Premieră absolută în Moldova: PiataAuto.md, susţinută de Toyota Moldova, merge la cursa de 24 de ore de la Le Mans! LIVE!
9 Iunie 2014, 16:08
Săptămâna asta va fi una incendiară de-a binelea pentru lumea auto, şi atunci când spunem „incendiară” nu exagerăm deloc. Unul din cele mai palpitante evenimente din lumea auto, cu frâne încinse, motoare turate la maxim în continuu, şi un test suprem al durabilităţii şi fiabilităţii, este mai aproape ca oricând! Este vorba de cursa de 24 de ore de la Le Mans, cea care pune la cel mai greu examen
competitiv, de 24 de ore neîntrerupte, cei mai mari şi mai inovatori constructori auto, şi cea în care poate învinge doar cel mai bun!

Evenimentul din acest an este cu
atât mai palpitant şi plin de fiorul
aşteptării, cu cât miza este una mai
mare decât oricând în istoria
competiţiei. Pe de o parte,
Porsche îşi face
marea revenire în cursă, după o lungă pauză şi se ambiţionează să-şi adjudece victoria. De cealaltă frate, fratele de grup, Audi, nu va ceda prea uşor poziţia 1 pe podium, după evoluţii de succes mai mulţi ani la rând, iar un războr fratricid este astfel inevitabil. Iar marele condiment vine de la Toyota, producătorul care a schimbat de-a dreptul regulile jocului în acest sport cu tehnologia propulsiei hibride. Astăzi
toţi producătorii au înţeles că la Le Mans nu mai poţi câştiga nici măcar cu un motor diesel. Se poate câştiga doar cu sisteme de propulsie hibride. Iar Toyota şi-a perfecţionat bolidul până la versiunea actuală TS 040, care a început excelent sezonul curselor de anduranţă din acest an, reuşind să obţină şi o victorie sonoră la cursa de la Spa-Francorchamps. Acum, la Le Mans, Toyota se ambiţionează nu doar la un loc pe podium, ci la marea şi mult dorita victorie! Judecând după performanţele bolidului TS 040 din cursele din acest an, există toate şansele să o vedem pe Toyota pe poziţia 1 la final! Va fi o bătălie cum nu s-a mai văzut demult în istoria sporturilor cu motor!

Pentru prima dată în Moldova, la cursa de anduranţă de 24 de ore de la Le Mans, va exista şi o entitate de presă auto din Moldova, autorizată oficial de
organizatori pentru relatări LIVE, direct de la faţa locului! Da, PiataAuto.md vă surprinde şi de această dată şi, cu
suportul Centrului Toyota Chişinău „Continent”, redacţia noastră va merge în Franţa, pe circuitul de la Le Mans,
şi va relata pe viu cea mai mare bătălie auto a anului! Mai mult ca atât, deoarece unul din piloţii Toyota de la Le Mans, Alex Wurz, a vizitat acum mai bine de un an showroom-ul Toyota din Chişinău, întreaga echipă Toyota din Moldova ne-a oferit şi o misiune onorifică de a-i transmite lui Wurz o poză de la vizita sa la Chişinău, semnată de întreaga echipă Toyota, cu urări de victorie pe ea!

Redacţia PiataAuto.md va porni joi dimineaţa spre Le Mans pe calea aerului apoi şi cea a drumurilor, pentru a ajunge acolo cu o zi mai devreme de startul cursei. Iar week-end-ul următor nu vă planificaţi ieşiri în zone inaccesibile online-ului, pentru că de sâmbătă la amiază până duminică la amiază vom publica o mulţime de relatări şi actualizări cu evoluţia cursei, urmărind cu sufletul la gură marea competiţie! Iar zilele următoare veţi afla mai multe despre cursa din acest an de la Le Mans, care e marea miză, cum concurează participanţii, care sunt cei mai redutabili bolizi şi cum se vede Le Mans de la faţa locului, înainte de startul cursei. Veţi avea o nouă perioadă fierbinte şi specială pe PiataAuto.md!
Şi pentru că un eveniment
atât de special a solicitat
eforturi considerabile de
organizare, le mulţumim
oficialilor Le Mans pentru
condiţiile speciale prin
care au acceptat
autorizarea unei
entităţi de presă
auto din Moldova
la eveniment, dar şi Centrului Toyota Chişinău „Continent”, pentru sprijinul adus realizării acestui proiect. Staţi pe aproape şi, ca întotdeauna, vă mulţumim în primul rând Dumneavoastră, publicului, că ne sunteţi alături!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
5
2,812
COMENTARII (7)
jaguar
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 16:13
Wow ce surpriza!
Bravo PA!
Asteptam, toate marcile sunt bune, interesant cine va invinge totusi...
0
2
Valeriu
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 21:43
Nu mai avem zile de odihnă! Stam cu ochii pe PA!:-)
0
1
501STL
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 22:00
sa inceapa petrecerea :),PA va invidiez .....
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 10 Iunie 2014 - 20:41
Mai bine zis '' PiataAuto.md, susţinută de >Cel Mai Bun Constructor Auto Din Lume<, merge la cursa de 24 de ore de la Le Mans! LIVE!'' , suna mai realist. Va urez mult succes vou, dar in special si celor 6 takumi care au realizat si au pus suflet la producerea acestei bijuterii de masini. Banuiesc ca intreaga populatie nationala a Japoniei se mandreste cu acet constructor. Tare rau imi pare ca nu m-am nascut si eu nipon, m-as fii mandrit cu marci precum Toyota, Nissan, Mazda, Subaru, Honda, Daihatsu, Isuzu, Suzuki, Yamaha, Acura, Infiniti, Lexus, Scion, Mitsubishi, marci care turuie pe jos cu restul marcilor Occidentale ( in special pocnitorile germane ), dar cu Dacia ? Pfff.....slabutz ! Nu va pupa in veci podiumul de care se bucura Toyota .

takumi= artizan japonez, unul dintre cei mai apreciati si respectati artizani din intreaga industrie auto din lumea intreaga.
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 10 Iunie 2014 - 20:42
@501STL, cum a fost la Bac' ?
3
0
501STL
Chişinău
la 10 Iunie 2014 - 23:12
@Mafia ,la bac bine,pe cind am dat bacu nu erau politisti cu arme,camere in veceuri,si nu am avut de ce sa fiu stresat,asa ca a fost totul chiar bine,tu cum?tio permis sa intri,pentru ca stiu ca fara buletin nu dadea voie,da dupa cite stim tu ai "buletin" nipon ,da nedelcu?
0
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 12 Iunie 2014 - 00:22
501STL....ap ț-o mers :D ....ai copiet de-ai rupt pamintu...deatita și mergi pe "1.4 a neu " :D
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!