Acum 25 de ani apărea legendarul Volvo 850
7 Iunie 2016, 17:40
Modelul 850 a fost cel care a schimbat totul pentru cei de la Volvo, devenind o adevărată legendă îndrăgită de mulţi. Proiectul cunoscut sub denumirea Galaxy, care a început încă în 1978,
avea ca idee combinarea propulsorului cu 5 cilindri în linie cu tracţiunea faţă. Volvo 850 a debutat pe 11 iunie 1991, la Stockholm Globe Arena cu sloganul ”Un automobil dinamic cu patru inovaţii
de scară globală”, acestea fiind propulsorul cu 5 cilindri în linie amplasat transversal, suspensia spate de tip Delta-link, sistemul de protejare la impactele laterale SIPS şi centurile de siguranţă faţă auto-ajustabile.
Iniţial Volvo 850 era disponibilă în versiunea GLT dotată cu propulsor aspirat natural cu 20 de supape şi 170 CP. Propulsorul avea să fie setat pentru a provoca plăcere celor care îl ascultă, acesta chiar şi în ziua de astăzi rămâne a fi unul dintre cele mai mlădioase propulsoare create vreodată.
În 1993 debuta break-ul Volvo 850, care avea un design caracteristic cu o lunetă verticală datorită căreia a primit premiul japonez “1994 Good Design
Grand Prize” şi premiul italian “Most beautiful estate”. Volumul portbagajului este de-a dreptul imens, iar accesul
către acesta este favorizat de uşa mare realizată în acest fel datorită blocurilor optice spate verticale.
Volvo 850 a primit noi opţiuni de propulsoare, inclusiv unităţi turboaspirate, apogeul fiind modelul 850 T-5R dezvoltat împreună cu cei de la Porsche care a debutat la Salonul
Auto de la Geneva din 1994 într-o culoare galbenă aprinsă şi cu un propulsor turboaspirat de 240 CP şi 330 Nm ceea ce era mai mult decât suficient pentru o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 7 secunde (6.9 secunde pentru sedan) şi o viteză maximă de 245 km/h!
Iniţial suedezii planificau să producă o serie limitată de 2,500 de exemplare ai modelului dinamic 850 T-5R, dar fiind vândute ca pâinea caldă, la cerinţa publicului, au mai fost produse alte 2,500 de exemplare de culoare neagră şi 2,500 de exemplare vopsite în verde-închis.
În anul 1994 cei de la Volvo au revenit pe circuitele de curse şi nu cu un model oarecare, ci cu o adevărată bombă care a scris istorie! A fost un şoc pentru lumea sporturilor, maşina de curse fiind un break înscris în campionatul prestigios British
Touring Car Championship
(BTCC)!
În acel campionat suedezii au scos două break-uri 850 conduse de Rickard Rydell şi Jan Lammers. După schimbările regulamentului din 1995,
break-urile au fost interzise, iar cei de la Volvo au introdus sedan-urile 850. În acel sezon Rickard Rydell a luat poziţia treia în clasamentul general.
Odată cu lansarea sa modelul Volvo 850 a fost numit drept “cel mai sigur automobil din lume”, iar în 1995 Volvo 850 a devenit şi mai sigură, fiind primul
automobil de producţie din lume dotat cu airbag-uri laterale. Numit “tancul” în popor, Volvo 850 este cu adevărat extrem de rezistenţă, oferind o
siguranţă incredibilă, iar pe cât de rezistentă este puteţi urmări în filmuleţul de mai jos.
Apărut în 1996, Volvo 850 AWD a fost primul model al producătorului suedez cu tracţiune integrală permanentă. În condiţii normale tracţiunea integrală AWD transmitea mai mult cuplu către roţile faţă, iar în timpul acceleraţiilor, la abordarea curbelor sau atunci când se pierdea aderenţa, un raport mai mare de cuplu era transferat roţilor spate.
Cuplul varia nu doar între axe, dar şi între roţi. Virtual, doar o singură roată cu cea mai bună aderenţă putea primi cuplul necesar pentru a scoate maşina împotmolită! Acesta avea o gardă la sol mărită şi o versiune deforsată al propulsorului turboaspirat în 5 cilindri
care dezvolta 193 CP şi 270 Nm ceea ce îi permitea să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8.5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 220 km/h. Versiunea 850 AWD a fost predecesoarea break-urilor cu capacităţi sporite de trecere denumite „Cross Country”, dar şi a actualelor modele XC60 şi XC90.
Producţia modelului 850 a fost finisată în 1996, iar începând cu 1997, după un facelift major, acesta a fost redenumit în S70 (sedan) şi V70 (break). Un total de 1,360,522 de exemplare Volvo 850 au fost produse.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,995
GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!