Julierpass: moldovenii lasă urme în zăpadă pe culmile Europei cu SKODA Superb Combi TDI 4x4!
5 Martie 2016, 09:07
Era încă întuneric afară, spre dimineaţă, când m-am trezit înfrigurat în camera de hotel. Uitasem să pornesc căldura din calorifer, or, pentru elveţieni e o normalitate să ai caloriferele din hotel oprite în mod implicit, chiar şi la munte. Am pornit caloriferele şi am adormit din nou pentru un somn adânc, de munte.

Eram în Tiefencastel, regiunea din apropierea celor mai luxoase staţiunea
din estul Elveţiei, de la care se poate ajunge cu uşurinţă peste tot. Urma să avem o zi completă de şedere aici, iar ziua promisesem să mergem până la Juelierpass – o trecătoare montană asfaltă cu totul deosebită.

Deosebită din multe motive: în primul rând, pentru că acest drum montan urcă la o altitudine de aproape 2,300 metri în înaltul cerului, iar dacă pe aici, la 1,000 metri, este deja atât de frumos, ne putem imagina cât de magnifice vor fi
peisajele la 2.3 km altitudine! În al doilea rând, pentru că drumul acesta a fost construit tocmai prin anii 1820, adică aproape 200 de ani în urmă, baza acelui drum construit atunci servind şi astăzi drept fundaţie pentru drumul modern, un pic lăţit între timp! Deci asta înseamnă predilecţie elveţiană spre calitate – în timp ce noi nu aveam nici măcar poeziile lui Eminescu în tezaurul naţional, ăştia construiseră deja un pas montan într-atât de complex şi calitativ, încât a ţinut 200 de ani şi mai continuă să ţină!
Aşa că, după un dejun ceva mai decent, am pornit Skoda Superb Combi. Motorul diesel de sub capotă funcţionează ritmic şi rafinat chiar şi la rece, atunci când aerul de munte are o temperatură mai joasă de zero. Nu există troncănitul acela enervant de
diesel, care să dispară odată cu încălzirea motorului, sunetul fiind chiar de la prima turaţie unul echilibrat şi plăcut.

Urma un drum cu multe, foarte
multe serpentine şi
cu siguranţă tracţiunea integrală permanentă ne va ajuta să le abordăm, dar mai avem un alt atribut, care să ne ajute în asemenea condiţii: suspensia
cu reacţii adaptive DCC.
Prin urmare, am ales din
nou regimul Individual de
condus, în care avem
setate regimul sport al
suspensiei şi direcţiei, cu
toate celelalte componente
în regim normal, ceea ce
ne-a întărit imediat
amortizoarele, pentru o
ţinută rutieră şi mai bune în
viraje. Ceea ce am observat
noi între timp la suspensia adaptivă a lui Superb şi ne-a plăcut foarte mult e faptul că în regim Normal, ea se comportă ca o suspensie cu amortizoare normale, adică sistemul nu se oboseşte să-şi adapteze în fiecare secundă reacţiile în funcţie de carosabil şi reacţionează pur şi simplu firesc, şi o face doar când e activat vreunul din regimul. Alte maşini cu tehnologii similare în industria auto nu au, de
obicei, un regim implicit care ar dezactiva funcţionarea acestui sistem, regimul Comfort fiind de obicei de bază, tot el însemnând în continuare adaptarea continuă a suspensiei la carosabilul pe care se circulă. Prin urmare, algoritmul de funcţionare a lui Superb e oarecum mai eficient, fiind activat atunci când ai nevoie cu adevărat de reacţii diferite ale suspensiei decât cele normale!
Iar noi aveam acum nevoie de aceste reacţii diferite! Că cât înaintam şi urcam în altitudine, cu atât numărul şi curbura serpentinelor devenea tot mai mare. Şi Skoda Superb Combi TDI 4x4 se poate descurca cu excelenţă pe aici, condiţia unică fiind curajul în dozarea pedalei
de acceleraţiei, care va impune astfel arhitectura maşinii şi a sistemului 4x4 să te scoată cu precizie din viraj! La început am trecut prin tot soiul de mici localităţi, unele din ele cu drumuri
subţiri între nişte case vechi construite prin muşcarea drumului atunci când pe aici circulau doar căruţe. În unul din aceste sătucuri, am apucat-o pe o pantă ce urca până la un restaurant, să ne
luăm câte o cafea cu noi. Panta era înzăpezită şi îngustă, ceea ce ar fi însemnat condiţii de risc sporit, dacă n-am fi condus o maşină cu tracţiune
integrală. Dar Skoda Superb Combi 4x4 nu se sfieşte de asemenea cărări înzăpezite. E esenţial doar să nu fie zăpada mai mare decât garda la sol, să
n-o aşezăm undeva „pe burtă”, pentru că în rest tracţiunea ei integrală o zmunceşte de peste tot! Aşa că şi pe aici ne-am descurcat cu uşurinţă!
Apoi, imensitatea imaculată a munţilor Alpi ni s-a deschis în cale! Acum nu mai aveau doar piscurile munţilor acoperite
cu zăpadă, ci tot ce vedeam în jur! Pe aici piscurile ajung pe la 3 kilometri, iar tot ceea ce vedeam în jur era apropiat de 2 km altitudine, prin urmare zăpada se conservase şi se adunase peste tot. Era nemărginită, era multă şi voluminoasă, acoperind din belşug
ascuţişurile stâncilor montane ce sculptau forma acestor munţi! Ba mai mult, se vede că pe aici au loc frecvent şi avalanşe, întrucât pe multe din pantele munţilor am zărit nişte grile din
lemn menite să disipeze forţa valurilor de zăpadă ce şi-ar putea lua avânt la vale.

