Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Cu aşteptări nesfârşite şi un bursuc pe drum, expediţia spre Laponia a ajuns la capătul Poloniei, la Suwalki!
14 Decembrie 2016, 07:49
Planul era mai simplu ca niciodată: să ne trezim la 7 dimineaţa, să luăm micul dejun, să împrospătăm maşinile, să traversăm hotarul dintre Ucraina
şi Polonia şi să mergem în total cam 600 km – o distanţă zilnică extrem de lejeră pentru o expediţie internaţională. Pe la apusul soarelui, însă, noi abia de
aveam parcurşi vreo 60 de kilometri… Eh, Ucraina, