Expediţia noastră familistă cu Skoda Superb Combi 4x4 ne-a purtat prin multe din cele mai frumoase destinaţii ale munţilor Alpi, scoţându-ne în cale serpentine alunecoase, drumuri de mare altitudine, peisaje incredibile şi chiar zăpadă, atât pe piscurile munţilor, cât şi pe drum. Dar încă nu am avut parte de zăpadă abundentă, din aia desprinsă, parcă, din filele poveştilor de iarnă despre viscolele hibernale din Pădurea Neagră a Germaniei…

Aveam în faţă o ultimă destinaţie de două zile cu break-ul nostru familist cu tracţiune integrală, de care ne-am

ataşat atât de mult. Am fi putut să
mai explorăm înălţimile Austriei,
pentru că ne place ospitalitatea
regiunii Tirol din Austria, sau am fi
putut să ne întoarcem prin crestele
munţilor elveţieni, mai înalţi şi mai
spectaculoşi de multe ori, dar cu
hotele ce te jupoaie adeseori de bani.
Dar am ales să mergem în Germania,
ţara care nu prea e cunoscută
pentru munţi spectaculoşi,
dar care are, totuşi, o fâşie
de Alpi la sudul său. Am
mers către o regiune pe
care am traversat-o mai
în grabă în drumul

nostru spre Geneva, regiune căreia îi zice Grafenhausen, aflată în inima renumitei Păduri Negre a Germaniei, în munţii Alpi, la puţin peste 1,000 metri

altitudine. Întâmplarea a făcut să ne rezervăm un hotel ce aparţinea, de fapt, celei mai renumite berării din regiune…

Ninsoare ca-n poveşti, într-o
regiune ca-n poveşti

Drumul până în Grafenhausen nu
e prea uşor, aşa cum se întâmplă
de obicei în Germania, probabil
pentru că Pădurea Neagră, sau
Schwarzwald, cum îi zic nemţii,
e o zonă protejată, prin care
nu se prea doreşte construirea
de noi artere rutiere. Aşa că,
pentru a urca la 1,000 altitudine,

nu sunt prea multe opţiuni, şi ele sunt pestriţate de serpentine.

Dar noi conducem o Skoda Superb cu tracţiune integrală şi nu ne speriem de serpentine, fie ele şi acoperite de gheaţă, polei sau zăpadă. Atunci când eram la poalele munţilor, nu era nici pic de zăpadă pe alături, iar văzduhul nu prevestea nimic din ceea ce avea să

urmeze. De îndată ce am
ajuns pe la 400 metri altitudine,
ninsoarea a prins a domina
peisajul din jurul nostru,
iar pe drumul rar
circulat al noţii
carosabilul era
deja parţial
acoperit de nea.
Oare vom avea

noroc să dăm peste zăpadă, multă zăpadă?!

Am continuat drumul tot mai entuziasmaţi, întrucât ninsoarea părea tot mai intensă, iar peisajele din jur s-au transformat, încet-încet, într-un pastel de Alecsandri parcă – „în văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă…”. Era noapte şi nu puteam desluşi întreaga frumuseţe, dar mulţimea de fulgi pe care o vedeam în faţa farurilor LED ale Skodei noastre şi carosabilul complet acoperit acum de zăpadă ne sugerau că suntem într-un peisaj epic. La 1,000 metri altitudine totul, dar

absolut totul, era alb în jurul nostru. Drumul fusese curăţat cu puţin timp în urmă, probabil, pentru că era acoperit cu un strat relativ redus de zăpadă, în timp ce alături de drum erau adevărate troiene. Iar Dvs. ştiţi deja că Skoda Superb Combi 4x4 are tracţiune integrală permanentă, iar pe un asemenea drum nici că ar fi putut întâmpina vreo dificultate!

Am ajuns într-un final şi la hotelul nostru. Îl rezervasem împreună cu cina

inclusă, iar atunci când am intrat la recepţie, am fost sfătuiţi să mergem întâi la restaurant, înainte ca acesta să se fi închis, şi abia apoi să ne ducem bagajele prin camere. Zis şi făcut – restaurantul s-a dovedit a fi unul destul de dibaci încât să ofere nişte bucate gustoase şi frumos livrate în farfurii. Se servea multă bere produsă în curtea de alături, a berăriei care deţinea hotelul. Totul la preţuri cât se poate de moderate, iar cei de la hotel îţi

mai ofereau pe deasupra şi apă şi bere gratis în minibarul camerelor. Iar camerele erau spaţioase şi curate, cu mobilier nou, de-ai fi zis că abia de vreun an-doi au fost construite. După o cină copioasă, am mers la culcare. Afară, însă, ninsoarea a continuat…

Pe la 6 dimineaţa, sunetul unui motor de tractor ne-a trezit. Am privit de după geam – de fapt, erau două motoare. Un camion ceva mai mare curăţa drumurile asfaltate din jur, iar un tractoraş mic

curăţa calea de acces în parcarea hotelului şi parcarea. Ninsese zdravăn de tot! Şi părea că se mai văd fulgi prin aerul rece al dimineţii.

Cu Skoda Superb Combi TDI 4x4, prin zăpezi imense

În seara de dinainte, de îndată după ce am intrat în Germania, am făcut plinul maşinii, iar în rezervor au încăput peste 50 de litri de combustibil. Am şi uitat când am alimentat anterior, întrucât consumul maşinii continuă să fie de sub 6 litri la sută, iar un rezervor plin ne

ajunge pentru mai mult de 1,000 km până la atingerea zonei de rezervă. Acum, pe zăpada asta, ar fi păcat să nu mergem să explorăm un pic mai pe îndelete împrejurimile, dacă tot avem o zi completă la cheremul nostru. Aşa că, după un mic dejun energizant, am ieşit afară la Skoda noastră, care fusese acoperită de zăpadă, dar viscolul mai alungase din fulgii de pe ea. Pe alături, însă, dacă păşeai prin zăpadă, ea îţi ajungea până peste genunchi! Uite că aici vom lăsa cele mai adânci URME ÎN ZĂPADĂ!

Am pornit motorul Skodei pentru a-l încălzi niţel. Spre deosebire de alte dieseluri moderne, motorul lui Skoda se încălzeşte destul de repede chiar şi în condiţii de iarnă. L-am lăsat vreo 5 minute să lucreze la ralanţi, cu maşina pe loc, apoi am pornit pe drum şi după alte vreo 5 minute indicatorul temperaturii deja începuse să intre în zona temperaturii normale, iar aerul suflat de sistemul de climatizare începuse a fi călduţ. Tapiseria

interiorului nostru –
de piele combinată
cu Alcantara – se
dovedeşte a fi
foarte practică în
asemenea condiţii
de iarnă,
întrucât zona
şezutului nu e
atât de rece la
primul contact
matinal. Maşina
noastră are şi
sistem de
climatizare
tri-zonal, aşa că
pasagerii spate îşi
pot seta

temperatura lor specială pentru zona banchetei spate, primind aer din guri de ventilare dedicate. De fapt, e atât de confortabil pe bancheta spate în Skoda Superb, încât uneori aproape că pasagerii faţă devin invidioşi pe cei din spate!

Cât maşina se încălzea staţionând, am scris „4x4” pe unul din geamurile laterale acoperite cu zăpadă. Abia aşteptam să pornim la drum prin zăpada asta mare! Dar ceea ce a urmat mai departe ne-a depăşit toate aşteptările acestei zile!

Nu ne-am dorit să mergem prea departe, ci să explorăm regiunea pe o rază de maxim 10-12 kilometri. Aşa că ocheam destinaţii direct pe sistemul de navigare. La început, drumurile erau toate curăţate, cu nişte rămăşiţe de zăpadă pe ele. Însă, peste vreo jumătate de oră de la începutul explorării noastre, a pornit un adevărat viscol pe aici! Ninsoarea era atât de intensă şi abundentă, încât în clipe numărate toate drumurile s-au transformat din negre în albe,

iar totul în jur părea o imensitate albă nedesluşită. Doar pădurea de alături îţi mai amintea de verdele-brun al copacilor, acoperiţi şi ei din abundenţă cu zăpadă! Am dat şi peste drumuri aproape necurăţate, cu zăpadă mult mai consistentă. Nu era nici o urmă de maşină în faţa noastră, Skoda Superb Combi 4x4 era prima ce lăsa URME ÎN ZĂPADĂ pe aici! Simţeam deja că roţile se cufundă bine în zăpadă cu fiecare nou metru în care înaintăm şi simţeam că tracţiunea integrală îşi spune cuvântul în asigurarea înaintării maşinii. Aici deja o maşină cu tracţiune spate cu siguranţă s-ar fi împotmolit, iar una cu tracţiune faţă ar fi înaintat doar cu un şofer mai bun. Cu tracţiune integrală permanentă, însă, înaintarea era floare la ureche.