Iar noi mergeam cu Skoda Superb Combi TDI 4x4 prin toată această
splendoare a lumii. Eram la propriu pe culmile Europei, pe una din trecătorile montane cele mai frumoase ale continentului! Drumul, însă, era perfect asfaltat şi curăţat, fiind doar alunecos în zonele de serpentine. La abordarea lor mai intensă, simţeam imediat cum roţile spate încep a zmunci lunecuşul de sub roţi, şi te împing cu încredere pe
traiectoria dorită a virajului! Da, încă o dată ne convingem cât de bine funcţionează sistemul de tracţiune integrală permanentă al lui Skoda Superb! Fără multe butonaşe de
reglaje sau pseudo reglaje – doar câteva dirijări electronice de bază şi nişte diferenţiale mecanice excelente care asigură cea mai mare parte a redistribuţiei cuplului!
Aici mi-a venit pentru prima dată
convingerea că nu prea ai nevoie de
un SUV pentru asemenea vacanţe
familiste. SUV-ul îţi oferă doar o
gardă la sol un pic mai mare, însă
acolo unde te-ai împotmoli cu un
break, ai putea la fel de uşor să te împotmoleşti şi cu un SUV modern. Iar avantajele de spaţiu enorm şi tracţiune integrală permanentă sunt cam de
partea lui Superb, cel puţin în segmentul maşinilor la preţ raţional! Deci, ideea noastră iniţială de a proba că nu ai nevoie neapărat de un SUV pentru a explora zonele dificile ale planetei pare să prindă tot mai mult
contur în viaţa reală! Şi poate ea n-ar fi atât de intensă şi nuanţată, dacă sistemul 4x4 al lui Skoda Superb n-ar fi atât de bun!

Şi uite-ne pomeniţi în vârful lui Julierpass, în mijlocul unui paradis de un alb imaculat. Am tras pe dreapta pentru a admira priveliştea şi am lăsat şi aici nişte urme în zăpadă! Apoi, am servit câte o supă locală la prânz, după care am pornit încet-încet înapoi spre Tiefencastel, unde urma să mai stăm o
noapte. Prânzul la care serviţi doar supe poate fi un truc de a economisi fără a rămâne flămând. Doar că atmosfera de week-end a aglomerat între timp foarte tare drumul, aşa că am stat de-a binelea pentru prima dată într-un ambuteiaj de munte! Am lăsat sistemul start/stop al maşinii să-şi facă
treaba şi credem că în ora în care am pierdut-o în ambuteiaj ne-a făcut o economie deloc neglijabilă.

Reveniţi în Tiefencastel, mai avusesem timp şi de o lungă plimbare prin orăşelul alintat de aerul curat al munţilor. Urmează o destinaţie-surpriză spectaculoasă! N-am fost nici noi
niciodată pe acolo, şi se pare că Skoda Superb Combi TDI 4x4 va avea de înfruntat condiţii mult mai provocatoare! Cine ştie ce vom descoperi acolo la bordul modelului ceh? Cine ştie pe unde vom mai ajunge să lăsăm URME ÎN ZĂPADĂ, pe care pisc magnific al continentului?...
Mici trucuri pentru a ecomisi:
• Alegeţi hotelele cu mic dejun inclus, sau cel puţin posibil pentru o plată suplimentară, altfel costurile unui dejun la un restaurant vor fi semnificativ mai mari;
• Prânzurile în care serviţi doar supe vă pot economi un buget important;
Cheltuieli realizate cu MasterCard:
• Hotel Tiefencastel – 170 euro cu dejun, cameră de familie
• Prânz Julierpass – 18 franci
• Cină Tiefencastel – 53 franci, pe seară, de familie
PiataAuto.mdIlie Toma
0
4,321
GALERIE FOTO (26 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!