Ziua asta a maratonului nostru a fost marcată de trăiri intense, atât cele de la volanul SUV-urilor noastre expediţionale, conduse prin peisaje spectaculoase, cât şi de la interacţiunile cu oamenii minunaţi de pe traseul din această zi! A fost ziua cu cel mai mic

număr de kilometri parcurşi, dar intensitatea şi diversitatea lor a fost maximă!

Deja ştiţi că dimineaţa am început-o cu o escapadă la înălţimile Molovatei, pe malul Nistrului, iar de acolo am

pornit spre Vişcăuţi şi Susleni, pe un drum foarte frumos, dar extrem de solicitant pentru maşini. Dacă n-am fi avut nişte SUV-uri în această expediţie, avea să ne fie milă de tot să chinuim nişte automobile pe un asemenea

traseu rău, cu pietriş din abundenţă, denivelări şi gropi, şi doar pe alocuri cu nişte oaze de asfalt. De fapt, mersesem şi noaptea trecută pe aici, eram obosiţi şi nerăbdători să ajungem la pensiune, şi înaintam cu 70-80 km/h pe acest

drum, iar SUV-urile noastre răbdau dârz acest tratament extrem. Acum lumina zilei ne arată gravitatea tabloului prin care circulăm şi parcă nu ne încumetăm să ridicăm viteze chiar

de 80 km/h, păstrând viteza pe
undeva pe la 60-65 km/h. Păcat de
aceste sate frumoase, care n-au
alte drumuri de acces mai
bune spre ele… Dar poate

tocmai asta e farmecul acestor regiuni, poate tocmai prin asta s-ar putea face turism rural în asemenea regiuni, atât intern cât şi pentru cei din afară, turism cu nuanţe de experienţe offroad?

După ce-am ieşit din Susleni, cineva dintre aventurieri a propus să ne abatem în satul Piatra, pe lângă care urma să trecem. Există aici un conac frumos de demult, iar ceva timp în urmă

fusese pornită restaurarea lui, aşa că acum am fi putut găsi un edificiu frumos şi extrem de puţin cunoscut al ţării noastre. Zis şi făcut, trebuia să ne abatem doar vreo 3 kilometri de la

traseul nostru, iar atunci când am ajuns la conac, am descoperit într-adevăr o frumuseţe de edificiu istoric, frumos

renovat, cu coloane în stil greco-roman şi oale adevărate pe acoperiş. E conacul familiei Lazo, construit în a doua jumătate a secolului XIX. Conacul este împrejmuit şi de o grădină frumoasă, iar întregul loc musteşte a istorie mult prea puţin cunoscută.

De aici, coloana noastră de SUV-uri s-a îndreptat spre oraşul Orhei, pentru a-l traversa şi a ne îndrepta mai departe spre vest, pe traseul R20 în direcţia Vatici. De această dată avem parte de un carosabil excelent, iar

bravii noştri fotografi şi producători de video n-au ratat ocazia să ia loc în portbagajul uneia dintre maşini pentru a le prinde pe celelalte din mişcare în obiectivele lor! Grea e munca acestor colegi aventurieri de-ai noştri, dar ce nu faci pentru nişte imagini finale superbe!

Toate maşinile păstrau pe ele amprenta prafului, a drumurilor proaste şi chiar a umidităţii tomnatice din ultimele zile, dar parcă anume aşa ele arată mai natural într-o asemenea expediţie maraton fără pauze. În schimb toate funcţionau ireproşabil şi îndurau condiţii în doze concentrate, încât dacă am împărţi

toate aceste experienţe trecute în cinci zile pentru viaţa normală a unui asemenea SUV, probabil i-ar ajunge pentru câţiva ani buni! Şi toate se descurcă surprinzător de bine chiar şi

pe asemenea drumuri provocatoare. Iar atunci când ieşi la un asemenea traseu, spiritele sportive din aceste SUV-uri se pot dezlănţui ca într-o maşină sportivă, dacă ţi-o doreşti! Depăşiri în forţă,

manevrabilitate exemplară în viraje, plăcere în condus – le ai pe toate pe un automobil cu care tocmai ai mers cu 65 la oră în confort pe nişte drumuri de pietriş avariat! Da, aceeaşi maşină

le poate oferi pe toate şi, în condiţiile de drum din ţara noastră, nu e de mirare că tot mai mulţi oameni aleg SUV-uri. Dacă locuieşti în capitală şi nu prea te aventurezi în escapade din adâncul

