Producătorii auto au iniţiat un număr record de rechemări în 2015
25 Ianuarie 2016, 13:19
Rechemarea automobilelor defectuoase de către producătorii auto nu tot timpul este un lucru ruşinos. Producătorii au depistat defectul sau eroarea care trebuie neapărat remediată, pentru ca maşina să devină din nou sigură în exploatare.

Conform celor de la NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration) care se preocupă de siguranţa traficului rutier din SUA, în anul 2015 producătorii auto au iniţiat un număr record de rechemări în SUA, 868 la număr, care au vizat aproximativ 51,2 milioane de vehicule. În jur de 72% din totalul rechemărilor revin pe seama celor de la General Motors, Ford, Fiat-Chrysler, Toyota şi Honda.

O bună parte din rechemări care vizează în jur de 17 milioane de vehicule sunt cauzate de airbag-urile furnizorului Takata, care în timpul deschiderii aruncau elemente din metal care puteau răni sau chiar ucide persoanele de la interior. O altă problemă gravă a creat cheia de contact la multe milioane de automobile din concernul General Motors, care putea pierde contactul pe un drum denivelat sau atinsă cu piciorul, ceea ce cauza oprirea motorului, dezactivarea sistemelor electronice şi a airbag-urilor. În urmă acestui defect „stupid” au decedat în jur de 100 de persoane, familiilor cărora GM a achitat câte un milion de dolari despăgubire.

O altă problemă gravă care a fost ridicată de către cei de la NHTSA, constă în numărul mic de maşini cărora li se înlătură defectele.
Astfel, chiar dacă producătorul recheamă maşinile, iar înlăturarea defectelor este gratuită, nu toţi proprietarii se avântă la distribuitorii oficiali sau poate nici nu cunosc despre rechemarea iniţiată. De multe ori proprietarii sunt anunţaţi prin poşta electronică, iar aceste mesaje pot ajunge în „spam” sau pot fi ignorate. Urmărirea maşinilor defectuoase fiind o problemă mare, astfel încât cei de la NHTSA îndeamnă pe toţi să verifice maşina măcar de două ori pe an, dacă aceasta nu figurează într-o acţiune de rechemare şi dacă exemplarul în cauză a ajuns să i se înlăture defecţiunea sau nu, prin introducerea numărului unic VIN pe acest site (mulţi dintre producătorii auto au secţiuni dedicate rechemărilor pe site-uri oficiale). Oficialii încurajează statele să verifice fiecare maşină în baza de date
la fiecare înregistrare sau reînregistrare, pentru a detecta vehiculele defectuoase şi de a le trimite la distribuitori pentru înlăturarea problemelor. Anul trecut neinformarea l-a costat viaţa pe un tânăr din Pennsylvania care a primit leziuni de la airbag-ul furnizat de Takata instalat pe o Honda Accord din anul 2001, maşina fiind rechemată încă în 2010 pentru schimbarea airbag-ului defectuos, dar nu a ajuns să fie reparată.

Verificaţi automobilul procurat la mâna a doua (sau chiar înaintea de al procura) dacă acesta nu este inclus într-o acţiune de rechemare şi remediaţi problema (anunţaţi vânzătorul), pentru a exclude riscurile legate de defecţiune.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,772
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!