Noul Mercedes-Benz C-Class Long, un model creat special pentru chinezi
1 August 2014, 09:28
Mercedes-Benz se alătură tradiţiei producătorilor germani de a crea versiuni cu ampatament mărit a modelelor de talie medie. Şi Audi, şi
BMW a făcut-o anterior, şi chiar şi Volvo. Iar acum tocmai a fost lansat şi noul Mercedes-Benz C-Class Long, în premieră absolută pentru istoria
modelului. De ce un C-Class Long, dacă se poate opta pentru un E-Class, dacă se doreşte mai mult spaţiu, veţi întreba? Ei bine, „deoarece China”,
sau „because
China”, aşa cum le
place să spună
marilor afacerişti
mondiali. Nu prea
există o explicaţie
logică, dar e cert că
mulţi cumpărători
chinezi se dau în vânt
după calificativul „Long” al oricărui
model, simţindu-se superiori,
probabil, oricăror altor posesori ai
aceluiaşi model standard.
Designerii Mercedes-Benz au fost, însă, foarte prudenţi cu alungirea lui C-Class şi i-au conferit un ampatament cu doar 8 cm mai lung, astfel încât noul model să nu muşte din zona lui E-Class. Evident, toţi cei 8 cm sunt
îndreptaţi exclusiv spre confortul pasagerilor spate. Noul model va fi disponibil în două motorizări – C 200 L şi C 260 L, ambele propulsate de motoare turboaspirate cu injecţie directă. Atât motoarele
specifice modelului, cât şi vehiculul propriu-zis, vor fi produse local în China, iar noul C-Class Long va fi disponibil doar pentru clienţii chinezi.
PiataAuto.mdIlie Toma
2
2,349
COMENTARII (14)
Igor
Chişinău
la 1 August 2014 - 09:35
cineva in photoshop, puneti-le in mina cite un buterbrod :))
0
1
jaguar
Chişinău
la 1 August 2014 - 10:57
mai bine ar face pu tarile estice:) Chinezii cu litera L tot XS raman:)
0
1
Cyber
Briceni, Moldova
la 1 August 2014 - 14:16
"Marketing", cu alte cuvinte trebuie sa te misti ca sa ai profituri mari... aceasta o fac multi producatori.
Sau trebuie sa le oferi potentialilor clienti posibilitatea sa aleaga, daca nu ii va placea un model anume ii va plecea alul...:)
0
0
salaria
Chişinău
la 1 August 2014 - 19:43
@Igor, in prima poza ei, cu ajutorul minii, arata lungimea... ;)
0
1
Valeriu
Chişinău
la 1 August 2014 - 21:15
Ap daca n-au bani săracii de S klass... Acesta doar este baby S, ce are E aici? Oare calitatea e pentru chinezi sau e tot aceea?:-)
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 3 August 2014 - 08:57
Nu era rau nici daca aparea in RO , adica Europa . Fiindca gealatii care le conduc cu lant de aur la gat ( parca ar fi lantul din cotetul cainelui ) , nu au doar ceafa lata, dar au si butoiul cu pulbere mare ( adica ghiozdanelul mai pe ardeleneste ). Cred ca de la prea mult ''curtos'' la tava si bere .....prietenii stiu de ce :)))). II mai salveaza doar faptul ca mai danseaza la nunti pe ''regheton'' iar asta le mai scade din burtoi. Ce pot sa mai zic : Hai Merjegdes Băntz!
4
0
Robert
Bucureşti, România
la 3 August 2014 - 12:35
PS: sa nu uit, este un fel de S classe long ''intrat la apa''
4
0
berta
Alba Iulia, România
la 3 August 2014 - 21:47
Romania ,chiar daca este in Europa.....Tu cam confunzi Europa cu Romania.Au ajuns niste piticanii galbejite sa comande masini mai mari decat cele pentru oameni normali.Mai mult ca sigur,chinejii au si ei gealatii lor.Mie nu-mi plac Japanese shit-boxes,chiar daca fiabilitatea curge din ele.
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 4 August 2014 - 08:43
A intrat si nea' Ion, ca si el e om. Bah Berta alias Lucian Nicolae ( pe numele adevarat ), daca nu te pricepi la masini lasa impresia ca la gramatica nu te intrece nimeni.

Se spune chinezi , cu ''Z'' nu cu ''J'' idiotule.
2
1
Igor
Chişinău
la 4 August 2014 - 10:51
@salaria, serios? :)
0
0
salaria
Chişinău
la 4 August 2014 - 13:38
pentru cei cu ochi ingusti, cred ca serios.. :)
0
0
berta
Alba Iulia, România
la 4 August 2014 - 21:45
Mai pune mana pe niste almanahe,bah,buhaile.Poate te mai cultivi si tu un pic. Atat de cretin poti sa fii,ca nici nu esti in stare sa intelegi de ce am scirs cu "j". Acum va trebui sa ma inveti care este pluralul de la almanah. Poor bugger. Fucked in the head! Nu intereseaza pe nimeni care e numele meu adevarat. Poate ca nu este asta numle meu adevarat. Mi-ai vazut cumva pasaportul?
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 11 August 2014 - 10:18
Bărtaaa, iar tu cu engleza ?
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 11 August 2014 - 10:21
Berta, suge-o !
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!