Lumea se vede frumos de la bordul lui SKODA Superb Combi TDI 4x4! Ah, ce peisaje!
4 Martie 2016, 10:40
E dimineaţă din nou în expediţia noastră. După ploaia umedă şi urâtă din ziua precedentă, acum ne-au trezit nişte reflecţii ale razelor solare, care-şi croiesc calea prin stâncile imense ale munţilor de alături. După un somn strâns în sânul munţilor, ne-am recuperat istovirea datorată muncii din Geneva şi acum, în Lauterbrunnen, ne trezisem cu toţii cu o dispoziţie neobişnuit de bună. Astăzi vom merge spre estul Elveţiei, într-o altă zonă foarte muntoasă, în care locurile renumite şi populare pestriţează toată harta. Iar dacă locurile sunt mai populate şi mai vizitate, probabil vom avea parte şi de experienţe mai consistente, în ciuda faptului că Elveţia va mai încerca să ne aplice preţuri
usturătoare peste tot. Din fericire, avem un card MasterCard, care ne ajută să rezolvăm mai uşor problema preţurilor elveţiene, la care se mai adaugă şi alte câteva carduri personale pentru back-up.

Constatând aceste lucruri, am realizat imediat cât de norocoşi suntem, de fapt, să ne aflăm aici şi acum, în această expediţie familistă cu Skoda Superb Combi TDI 4x4, în aceste locuri atât de frumoase, la început de primăvară
calendaristică, dar încă iarnă climaterică în zonele montane! Avem şi o maşină extraordinară, care ne poartă prin toate aceste destinaţii, o maşină pe care o consideram foarte consistentă şi raţională la început, dar de care ne ataşăm tot mai mult emoţional, aşa cum puţine maşini reuşesc să te atragă. Când călătoreşti cu familia
cu o Skoda Superb, fie că e vorba de limuzină sau break, tot spaţiul acela uriaş de pe bancheta spate şi din portbagaj are mult mai mult sens decât nişte exclamaţii de admiraţie pe care le poţi scăpa într-un showroom. Spaţiul
acela chiar te răsfaţă în fiecare călătorie cu familia, în fiecare zi în care ai la bord atmosfera de familie. Şi în acelaşi timp, nu a trebuit să cumperi un van greoi pentru asta, ci te-ai pricopsit cu un break stilat, care atrage până şi privirile
celor mai neutri oameni din lume – ale elveţienilor – atunci când trece pe alături! Suntem, deci, cu adevărat norocoşi să ne aflăm astăzi, într-o dimineaţă atât de frumoasă, la bordul lui Skoda Superb Combi TDI 4x4 prin asemenea locuri frumoase!
N-am vrut să aşteptăm prea mult, şi nici zgârcenia dejunului din Lauterbrunnen nu ne-a ispitit prea mult, aşa că peste
vreo oră după ce ne trezisem eram deja pe autostrăzile elveţiene, mergând într-un regim lent de croazieră spre noua noastră destinaţie. Era o dimineaţă senină, cu aer pur, fără umiditate, aşa încât în zare se putea zări peste tot grandoarea reliefului ce ne înconjura
Acum nici menţinerea vitezei de 120 km/h nu ni se mai părea enervantă, ba dimpotrivă, ne dădea şansa să mai şi admirăm peisajele magnifice din jur!
Drumul nostru a mers iniţial spre Zurich, apoi am apucat-o spre sud, fiind deja în partea de est a ţării. Aşa se întâmplă de multe ori în Elveţia – drumul de la un
punct la altul este de multe ori ocolitor, din cauza lanţurilor muntoase ce înţeasă această ţară. Există şi drumuri de scurtătură, tot felul de pasuri
montane, dar vreo 80 la sută din ele sunt închise pe timp de iarnă. Aşa că noi ne-am continuat cu lejeritate drumul nostru pe autostrăzi, iar media de
consum de astăzi ne bucura din nou: 5.8 litri/100 km deocamdată.

Ni se făcuse poftă de o cafea, savurată în maşină în timp ce mergem, aşa că am oprit la o benzinărie de pe autostradă. Nişte edificii simple cu
nişte munţi uriaşi pe fundal, acoperiţi de zăpadă în vârful lor – cam aşa arăta această simplă benzinărie de pe marginea autostrăzii. Am avut şi norocul
să parcăm alături de o Skoda Superb Combi de generaţie precedentă, una dotată extrem de bine, în ediţie Laurin & Klement. Cele două modele,
predecesorul şi succesorul, arătau excelent unul lângă celălalt, dar noua Skoda Superb Combi emană imediat un aer de evoluţie, inovaţie şi chiar hi-tech,
când o priveşti alături de predecesoarea sa! Şi anume astfel trebuie să arate o nouă generaţie a unui model!
Cafeaua n-a fost ieftină de loc, după cum puteaţi aştepta. La intrare, era un aparat de cafea pe care-l acţionai de
unul singur, iar pe el era lipită o inscripţie în germană că vei plăti cafeaua la casa de marcaj de la ieşire. Cât costă cafeaua – nu era specificat. Deh, chestii mărunte. Am mai apucat şi un suc de mere tradiţional elveţian – Rivella – şi am mers spre ieşire. Fiecare
cafea s-a dovedit a costa tocmai 4.40 franci elveţieni, adică vreo 4 euro. Mica noastră cumpărături ne-a tras vreo 10 franci de pe cardul bancar, deci.

