Premieră: Renault Alaskan, primul pick-up de 1 tonă al mărcii franceze
1 Iulie 2016, 07:41
Renault face un pas îndrăzneţ şi lansează primul său pick-up din segmentul de 1 tonă, pick-up numit Alaskan. Iar francezii au făcut lansarea în Columbia, America de Sud, tocmai pentru că acest continent e cel mai prolific pentru segmentul acestor pick-up-uri. Dar, ceva mai târziu am putea vedea noul pick-up francez şi pe celelalte continente ale lumii unde Renault are o prezenţă bună.
Ei bine, atunci când spunem „pick-up francez”, o zicem oarecum convenţional, referindu-ne la emblema
aplicată pe maşina. Dar, de fapt, cei care ştiu că Renault şi Nissan sunt parte a aceleiaşi alianţei, au intuit deja,
probabil, că noul Renault Alaskan e o clonă a proaspetei generaţii Nissan Navara. Iar Navara e un nume redutabil în segmentul pick-up-urilor, cu multă experienţă în spate, de care beneficiază acum automat şi noul Renault Alaskan.
Până şi opţiunea montării a două tipuri de suspensie spate pentru Navara a fost trasă la indigo pe Alaskan. Proprietarii pot alege dacă-şi doresc o suspensie clasică, cu foi de arcuri şi
punte autoportantă, sau o suspensie multilink mult mai confortabilă, dar, evident, un pic mai puţin durabilă la condiţii extreme de exploatare. Sub capotă, însă, a fost amplasat un motor diesel de 2.3 litri preluat din gama actuală a vehiculelor comerciale Renault, prezent şi sub capota
lui Renault Master. La Master puterile acestui propulsor variază de la 110 CP până la 165 CP, în cazul ultimei versiuni fiind vorba de configuraţie biturbo.
Deci, ce spuneţi, va reuşi noul Renault Alaskan să-i cucerească pe cumpărători într-un segment în care luptă grei precum Toyota Hilux, Mitsubishi L200, Volkswagen Amarok, Nissan Navara şi Ford Ranger?
PiataAuto.mdIlie Toma
1
2,268
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!