Premieră: Noua Mazda6 facelift
20 Noiembrie 2014, 12:30
Pe lângă noul crossover compact CX-3, cei de la Mazda lansează la Salonul Auto de la Los Angeles noua Mazda6 facelift.
Apărută în 2012 Mazda6 a primit schimbări substanţiale, care nu pot fi percepute la prima vedere. Partea frontală vine cu o grilă a radiatorului mai îngustă, care este înzestrată cu elemente lucioase orizontale şi proeminente, ce vin să sporească vizual lăţimea maşinii.
Bara de protecţie faţă la fel a fost modificată, primind prize de aer redesenate şi elemente cromate deasupra prizelor laterale. Blocurile optice au fost redesenate, iar opţional pot fi comandate blocurile optice adaptive cu noul sistem „Adaptive LED Headlights” – o premieră pentru Mazda.

La posterior regăsim doar blocurile spate împrospătate cu elemente LED. Facelift-ul i-a adus navei amiral de la Mazda un „look” mai modern, mai elegant şi mai proaspăt, fără a pierde acea doză de sportivitate, pe care a integrat-o modelul de până la facelift.
Cea mai mare schimbare, însă, vine la interior. Bordul a fost complet redesenat, fiind mai scund pe înălţime şi mai elegant. Au fost redesenate prizele sistemului de ventilare, blocul de control a celui din urmă, inserţiile şi volanul. A apărut şi noul sistem multimedia MZD Connect cu display de 7 inch, proiectorul HUD, butonul pentru frâna de mână, o manetă pentru schimbarea regimurilor transmisiei automate şi cortina acţionată electric pentru geamul spate (doar pentru sedan). Butonul de pornire a motorului a migrat într-un loc mai vizibil şi comod – deasupra consolei centrale.

Calitatea la interiorul noii Mazda6 facelift a fost sporită considerabil, scaunele au devenit mai confortabile, confortul la rulare şi izolarea fonică au fost îmbunătăţite, iar scaunele spate acum pot fi încălzite (în premieră pentru un model Mazda).
Noua Mazda6 facelift a mai primit o sumedenie de sisteme, care sporesc confortul şi securitatea la drum,
în timp ce gama motoarelor a
rămas neschimbată.
Sub capota noii Mazda6 facelift se vor regăsi două propulsoare pe benzină, SKYACTIV-G 2.0 (145 sau 165 CP – ambele a câte 210 Nm) şi
SKYACTIV-G 2.5 (195 CP şi 256 Nm), la fel şi un propulsor diesel, SKYACTIV-D 2.2 (150 CP şi 380 Nm sau 175 CP şi 420 Nm).
Apropo, versiunile diesel pot fi
echipate şi cu tracţiune integrală.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,290
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!