Lucrătorii Koenigsegg sunt adevăraţi pasionaţi auto! Iată ce automobile conduc!
11 Iulie 2016, 16:12
Recent cei de la Koenigsegg au avut ziua familiei la care au participat toţi lucrătorii companiei.
Ce ar putea fi neobişnuit la o zi familistă vă veţi întreba?! Dar, văzând pozele publicate pe pagina oficială, veţi putea spune cu siguranţă că lucrătorii
Koenigsegg sunt adevăraţi pasionaţi auto! Acest lucru îl demonstrează automobilele pe care le conduc aceştia.
Automobile acestora au creat un mini auto show în faţa sediului Koenigsegg. Lista începe cu un Tesla Roadster
care a fost în proprietatea companiei de câţiva ani ca mai apoi să fie vândută unuia dintre lucrători. Aceasta
se priveşte foarte straniu lângă un RAM 1500 cu HEMI de 5.7 litri sub capotă – două antipod-uri!
Aici putem vedea şi un BMW 1M Coupe realizat în stilul „stance” cu o gardă la sol extrem de joasă, dar
cauciucuri semi-slick cu care se pot arăta performanţe demne pe circuit. Urmează un Tesla Model S pe care îl conduce însăşi Christian von
Koenigsegg şi o Mazda MX-5 de generaţie actuală pe care o conduce pilotul de teste al celor de la Koenigsegg, Robert Serwanski.
Se pare că suedezii sunt fani înrăiţi al muscle-car-urilor clasice americane.
Aici putem vedea un Dodge Charger R/T din 1970 şi un Chevrolet Camaro SS din 1969.
Pe fondal se zăreşte şi un Ford Mustang Convertible de o generaţie mai recentă.
Unul dintre lucrători deţine şi un Nissan 200SX RS13 propulsorul standard al căruia (1.8 litri turbo) a fost modificat pentru a dezvolta în jur de 500 CP
având un raport de putere per litru mai mare decât la mega-car-ul Koenigsegg One:1! Urmează un BMW E30 care în curând va fi transformat şi
el într-un adevărat monstru, un Opel Kadett cu propulsor de 2.0 litri turbo de 240 CP preluat de pe Calibra, un Mercury Grand Marquis, un Jaguar XJR şi un Renault Laguna Coupe.
Nu a lipsit şi un BMW M3 E46
modificat cu gust. Foarte diverse preferinţe au lucrătorii celor de la
Koenigsegg, dar toate sunt demne de adevăraţi pasionaţi auto, pentru că doar pasionaţii auto pot crea astfel de
bijuterii rapide precum sunt hyper-carurile Koenigsegg!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru cu referire la Autoevolution.com
0
2,397
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!