Volkswagen dezvăluie utilitara electrică e-Crafter!
21 Septembrie 2016, 17:38
Lumea a luat-o razna cu mobilitatea electrică. De la automobile electrice, s-a ajuns la camioane electrice şi la utilitare mari electrice, precum este
noul Volkswagen e-Crafter Concept, dezvăluit în premieră la salonul comercialelor de la Hanover. Se pare că cei de la Volkswagen doresc să-şi mai spele obrazul după scandalul legat
de trişarea emisiilor, iar lansarea a tot mai multor concepte electrice, ar putea să aibă un impact pozitiv asupra imaginii ştirbite de după Dieselgate.
Deşi este concept, producătorii germani ne asigură că primele exemplare ale lui e-Crafter vor ajunge pe mâinile clienţilor deja în 2017! Se pare că tot ce promite conceptul, va fi valabil şi pentru utilitara de producţie.
Astfel, e-Crafter va avea un motor electric de 100 kW (136 CP) şi 290 Nm, un pachet de baterii litiu-ion cu o capacitate de 43 kWh, care va putea fi încărcat la 80% în 45 de minute şi va oferi o autonomie de 208 km.
În rezultat Volkswagen e-Crafter va putea executa livrări urbane şi interurbane. Conform celor de la Volkswagen, pe viitor clienţii vor putea opta pentru pachete de baterii mai mari, care vor spori autonomia la peste 400 km.
Având o greutate la gol de 2,541 kg, masa maximă permisibilă pentru e-Crafter este de 4,250 kg, în timp ce sarcina maximă pe care o poate duce constituie 1,709 kg. Volumul spaţiului de încărcare este de 11.3 metri cubi, viteza maximă fiind limitată la 80 km/h.
Volkswagen e-Crafter Concept se deosebeşte de un Crafter obişnuit, în primul rând prin iluminarea LED de zi, în forma literei „C”, în timp ce la interior în locul turometrului este amplasat indicatorul de putere.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,477
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!