are nu parcare proprie, dar există una „foarte apropiată”.

Ei bine, sistemul nostru ne navigare ne-a ghidat până în la staţia centrală de autobuze din oraş, apoi ne arăta o direcţie spre dreapta, dar era cât se
poate de clar că pe acolo nu existau decât poduri pietonale. Am staţionat un pic, am coborât şi am constatat pe viu că nu avem cum să trecem pe cealată parte a apei, în zona amplasării hotelului. Au urmat verificări, întrebări şi chiar un sunet la hotel şi scenariul sumbru ni s-a confirmat: trebuie să lăsaţi maşina la parcarea din centru şi să veniţi la hotel pe apă, pe „vaporetto”.

Parcarea e una imensă, cu 8 etaje, şi costă 30 euro pentru 24 ore. Ni s-a dat un tichet de intrare şi ni s-a spus să mergem la etajul 7. Urcuşurile de la un etaj la altul sunt într-atât de înguste,
încât un sedan de talia lui C-Class trebuie să le treacă încet şi cu mare precauţie. Sus, la etajul 7, paradox! Ni se solicită să lăsăm cheile în maşină, pe planşa de bord. Poftim? Ce fel de parcare e asta, în care să-ţi laşi cheile? Am mers jos pentru clarificări, ni s-a arătat că toate maşinile parcare au cheile lăsate pe planşa de bord! De ce? De ce aţi avea nevoie voi de chei? Din cauza riscului unui eventual incendiu, ni s-a spus. De parcă la un eventual incendiu angajaţii
parcării ar putea scoate vreo maşină de acolo... Am fost asiguraţi că toată suprafaţa e filmată şi nu se fură nimic, dar oricum nu am avut încrederea de a lăsa maşina astfel. Într-un final ni s-a propus să urcăm la etajul 8, ultimul, în aer liber, şi să lăsăm acolo maşina încuiată, luând cheile cu noi. Eh, uite că aici, la ultimul etaj, al „necredincioşilor” în metoda italiană de parcare, am dat pentru o duzină de maşini germane parcate. Se pare că nici nemţii nu s-au simţit prea confortabil să parcheze cum apucă...
Apoi am luat vaporetto spre hotel, aflat la 5 staţii depărtare. Încă 7 euro de căciulă. Miraţi de rânduiala veneţiană în materie de maşini, am mers să mâncăm şi nişte pasta şi pizza în apropiere, savurând finalul cele mai frumoase zile de condus la bordul noului Mercedes-Benz C-Class!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, LIVE din Italia
6
4,394
GALERIE FOTO (88 IMAGINI)
COMENTARII (7)
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 23 Mai 2014 - 10:29
frumos. Daca reusesc in iunie sa fac o calatorie prin Europa, cu siguranta ma voi inspira din articolele dumnevoastra pentru a alege traseul potrivit :)
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 23 Mai 2014 - 11:44
Cel putin aici ati avut dreptate, chiar este frumos spre deosebire de V Oltului :) ......dar fiecare cu parerile proprii......si in Muntenegru mai sunt astfel de locatii :).............restul e CANCAN !
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 23 Mai 2014 - 11:47
Totusi ca sa ''mergi pe un munte'' sa platesti bani ? Pffff..........acusica va lua si Victoras ''exemplul'' si va taxa fiecare Km din Transfagarasanu :))))))
1
0
Valeriu
Chişinău
la 23 Mai 2014 - 13:50
Robert ce compari tu tortul cu tizikul? Cozia are 1668 m inaltime, iar aici e vorba de peste 4000 m.
Norocul vostru PA ca ati avut parte de vreme buna. Presupun ca la asa altitudini nu prea des este atat de senin.
0
0
Igu
Chişinău
la 23 Mai 2014 - 14:39
PA.., ce-ar fi daca la finalul expedietiei sa ne lasa-ti cumva traseul parcurs mai detaliat..?
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 23 Mai 2014 - 15:14
Draga Valeriu, eu m-am referit la frumusete aproband reactia redactiei PA, nu am facut referire la altitudine, prea putin conteaza :)
2
0
GRED
Chişinău
la 26 Mai 2014 - 11:00
Extraordinar !!! F. Frumos!!!
Sa stiti ca articolele astea ma vor infulenta in viitoarele mele calatorii auto.

P.S. Felicitari echipei Mercedes pentru prima pozitie de ieri de la Monaco. Nico Rosberg creste in fiecare cursa.

P.S.S. Felicitari echipei Mercedes pentru a doua pozitie de la Monaco. Hamilton este experimentat dar cred ca Nico e peste el acuma. De asemenea bravo echipelor de la Renault si Ferrari - dar cred ca masinile celor de la Mercedes sunt de neintrecut acuma.

0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!