În ultima noastră relatare vă povesteam că la un moment dat, după ce tot admirasem frumuseţile de la Brînzeni, coloanei noastre de 6 SUV-uri li s-au alăturat absolut neaşteptat alte două vehicule mult mai puţin obişnuite. Erau două motociclete, cu 3 călători la bord porniţi din acea dimineaţă tocmai din capitală. Coloana noastră avea afişată online poziţionarea GPS, aşa că

motocicliştilor nu le-a fost greu să ne găsească. Aceştia ne-au salutat şi ne-au propus compania lor pentru vreo oră-două, pentru ei aceasta fiind un motiv de ieşi din capitală într-o zi frumoasă şi de a-şi vedea ţara. E obligatoriu să spunem că motocicletele lor erau specializate pentru drumuri rele şi condus de anduranţă, cu toate accesoriile necesare, aşa că noi am

acceptat compania lor pentru următoarea destinaţie. Pentru că Moldova înseamnă atât oameni pe motociclete, evadaţi din mediul urban, cât şi oameni ce te salută frumos din faţa porţii într-un sătuc pitoresc, atât oameni ce-şi fac munca între cărămizile urbane, cât şi cei ce pornesc cheia combinei de treierat grâul în fiecare dimineaţă. Diversitatea acestor oameni

înseamnă puterea naţiunii noastre, iar dacă muncim toţi împreună cu drag şi respect de ţară, cu siguranţă vom avea un popor mai unit şi o ţară mai frumoasă.

Ne-am îndreptat spre zona Druţă – Văratic – Duruitoarea – locul în care se află probabil cel mai magnific şi imens defileu din nordul ţării, cu nişte versanţi înalţi, cu o vale foarte lungă mijloc şi cu tot soiul de variaţii de relief în împrejurimile acestuia. La el se poate

ajunge făcând-o spre vest de la oraşul Râşcani, sau vest şi apoi nord din Glodeni. Evident, ultimele porţiuni de drumuri sunt total neasfaltate şi neacoperite măcar cu pietriş, dar tocmai asta îi păstrează acestei regiuni un aer de sălbăticie neumblată.

Noi am ajuns aici într-o caravană de praf, maşinile noastre ridicând serios praful pe aceste drumuri neumblate şi

uscate. Toate SUV-urile noastre funcţionau de câteva zile pe regim de recirculare a aerului în interior, pentru a admite cât mai puţin din acest praf să pătrundă în habitaclu, dar filtrele de admisie sunt oricum supuse acestei provocări „prăfuite”. La un moment dat, Dacia a dat încă o mică problemă electronică – indicatorul nivelului de combustibil din rezervor a început a arăta brusc rezervorul aproape gol. Am inspectat vizual rezervorul, ne-am

convins că acesta nu era vreo problemă mecanică şi ne-am zis că e cel mai probabil din cauza senzorului. Peste vreo 40 de minute maşina şi-a revenit.

Dar să ne întoarcem la aceste ţinuturi măreţe din apropierea defileului Druţă-Văratic. Câtă variaţie de forme există pe aici – de la apă curată şi dealuri ce ondulează lin şi-şi acoperă crestele cu copaci rari, până la pereţi stâncoşi şi drumuri ce-şi croiesc calea prin stânci. Aici maşinile noastre au avut a înfrunta

din nou condiţii foarte dificile de înaintat, când trebuie să păşim foarte prudent prin pietrele imense ale drumului, fără

a atinge partea inferioară a maşinilor, fără a tăia vreo anvelopă şi fără a rămâne blocaţi – risc valabil mai ales pentru modelele cu tracţiune faţă. Dar

aventurierii noştri au reuşit deja să-şi cunoască bine armăsarii lor de fier, aşa că nici o maşină n-a avut dificultăţi în a înainta.

