La Salonul Auto de la Sao Paolo, Brazilia, cei de la Honda au dezvăluit noul SUV compact numit WR-V. Noua Honda WR-V se va situa cu o treaptă mai jos faţă de modelul HR-V. Modelul WR-V a fost creat pe baza compactei Jazz/Fit, păstrând nu doar platforma tehnică a acesteia, dar şi caroseria!
Da, caroseria este identică, cu excepţia părţilor faţă/spate, complet redesenate, inclusiv blocurile optice şi barele de protecţie.
Garda la sol a fost sporită, iar aripile, precum şi întregul perimetru al caroseriei, au primit elemente din plastic negru nevopsit.
Deşi cei de la Honda nu dezvăluie prea multe informaţii despre noul WR-V, cel mai probabil acesta va fi oferit doar cu tracţiunea faţă, cu cutie de viteze manuală sau variator, dar şi cu propulsorul oferit şi pe modelul Jazz/Fit unitatea 1.5 litri i-VTEC FlexOne, care consumă cât benzină,
cât şi bio-etanol E85, livrând 115 CP şi 149 Nm (etanol 116 CP şi 150 Nm).
Iniţial noua Honda WR-V va fi destinată doar pieţei Americii de Sud, iar primele modele vor apărea la distribuitorii din
Brazilia în prima jumătate a anului 2017. Ulterior, WR-V ar putea apărea şi pe alte pieţi, acest lucru însă, nu a fost confirmat.