Ford prezintă versiunea de lux Vignale Mondeo
17 Aprilie 2015, 15:23
Pe la mijlocul secolului trecut Vignale
a fost o companie italiană, care producea caroserii exclusiviste pentru branduri precum Fiat, Ferrari, Alfa Romeo, Maserati şi Lancia, iar în
1973, Vignale, împreună cu Ghia, alt producător renumit de caroserii, au nimerit în posesia companiei Ford.
La fel ca şi cu Ghia, cei de la Ford relansează brandul Vignale sub
forma unor dotări mai elitiste,
pentru modelele sale europene.
După ce a fost prezentat sub forma unor concepte, Vignale, în sfârşit, debutează pe noul Mondeo. Brandul Vignale este stabilit în Valencia, Spania, unde este asamblat manual fiecare exemplar Vignale Mondeo (observaţi, că primul merge Vignale
apoi Mondeo). Noul Ford Vignale Mondeo este un produs de lux, care se distinge prin diferite elemente cromate, inclusiv jantele de 19 inch, calandrul unic şi inscripţiile Vignale de pe aripile faţă şi inserţiile cromate de pe capacul portbagajului.
Cu adevărat imbatabil se vrea interiorul noului Vignale Mondeo. Aici este utilizată pielea fină, cu cusături speciale şi ventilare sub forma unor elemente hexagonale, regăsite şi pe calandru. Fiecare interior este căptuşit manual şi executat din materiale la dorinţa clientului, la fel cum fac brandurile Rolls-Royce sau Bentley!
Interiorul mai este
condimentat de sistemul
audio Sony DAB cu 12
difuzoare şi tehnologia Active
Noise Cancellation, care cu ajutorul undelor de aceeaşi frecvenţă reduce sunetele de la motor sau de la carosabil. Mai mult decât atât, toţi clienţii Vignale vor primi acces la un serviciu special Vignale OneCall, care va lucre 24 de ore! Acesta va oferi diferite servicii, consultaţii şi chiar accesorii speciale Vignale.
Noul Ford Vignale Mondeo va fi oferit în toate tipurile de caroserie, cu trei propulsoare la alegere: unul pe benzină de 2.0 litri EcoBoost (240 CP) şi două diesel-uri de 2.0 litri (180 CP
sau 210 CP). Va fi oferită şi versiunea hibridă de 187 CP, dar şi transmisia integrală iAWD. Pentru a asigura o calitate demnă de brandul Vignale, toate modelele trec peste 100 de teste
adăugătoare al calităţii produsului final. În Marea Britanie, preţul unui Ford Vignale Mondeo va porni de la 29,045 lire sterline, sau aproximativ 40,360 euro. Cum credeţi, are şanse să fie un succes?
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,301
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!