ţării, nu conştientizezi cât de multe trasee naţionale sunt acoperite cu pietriş de fapt, sau asfaltul este găunos, drumuri pe care ar trebui să mergi cu 10 km/h cu o alta maşină decât un SUV. În acelaşi timp, în acest maraton am

întâlnit zeci de locuri unde drumurile se repară intens, capital, şi asta ne bucură cumva, că dincolo de prisme politice, senzaţia reală din ţară este că infrastructura se îmbunătăţeşte!

Ei bine, şi după acest drum de asfalt perfect, intrasem în codrii Orheiului, de după Vatici spre Lupa-Recea, pe un nou traseu solicitant de prundiş nărăvaş. Frumuseţile copacilor de aici,

coloraţi de toamnă, sunt splendide! Verde îngălbenit, galben, oranj şi chiar roşu – toate culorile toamnei pe un singur traseu de codri! Dacă aveţi o maşină capabilă să îndure şocurile

carosabilului de prundiş, trebuie să treceţi măcar odată pe aici, iar dacă aveţi ocazia s-o faceţi anume toamna, e cu atât mai bine!

Apoi tot acest traseu urcă la înălţimi, oferind o viziune spectaculoase asupra codrilor din jur. E extraordinar de frumoasă Moldova pe aici, în inima ei! Iar mai departe, am mers în satul Răciula, la noi eroi din calea SUV Maratonului! E vorba de o familie apicultori, poate cei mai renumiţi

apicultori din Moldova, dar despre ei vă vom relata detailat într-un viitor articol! Tot aici aventurierii noştri au luat şi un prânz tradiţional şi exact când eu declaram, după vreo zece minute de savurare a bucatelor tradiţionale gustoase, că uite, dragi camarazi, acesta e exemplu că poate exista o

masă tradiţională fără mămăliga obligatorie – pentru că mâncasem mămăligă cât pentru un an în ultimele 4 zile – tocmai intrase pe uşă gazda cu o ditamai mămăligă uriaşă şi aburindă în mâini... Eh, vă daţi seama că a urmat un hohot în grup, dar mămăliga aburindă tot nu s-a pierdut, fiind îmbucată cât ai clipi de cei 12 voinici aventurieri ai maratonului.

La distanţă de vreo 10-15 minute de mers, am făcut un alt popas de câteva ore într-un alt sat din apropiere, Hogineşti. Aici am întâlnit un alt erou al maratonului – olarul Vasilii Gonciari – dar despre el, din nou, vă vom povesti mai detailat în zilele următoare. Cert

este că am avut ce asculta şi învăţa aici, iar acest olar este încă un exemplu de om care schimbă efectiv comunitatea din jurul său!

De aici trebuia să ţinem calea spre vest, la Călăraşi, apoi spre nord, în direcţia Ungheni, acolo unde ne aştepta o seară specială la locul de popas nocturn, la Bahmut Club. Încă de aici, de pe traseul

dintre Hogineşti şi Călăraşi, cerul se făcuse de apus, iar maeştrii noştri fotografi n-au putut rezista tentaţiei de a întipării în memoriile lor digitale unul din cele mai frumoase apusul de la maratonul nostru tomnatic.

Şi uite-aşa, ne-am continuat drumul nocturn cu toate cele 5 SUV-uri spre Bahmut Club, de lângă Ungheni, spre nordul ţării. Până la Călăraşi sunt porţiuni renovate de traseu, însă de la Călăraşi spre Ungheni drumul este încă

în reparaţii, se circulă anevoios şi destul de periculos pe timp de noapte, din cauza proastelor semnalizări. Totuşi, în mai puţin de o oră eram deja la

poarta Bahmut Club, iar seara de
aici se anunţa una cu totul specială
încă de la intrare, când am fost
întâlniţi de două domniţe în straie

naţionale!... Dar, despre ce-am păţit
aici, vă spunem în relatarea
următoare!

Ilie Toma