Relieful de aici semăna cu cel din nordul estic al Italiei, din apropierea hotarului cu Elveţia şi Austria. Cam aceeaşi vegetaţie, cam aceleaşi forme, doar diferenţele de altitudine sunt ceva mai mici. Dar oricum, asta te face să te gândeşti din nou că avem o ţară

nebănuit de frumoasă şi variată. Cât de frumos ar fi să vă luaţi copilul şi întreaga familie la bord într-o sâmbătă dimineaţă şi să faceţi o călătorie până aici, să-i arătaţi piciului cum e ţara în care creşte el, de fapt, să-i inspiraţi şi lui dragostea şi respectul profund faţă de aceste

meleaguri? Să vă opriţi aici cu un coş cu tartine la un picnic spontan, sau să mergeţi după aia până în orăşelele din apropiere pentru o gustare? Totul e posibil, totul e deja aici, nu vă trebuie decât iniţiativă şi cheltuieli minime. Dar ce experienţă veţi avea!

Noi ne-am tot învârtit pe aici vreme bună, explorând aceste frumuseţi magnifice! Toate aceste locuri sunt un adevărat monument al naturii,

creat de însăşi natura ţării noastre! Defileul Druţă-Văratic e cu siguranţă

printre cele mai spectaculoase locuri şi în acelaşi timp printre cele mai puţin vizitate locuri ale nordului Moldovei!

Iar după acest minunat loc, ne-am continuat drumul spre sud, ajungând şi la Suta de Movile. Despre acest loc magnific, situat parţial pe teritoriul raionului Râşcani, parţial pe cel al

raionului Glodeni, aţi fi putut auzi până acum, la fel cum am auzit şi noi anterior. Dar atunci când păşeşti pe drumul asfaltat pe străbate această rezervaţie naturală, te pomeneşti în mijlocul unui

relief neverosimil! Movile imense, semănate parcă intenţionat de o mână divină pe ici pe acolo, pe coline lungi şi vaste, te fac să te crezi într-o poveste. Iar noi am poposit lângă cea mai înaltă movilă de aici, ne-am urcat sus pe ea şi am pornit elicopterul nostru de filmare, mânuit cu iscusinţă de Sergiu Lungu, pentru a mai crea nişte imagini superbe de aici. Panoramele filmate de drone-meister-ul nostru pe aici le publicăm

ceva mai târziu! Dar un fapt e absolut cert: Suta de movile e mai fascinantă şi frumoasă decât aţi fi putut auzi până acum pe la lecţiile de geografie sau prin emisiunile TV! Şi există drum asfaltat până aici, nici măcar n-aveţi nevoie de un SUV pentru a ajunge în această regiune a inimii Moldovei!

Iar de aici, coloana noastră de SUV-uri s-a îndreptat în Glodeni. Vorbisem la

telefon cu unul din restaurantele de acolo şi prânzul nostru ni se prepara deja, iar cât mergeam în staţiile noastre radio se auzeau deja impresii despre maşinile la bordul cărora făcusem deja atâta amar de kilometri şi zile. Cei din Skoda Yeti o lăudau pentru practicismul portbagajului său, în care încăpuse fără probleme frigiderul nostru uriaş, ce răcea până la minus 18 grade. Skoda e şi excelent de manevrabilă în viraje, şi

destul de iute în acceleraţii, graţie motorului turboaspirat. Mazda CX-5 era lăudată pentru confort şi izolare fonică excelentă, dar şi capacităţi bune de trecere a zonelor denivelate. Şi consumul motorului aspirat natural era foarte destul de aproape de indicii

oficiali, iar de la volan maşina era caracterizată întotdeauna ca „foarte civilizată”, ceea ce noi, în limbaj automobilistic, i-am spune cu o alură premium. Renault Kadjar e de asemenea foarte lăudat pentru confortul suspensiei, dar echipajul de aici se

plângea de răcirea slabă a aerului condiţionat. Nu înţelegeam cum e posibil asta, până când m-am decis să urc eu la bord să văd care e treaba cu el. Apoi am văzut cauza: era activat butonul Eco, de eficientizare la maxim a consumului, iar odată cu asta se reduc