Apoi, sistemul de navigare ne-a arătat să o luăm pe un drum mai lăturalnic, prin pădure. Era un drum asfaltat dedesubt, dar pesemne extrem de rar circulat, pentru că pe aici părea să nu fi ajuns nici un tractor în ultimele 24 de ore şi nici o maşină. Pentru prima dată, m-am gândit că Skoda Superb Combi 4x4 ar putea să nu se mai descurce pe aici. Aveam încredere în sistemul ei de

tracţiune integrală, dar garda la sol ar putea să nu mai fie suficientă, iar maşina ar putea ajunge cu un morman de zăpadă sub ea, neajutorată. Însă Superb Combi 4x4 şi-a continuat nestingherit înaintarea! Simţeam cum maşina calcă zăpada neatinsă sub ea

şi cum toate cele patru roţi îşi
aduc acum contribuţia esenţială
tracţiunii! Aici cu siguranţă o
maşină fără tracţiune integrală
are toate şansele să rămână
blocată, nu în zadar nu prea merge nimeni pe aici! Iar ceva mai departe

zăpada era şi mai mare – într-atât de mare încât aveai impresia că partea inferioară a maşinii o atinge deja, pe centrul ecartamentului, curăţind-o oarecum. Însă asta nu ne împiedica să înaintăm! Am ajuns şi la o casă izolată de pădure, pe care sistemul de

navigare de sugerase să o vedem. Se pare că înainte era o mică localitate cam izolată de lume, accesul spre care se făcea pe acest drum nins din abundenţă. Şi se pare că nimeni n-a ieşit azi de acolo, sau poate zăpada care continuă să cadă intens din cer

a astupat deja orice urmă! Cert este că peisajul de aici părea rupt dintr-o poveste a copilăriei, în care toate păreau pur şi simplu perfecte, impecabile. Atâta zăpadă pură, în

mijlocul unei păduri dese, n-am văzut demult! Peste vreo 15 minute de admiraţie, am auzit motorul unei maşini venind dinspre aceeaşi direcţie din care am venit şi noi. Ah, în sfârşit trece pe aici încă o maşină! Ce model ar putea fi? Cu tracţiune spate, faţă sau

integrală? Ia să vedem! Iar răspunsul a fost unul pe măsura aşteptărilor – era o maşină cu tracţiune integrală permanentă, un break Audi cu sistem quattro, care înainta şi el cu încredere prin aceste locuri. Păi bine, domnilor,

dacă achiziţionând astăzi
o Skoda Superb 4x4 deveniţi
membru al unui club foarte
restrâns al celor mai bune sisteme
de tracţiune integrale din lume, şi o
faceţi la un preţ foarte raţional,
atunci maşina asta e chiar o achiziţie
incredibil de avantajoasă şi raţională!

Am păţit-o?

Aveam atâta încredere în sistemul de tracţiune integrală a Superbului nostru, încât ne-am zis să-l punem la nişte încercări mai extreme. Am încercat să demarăm în plină forţă în zăpada asta abundentă, pentru a vedea dacă

maşina va ezita cumva. N-a ezitat – toate patru roţi rod zăpada de sub ele şi te propulsează imediat înainte. Apoi, ne-am zis să deconectăm un pic sistemul de stabilizare ESC, pentru a

vedea ce poate face sistemul în asemenea condiţii! Toate patru roţi au prins a se roti din nou, iar turaţiile motorului au fost mult mai mari de această dată, nestăvilite de creierii maşinii. Cu un cuplu atât de mare, am obţinut practic un derapaj pe toate patru roţi, iar în acel moment Skoda noastră a alunecat spre stânga, pe lateral, intrând cu două roţi în zăpada adâncă de pe marginea drumului. Aoleu! Am păţit-o? Cu siguranţă zăpada a umplut tot spaţiul de sub maşină, iar break-ul

nostru s-a „aşezat” pe ea. Ne veneau deja în minte cadrele din primăvara anului trecut, când am rămas blocaţi în munţi cu un ditamai SUV-ul cu tracţiune integrală. Iar acum suntem cu un break, cu gardă la sol mai joasă? Ce să

facem acum? Să alergăm după un tractor? Suntem destul de departe...

