Range Rover Sport primeşte tehnologii noi şi un diesel incipient de 2.0 litri!
17 August 2016, 10:41
După 3 ani de la debut, modelul
Range Rover Sport a primit o serie de îmbunătăţiri, care au atins substratul tehnic şi tehnologiile de la bordul
SUV-ului britanic. Pentru a spori concurenţa cu modelele celor de la BMW şi Mercedes-Benz, care dispun de motorizări diesel incipiente
de 2.0 şi, respectiv, 2.1 litri, britanicii lansează noul diesel de 2.0 litri SD4 din familia Ingenium pe Range Rover Sport!
Acesta este mai potent faţă de motorizările concurente, livrând 240 CP şi 500 Nm. Cu această motorizare, Range Rover Sport accelerează de la 0 la 60 mile pe oră (96 km/h) în 8.0 secunde, atinge o viteză maximă de 206 km/h şi indică un consum mixt de 6.2 l/100 km. Pentru a obţine aceste rezultate, propulsorul 2.0 SD4 Ingenium este dotat cu două turbocompresoare care lucrează în regim secvenţial – la turaţii joase şi medii lucrează un turbocompresor mai mic, iar la turaţii mari este inclus un turbocompresor mai mare. Pentru a deosebi SUV-ul cu acest diesel sub capotă, sistemul de evacuare vine cu finale duble pe ambele părţi.

Range Rover Sport, în continuare va fi oferit cu versiunea diesel 3.0 SDV6 (306 CP), cel mai potent diesel 4.4 SDV8 (339 CP) şi versiunea diesel-hibridă 3.0 SDV6 Diesel Hybrid (354 CP), dar şi versiunile pe benzină 3.0 V6 Supercharged (340 CP), 5.0 V8 Supercharged (510 CP) şi modelul SVR cu unitatea 5.0 V8 Supercharged care livrează 550 CP.
Pe lângă noul propulsor din familia Ingenium, Range Rover Sport va primi o serie de tehnologii noi. Printre acestea noul sistem multimedia
InControl Touch Pro cu display de 10 inch, navigaţie îmbunătăţită şi conectivitate avansată, 19 culori unice dezvoltate de către divizia Special Vehicle Operations, pachetul Bright Pack care include plase metalice pentru calandru şi inciziile de pe capotă, dar şi un şir de sisteme de siguranţă.
Britanicii au sporit siguranţa activă a SUV-ului cu o serie de sisteme de siguranţă, printre care Intelligent
Speed Limiter - limitează viteza vehiculului la nivelul vitezei pe care o „citeşte” de pe semnele de circulaţie,
Advanced Tow Assist - oferă un control absolut la manevrarea în spate cu remorca ataşată preluând controlul asupra volanului şi virând în spaţiu indicat de către şofer, Driver Condition Monitor - analizează comportamentul conducătorului pentru a depista dacă acesta este oboist sau somnolent, Autonomous Emergency Braking – frânează autonom în cazul riscului unui accident, în timp ce pachetul Drive Pro Pack, care include mai multe sisteme de siguranţă, poate ajusta gentil direcţia în regim semi-autonom dacă conducătorul se abate de la banda de rulare fără a presemnaliza sau dacă începe o schimbare a benzii în timp ce în unghiul mort se află un vehicul.
Mai mult decât atât, sistemul InControl Remote Premium va oferi proprietarilor să ajusteze un şir de funcţii la distanţă prin intermediul smartphone-ului, printre care activarea climatizorului şi
setarea temperaturii dorite, setarea sau dezactivarea alarmei şi chiar pornirea motorului.
Primele SUV-uri îmbunătăţite Range Rover Sport, vor apărea la distribuitori începând cu luna decembrie al acestui an.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
3,418
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!