şi funcţiile sistemului de aer condiţionat. Odată cu dezactivarea acestei funcţii, confortul a fost accentul principal. Nissan Qashqai avea o ţinută de drum foarte bună şi un confort foarte demn la bord, portbagajul şi scaunele spate ale

sale fiind folosite intens pentru stocarea utilajelor de filmat aerian. Qashqai s-a dovedit a fi foarte practic la acest capitol. Dacia Duster înainta ca un tanc pe roţi de cauciuc prin offroad şi praf, părând cea mai neînfricată dintre toţi şi

şi-a primit şi porecla „Studebaker” după asocierea dintr-un renumit film cu un raliu auto al anilor de demult. Suzuki Vitara e cel mai scurt model în

ampatament de aici şi în combinaţie cu suspensia mai sport a versiunii noastre Vitara S e mai săltăreţ uneori, dar am învăţat să-l controlăm atât de bine, încât uneori pe drumuri de pietriş intram în drift cu el, ghidându-l prin scurte derapaje în direcţia dorită, ca la rally! Iu-hu! Şi mergeam înainte, iar maşina

rezista cu dârzenie! Noi am mers şi cu 80 km/h pe prundiş şi la asemenea viteze pe prundiş se simt toate punctele vulnerabile ale maşinilor, iar maşinile noastre s-au ţinut exemplar – niciuna din ele n-a prins vreun greieraş acustic după asta prin habitaclu, nu scotea scârţâituri, nimic!

Împărtăşindu-ne aceste impresii, am ajuns în Glodeni pentru un prânz autohton, după care trebuia să ne îndreptăm spre Ungheni. Astăzi ne

luăm adio de la nordul ţării şi ne îndreptăm spre centru, pe coasta vestică! Glodeni a însemnat o masă copioasă pentru noi, dar şi scuturarea filtrelor de aer de la mai multe maşini. Aveau praf în ele, nu era critic, spre

mirarea noastră, dar se acumulase destul de mult deja. Aşa că, odată cu curăţarea în condiţii spartane, le-am oferit un respiro de aer mai curat cailor noştri de fier.

Ei bine, drumul spre Ungheni a trecut spre Sculeni iniţial şi cu cât ne îndreptam mai spre sud, cu atât relieful şi copacii din jurul nostru se schimbau brusc. E curios să te gândeşti că într-o

ţară aparent atât de mică precum a noastră sunt atâtea variaţii de zone climaterice şi geografice de la un punct la altul! Dar ele sunt, şi tocmai asta te face să constaţi, pentru a câta oară, că de fapt avem o ţară deloc

mică. Mergeam spre Sculeni pe nişte drumuri cu copaci înalţi, de o frumuseţe debordantă pe margini şi meditam la câte locuri frumoase am văzut noi în aceste zile, locuri, intensitatea frumuseţii cărora n-o bănuiam nici măcar noi, cei

care am pornit în această aventură de explorare a Moldovei! Da, carosabilul era cam găunos pe aici şi doar el trăda că ne aflăm în Moldova, dar şi aşa se

putea merge cu viteză moderată, savurând aceste minunate privelişti! E uluitor de frumos pe aici, dragii noştri! Moldova e uluitor de frumoasă!

Într-un final, ne apropiam şi de Sculeni, în raionul Ungheni. De fapt, destinaţia noastră era satul Floreni din raionul Ungheni, or, anume aici urma să înnoptăm acasă la unul din cel mai deosebiţi oameni pe care i-am întâlnit pe traseu – fermierul Anatol Plăcintă. O casă construită direct lângă plantaţiile lui, iar experienţa de aici ne-a marcat profund! Despre Anatol Plăcintă şi

minunatul loc de aici, însă, dar şi despre drumul nostru de mai departe prin Modlova, vă vom povesti în următoarea relatare! Până atunci vă lăsăm să savuraţi minunatele imagini capturate de coechipierii noştri Alex şi Sergiu.

Iubiţi-vă ţara, dragii noştri!

Ilie Toma