Premieră: Noul SEAT Leon facelift (Video)
20 Octombrie 2016, 13:40
Cei de la SEAT au dezvăluit noua familie Leon facelift. Astfel, printr-un facelift de mijloc de carieră au trecut toate modelele Leon, în caroserie cu trei uşi, Leon SC, în caroserie cu cinci uşi şi în caroserie break, Leon ST. Facelift-ul s-a focusat asupra designului şi noilor tehnologii.
La exterior modelele Leon au primit noi blocuri optice LED faţă/spate, bare de protecţie redesenate şi jante noi. Pentru a spori vizual lăţimea noului Leon facelift, cei de la SEAT au mărit
calandrul în lăţime cu 40 mm. Pe lângă interpretările Reference, Style şi FR, apare o interpretare nouă, numită Xcellence, care este destinată celor ce apreciază luxul şi confortul, aceasta
deosebindu-se printr-un exterior distinctiv şi un interior bine dotat, tapiţat cu piele şi Alcantara. Versiunea dinamică Leon Cupra, va fi lansat mai târziu.
Interiorul noului SEAT Leon facelift este acum mai liniştit, datorită izolării fonice îmbunătăţite şi mai arătos, prin implementarea iluminării ambientale. A apărut şi un nou sistem multimedia cu display de 8 inch, care a eliminat mai multe butoane de pe consola centrală şi a introdus conectivitatea MirrorLink, Apple CarPlay şi Android Auto. Frâna de mână acum este electronică, iar pe consola centrală a apărut şi butonul de pornire a motorului, două porturi USB şi chiar un compartiment opţional, Connectivity Box, pentru încărcarea smartphone-ului prin inducţie.
Noua gamă Leon facelift
primeşte şi tehnologii moderne, precum Traffic Jam Assist,
Lane Assist, Pedestrian
Protection System, Traffic
Sign Recognition şi ACC
(cruise-control adaptiv). La
viteze de până la 60 km/h,
Leon facelift va putea corecta
direcţia maşinii cu mici
ajustări a volanului. Maşina
va putea şi frâna autonom,
detectând nu doar
automobilele, dar şi pietonii.
Gama de motorizări pentru SEAT Leon facelift cuprinde motoare diesel, pe benzină şi alimentate cu gaz natural comprimat (CNG). Diesel-urile disponibile au un volum de 1.6 şi 2.0 litri, iar puterile variază de la 90 la 184 CP. Gama diesel-urilor este suplinită cu un nou diesel 1.6 TDI, care oferă 115 CP. Gama motoarelor pe benzină oferă puteri cuprinse între 110 şi 180 CP, în timp ce versiunea incipientă, este una nouă, dotată cu propulsor de 1.0 TSI în 3 cilindri (110 CP). Precum şi anterior, familia Leon va fi disponibilă şi cu tracţiunea integral 4Drive.
Noua familie SEAT Leon facelift va fi disponibilă la începutul anului 2017, iar în lunile ce urmează, producătorul spaniol va continua ofensiva de modele cu dezvăluirea celei de-a cincea generaţie Ibiza şi un nou SUV sub-compact numit SEAT Arona, care se va situa cu o treaptă mai jos faţă de noua Ateca.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
3,051
GALERIE FOTO (16 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!