Să nu panicăm însă. Haideţi să încercăm soluţii simple, dar eficiente. Am recuplat sistemul ESC al maşinii. Skoda nu oferă butonaşe de blocare

a diferenţialului dintre axe sau alte chestii complexe pentru tracţiunea integrală, însă până acum ne-am convins că sistemul ei de tracţiune integrală funcţionează ireproşabil şi fără aceste comenzi. Va putea el oare să ne scoată din impas acum? După ce am

inclus ESC-ul înapoi, nu am avut să facem nimic altceva decât să cuplăm treapta 1 şi să-i dăm nişte turaţii nu foarte joase, dar nici prea înalte motorului diesel de sub capotă. Maşina a prins a se zmunci din capcana zăpezii, iar noi am adăugat un pic de turaţii. Volanul era abia întors spre dreapta, întrucât întoarcerea la un unghi prea mare a volanului îngreunează întotdeauna distribuţia cuplului pe acea axă. Maşina a continuat să se

zmuncească şi simţeam cum toate
patru roţi funcţionează pur şi simplu într-un mod mecanic ideal, făcând vehiculul acesta să înainteze! Din prima! Încă două secunde de încredere şi dozaj corect al acceleraţiei şi eram din nou pe centrul drumului, învingători! Ah, ce maşină! Ah, ce sistem de tracţiune integrală! Cu câtă încredere a ieşit din impas Skoda Superb Combi TDI 4x4, din prima încercare! Şi când ne amintim că în condiţii mult mai simple, acum un

an, cu un SUV nu ne-am putut elibera, iar atunci nici butonul de blocaj al diferenţialului dintre axe nu ne-a ajutat, doar roata cu cea mai mică aderenţă învârtindu-se din cele patru. Iar acum, sistemul acesta de tracţiune integrală şi-a demonstrat adevărata capacitate mecanică şi onestitate şi ne-a dat cuplu adevărat pe toate patru roţi, exact cum aveam nevoie pentru a ne elibera de aici! Întrebarea logică, dedusă din această situaţie, este „de ce ai avea

nevoie de un SUV, atunci?”
Această experienţă ne-a dovedit
nouă că Skoda Superb Combi 4x4 s-a descurcat cu mult mai bine decât un SUV pe aici şi totul nu datorită gărzii la sol, ci modului de funcţionare a sistemului de tracţiune integrală! Acolo se ascunde cheia, iar pe Superb 4x4 obţii cu adevărat unul din cele mai bune sisteme de tracţiune integrale permanente din lume, gândit de grupul VW pentru mai multe din mărcile sale! Şi nici măcar durabilitatea suspensiei

SUV-urilor moderne în
raport cu alte maşini nu mai
este actuală, întrucât acestea, în
mare parte, sunt construite tot pe platforme de break-uri, sedanuri, sau chiar hatchback-uri. Atunci unde mai e atractivitatea de a cumpăra un SUV, şi nu un break cu tracţiune integrală

precum maşina noastră
expediţională? Practicism? Spaţiu?
NU! Cu siguranţă puţine SUV-uri pot
concura cu Superb Combi la aceste
capitole, iar dacă ajung să poată
concura, costă de cel puţin două

ori mai mult! Confort? Oh nu! În expediţia asta ne-am convins de un confort absolut desăvârşit la bord, completat frumos de spaţiul imens, care devine atât de preţios în călătorii lungi, iar toate astea oferite pe un automobil

cu centru de greutate coborât îţi dau un grad general de confort cu care nu prea poate concura nici un SUV.

După experienţa zilei de azi, ne-am îndrăgostit pur şi simplu de maşina

asta. Îţi poate plăcea când o vezi trecând pe stradă, sau într-un filmuleţ, sau într-un articol, dar adevărata stare de fericire vine doar în momentul

exploatării! Încă nu
am avut parte de o
maşină expediţională care
să continue să ne tot

surprindă cu atâtea mici şi mari detalii, săptămâni la rând, detalii care să te facă fericit şi care să te facă să o îndrăgeşti ca pe un partener inteligent, ca pe cea mai mare descoperire pe care ai făcut-o vreodată în materie de maşini. Maşina asta e gândită pentru proprietar şi familia lui în primul rând,

nu pentru pliantele publicitare. E o maşină în care simţi că cei care au creat-o au depus mii de ore de efort, pentru a pune în ea cât mai multe lucruri plăcute pentru tine, cel care o va deţine, pentru experienţa plăcută a familiei tale de la bord!

Ilie Toma