Premieră: Noul Aston Martin Vantage GT8! (Video)
15 Aprilie 2016, 16:45
Toate modelele Aston Martin posedă AND-ul maşinilor de curse cu care britanicii înving în diferite competiţii, iar noul Vantage GT8 are acel AND de curse îmbibat în toate măruntaiele sale fiind inspirat din maşina de curse Aston Martin V8 Vantage GTE.
Noul Aston Martin Vantage GT8 este cel mai potent şi cel mai uşor V8 Vantage din istorie.
Exteriorul noului Vantage GT8 a primit elemente aerodinamice distinctive realizate din fibră de carbon, printre care şi aripile evazate, cele din faţă având un design similar cu cel al maşinii de curse şi jante din magneziu
cu prindere centrală (opţionale) care sunt “încălţate” în cauciucuri de performanţă Michelin Pilot Sport Cup 2. Caracterul dinamic al noului Vantage GT8 este accentuat de pachetul
aerodinamic opţional (Aero Pack) în care este inclus eleronul şi două splittere pentru bara de protecţie faţă, dar şi de câteva interpretări coloristice - China Grey / Blue, Stratus White / Green sau Stirling Green / Lime (pe imagini).
Pe lângă aerodinamică, a fost
optimizat şi şasiul, iar sub capotă se regăseşte propulsorul V8 de 4.7 litri aspirat natural care livrează 446 CP
şi poate fi cuplat atât la transmisia manuală cu 6 trepte, cât şi la cea automata în 7 trepte Sportshift II. Nu
pare a fi o putere prea mare, dar în combinaţie cu greutatea redusă cu 100 kg, datorită elementelor din fibră de carbon, geamurilor spate din policarbonat, sistemului de evacuare
din titan şi acumulatorului litiu-ion ultra-uşor, noul Aston Martin Vantage GT8 va fi destul de dinamic, deşi datele tehnice nu sunt anunţate la moment.
Noul Aston Martin Vantage GT8 va fi produs într-o serie limitată la doar 150 de exemplare care vor costa 165,000 de lire sterline fiecare sau aproximativ 207,000 euro.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,038
GALERIE FOTO (14 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!