Dar ne apropiam tot mai mult de destinaţia noastră de astăzi, una foarte minuţios aleasă de noi, după experienţa din ziua anterioară. În partea estică
a Elveţiei există câteva staţiuni
renumite luxoase – Davos şi Saint
Moritz, care vă vor solicita un buget
foarte usturător pentru a vă adăposti
în condiţii decente. Dacă alegeţi să
cumpăraţi o Skoda Superb Combi
4x4 bine dotată în locul unui SUV de
aceeaşi lungime, bine dotat şi el, cel
mai probabil vă va rămânea buget
disponibil pentru vreo 3 ierni la rând
în St. Moritz, sau poate şi mai
mult! Însă cel mai isteţ şi realist
truc pe care l-aţi putea folosi
este să faceţi rezervările cam
cu un an înainte pe aici – atunci
aveţi şansa să găsiţi un hotel
ultra-luxos la preţul unui hotel
rezonabil elveţian. Iar în
hoteluri ultra-luxoase, nivelul deservirii este deja cu totul altul în Elveţia, departe de mediocritatea micilor hoteluri. Noi, din păcate, nu am ştiut cu un an înainte de această expediţie, aşa că a trebuit să rezervăm hoteluri abia recent. Să fi stat în Davos
sau St. Moritz – ne-am fi epuizat prea usturător bugetul. Aşa că am găsit un mic truc de economisire şi aici: să stăm la un hotel din Tiefencastel, o localitate frumoasă aflată cam la 1,000 metri altitudine, pe traseul spre Davos şi St. Moritz. Cu siguranţă acolo preţurile la
hoteluri vor fi cu mult mai accesibile, la fel ca şi la restaurante, iar dacă suntem cu maşina, nu ne împiedică nimic să mergem în Davos sau St. Moritz pe timpul zilei, să petrecem frumos timpul pe acolo. Dacă vă doriţi să schiaţi, un hotel în acele staţiuni luxoase are mai mult sens, pentru că vă dă acces facilitat la ski-pass-uri, dacă însă nu
schiaţi, o asemenea soluţie vă va fi mult mai convenabilă!

Peste ceva timp, am intrat în Tiefencastel şi am zărit şi hotelul la care făcusem rezervarea, foarte aproape de traseul spre Davos. Lângă el un râu montan învolburat îşi croia calea spre văile montane. Iar alături, un restaurant îşi reclama bucatele tradiţionale elveţiene, la preţuri mai mult decât
rezonabile pentru Elveţia – între 15 şi 26 franci per selecţie consistentă. Oh! Se pare că am găsit totuşi soluţia inteligentă a unei şederi plăcute în Elveţia, fără cheltuieli prea exorbitante. E oricum destul de scump, dar nu într-atât de arzător pe cât ar putea fi o destinaţie luxoasă precum Davos sau Saint Moritz.

Dar nu ne-a oprit la hotel atât de devreme. Era prea frumoasă şi însorită această zi, ca să nu mai mergem un pic înainte pe traseu, cu Skoda Superb Combi TDI 4x4, spre a admira magnificul peisajelor din jur! Aşa că am continuat să înaintăm cu maşina noastră expediţională, iar peisajele din jur, deşi aveau zăpadă doar pe piscurile
montane, îţi tăiau răsuflarea. E atât de frumos pe aici, iar în zare se văd creste şi mai înalte de munţi, acoperite în totalitate cu mii de tone de zăpadă, semn că altitudinea va urca şi mai mult! Nişte indicatoare ne anunţă că urmează două treceri montane în curând – Albulapass şi Julierpass. Primul, însă, e închis pe timp de iarnă, în timp ce al doilea e deschis! Atunci vom sta în Tiefencastel două zile şi vom merge mâine şi către acel pas montan de mare altitudine să admirăm piscurile neverosimile, acoperite în totalitate cu zăpadă de la peste 2 mii de metri înălţime! De fapt, într-o călătorie cu familia e mai bine să staţi câte două
zile în acelaşi loc, pentru că aşa aveţi o zi completă în care nu faceţi sprintul de la o destinaţie la alta şi puteţi savura mult mai bine timpul petrecut împreună! Aşa vom face şi noi în acest loc! Astăzi am explorat minunatele împrejurimi din jurul Tiefencastel, însă mâine vom merge spre trecerile montane de mare altitudine şi vom lăsa acolo, cu siguranţă, URME ÎN ZĂPADĂ cu Skoda Superb Combi TDI 4x4! Iar pasuri montane înseamnă şi sute de serpentine strânse, pe drum de iarnă! Se va descurca oare tracţiunea integrală a lui Skoda Superb? Voi ce credeţi, dragii noştri?
Mici trucuri pentru a ecomisi:
• Dacă alegeţi destinaţii luxoase în Elveţia, încercaţi să le rezervaţi cu un an înainte, de cele mai multe ori asta nu presupune bani achitaţi din timp, ci doar o rezervare online, iar astfel s-ar putea să găsiţi oferte de hoteluri luxoase la preţul unor hoteluri accesibile;
• Dacă aveţi prea puţin timp în faţă şi
călătoriţi cu maşina, puteţi sta într-o localitate apropiată, aflată, de exemplu, la câteva zeci de kilometri, economisind astfel la costurile de cazare şi alimentare.
Cheltuieli realizate cu MasterCard:
• Hotel Tiefencastel – 170 euro cu dejun, cameră de familie
• Cină Tiefencastel – 50-60 euro pe seară, de familie
• Cafele, mici produse alimentare – 20 euro
PiataAuto.mdIlie Toma
0
5,972
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!