Iată cum arătau vehiculele electrice în anii 1900
23 Mai 2016, 10:06
Vehiculele electrice au apărut chiar înaintea celor propulsate de motorul cu ardere internă. Primele vehicule electrice apăreau în anul 1884, iar către secolul XX acestea ajungeau la un număr de 30,000 de exemplare la nivel global produse de peste 100 de producători din diferite colțuri ale lumii. Vehiculele electrice erau mai avansate decât cele propulsate de combustibilii
fosili, oferind un nivel de confort mult mai mare. Totuși, ca și în cazul vehiculelor electrice de acum, primele electromobile aveau două probleme majore – autonomia redusă și timpul de reîncărcare mare. După apariția starterului electric și dezvoltarea infrastructurii benzinăriilor, omenirea a trecut pe automobilele convenționale uitând de celea electrice. Încercări de
a reînvia spiritul electromobilelor s-au întreprins la începutul anilor 1990, care s-au soldat cu un eșec total, iar pionerii mișcării vehiculelor electrice moderne au devenit cei de la Tesla Motors la începutul anilor 2000, care acum i-au pus pe roate pe marii producători auto să-și dezvolte propriile vehicule electrice.
Dar să nu uităm de primele vehicule electrice care la timpul lor erau mult mai avansate și confortabile față de automobilele convenționale. Printre acestea putem numi aceste două exemplare pe care le puteți vedea în imagini - Pope Waverley Victoria Phaeton din 1906 și Victor High Wheel
Electric Runabout din 1907.

Primul este un vehicul electric produs în Nebraska care costa la acel moment 1,600 de dolari. Având două locuri căptușite cu material textil și un scaun ocazional pentru alte două persoane, Pope Waverley Victoria
Phaeton venea cu acoperiș retractabil din piele, dar și blocuri optice electrice. Acesta a fost adus în Marea Britanie restaurat și echipat cu noi baterii, dar și cu un nou sistem de încărcare, astfel oferind o autonomie mai mare decât cea inițială.
Al doilea exemplar, Victor High Wheel Runabout, a fost produs în Indianapolis și, de asemenea importat în Marea Britanie unde a primit o restaurare completă, scaune căptușite cu piele, baterii moderne și sistem de încărcare
modern.

Ambele vehicule electrice care au peste 100 de ani sunt extrem de rare acestea fiind scoase la licitație care va avea loc pe 11 iunie în timpul
evenimentului Historics at Brooklands din Surrey. Prețul estimativ al acestora este de 30-40 mii de lire sterline fiecare.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,317
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!