Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 11: cu SUV-ul imens în ţara pitică
9 Aprilie 2015, 23:58
De dimineaţă ne-am trezit în St. Moritz, una din cele mai luxoase destinaţii montane posibile. Dar, deoarece suntem în cea de-a 11-a zi a expediţiei noastre, e timpul să ne îndreptăm uşor, uşor, spre nord, apropiindu-ne de locul înapoierii noii Kia Sorento. Totuşi, mai avem încă două destinaţii superbe pe care să le vizităm până acolo, iar astăzi am ajuns într-una din ele.
Dacă treci în partea estică a Elveţiei şi te îndrepţi spre nord, la un moment dat vei zări indicatoare spre Liechtenstein – o ţară pitică de doar 160 km2, cu o populaţie de vreo 36-37 mii de oameni.
Marile magistrale trec pe lângă ea, nu şi prin ea, de aceea s-ar putea întâmpla de multe ori să treceţi pe alături cu maşina, la doar câţiva kilometri distanţă, şi să nu o vizitaţi. Noi ne-am gândit că ar fi păcat să nu ne aventurăm un pic cu SUV-ul imens în ţara pitică...
De ce să veniţi aici?

Cea mai mare parte a străinilor care
vin aici nu vin pentru turism, ci pentru
afaceri, pentru că Liechtenstein e un
soi de zonă offshore, dar e pic mai
civilizată decât îndepărtatele insule
oceanice cu reputaţii dubioase.
Fiind atât de mic şi fiind în
continuare un soi de regat
federativ, cu castel, rege şi
prinţ, Liechtenshtein a fost
nevoit la un moment dat să recurgă la facilităţi corporative pentru a atrage companii şi a-şi câştiga existenţa. O mare parte din serviciile vitale statului sunt asigurate de Elveţia, prin tot soiul de tratate, şi până şi valuta din
Liechtenstein e francul elveţian, dar e cert că strategiile celor din Liechtenshtein au dat roade, întrucât astăzi, ţara are o populaţie de 36 de mii de oameni, dar e sediul apeste 77 de mii de companii... Prin urmare, Liechtenshtein e o oază izolată de bunăstare avansată, unde oamenii trăiesc într-un alt ritm decât cel cu care
suntem obişnuiţi să-l vedem în alte destinaţii.

Ţărişoara e şi deosebit de frumoasă, cu un platou imens în partea de jos, centrală, înconjurată apoi de
munţi de pe care platoul se vedere excepţional de frumos, ca în palmă. Există şi câteva castele în această ţărişoară, dar şi o frumoasă zonă turistică în centrul orăşelului Vaduz.
Traseu şi costuri

Traseul nostru de astăzi e ceva mai lung decât cele din zilele precedente, măsurând cam 130 km. În mod normal, o asemenea distanţă ar putea fi parcursă într-un pic mai mult de o oră, însă ca să ajungem în Liechtenshtein a trebuit să mergem înapoi pe acelaşi traseu al ultimelor zile, din St. Moritz în Savognin, apoi urmând traseul până la Thusis şi abia apoi luând direcţia Chur / Buchs. Aşa că am trecut din nou Julierpass-ul de ieri, de această dată în sens invers. Şi, deoarece ne-am pornit din nou mai târziu din St. Moritz, ne doream un ritm de condus mai dinamic. Am depăşit câteva maşini care mergeau foarte lent pe pass şi apoi duşi am fost cu noua Kia Sorento. Cu un traseu liber, ne-am putut adapta mult mai interesant reacţiile maşinii pentru a trece serpentinele tăioase de pe Julierpass.

Ne-am hotărât să nu alimentăm nici astăzi cu diesel. Deşi nu avem un indicator clar despre nivelul real de combustibil din rezervor, calculele noastre ne arată că trebuie să avem suficient diesel pentru a ajunge aproape de cea de-a 12 destinaţie fără a alimenta. Aşa că astăzi nu cheltuim nimic nici pentru diesel, nici pentru parcări!

De fapt, atunci când ajungi în Liechtenshtein constaţi că multe lucruri sunt mai ieftine ca în Elveţia şi poate chair ca în alte ţări, în timp ce altele au preţuri mai piperate. Parcările sunt
ieftine şi de pe la ora 6 spre dimineaţă sunt gratis, o mulţime de alte utilităţi publice sunt şi ele oferite gratuit, că de, bunăstarea e omniprezentă. Deşi e atât de mic, Liechtenshein are câteva orăşele, care sunt aproape că unite între ele. Cel de jos, Vaduz, este şi capitală. Dar e mai interesant să urcaţi pe munte, spre orăşelul Triesenberg. Noi am mers acolo şi am ales un hotel
pe care îl ştiam mai demult – Alpenhotel-Restaurant Kulm. Acesta are condiţii demne de cazare, include mic dejun, iar restaurantul său are un vizor absolut extraordinar la întregul platou al ţării de jos! Ştim că aici dejunul
e mai consistent, iar cina vă costă cam 20 euro de persoană. Noi am fost şi mai economi astăzi şi am cheltuit doar 37 euro pentru doi. Camera de hotel ne-a costat 124 euro.
Experienţa de astăzi la bordul lui KIA Sorento

Am avut un condus mult mai dinamic cu Sorento astăzi, atât pe serpentine, cât şi pe drumurile de mai pe urmă. Ţinuta rutieră e aceeaşi pe care v-am descris-o zilele trecute, dar dacă îţi doreşti, Kia Sorento poate fi pusă la treabă pentru un dinamism mult mai pronunţat decât te-ai fi aşteptat. Pe pass-ul montan, Sorento a întrecut astăzi sedanuri şi break-uri, monovolume şi hatchback-uri,
dar şi alte SUV-uri de talie mai mică. Deci, puteţi fi liniştiţi, atunci când v-o doriţi, Kia Sorento 2.2 CRDi vă poate oferi un ritm foarte dinamic de condus!

Eficienţa modelului ne determină să economisim simţitor la consum. Cifra medie de consum aşa şi a rămas între 7.9 şi 8.0 litri/100 km, deşi conducem un SUV imens, cu tracţiune integrală şi cutie de viteze automată şi deşi avem
deja peste 1,600 km parcurşi. Având destinaţii mai apropiate una de alta în ultimele zile, alimentăm mult mai rar şi astfel salvăm bugetul călătoriei pentru mici plăceri pe parcursul ei. Ei bine, Sorento, ţi-a mai rămas o singură destinaţie, după care vom porni la un sprint de mare viteză pe autobahnele germane înapoi spre Frankfurt. Dar, până atunci, vă spuneam, mai
avem o destinaţie. În Germania am fost în această expediţie, în Elveţia am fost, în Italia am fost, în Franţa am fost, acum şi în Liechtenshtein am fost. Să mai vizităm o ţară, deci!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din Triesenberg, Liechtensthein
2
3,083
GALERIE FOTO (33 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!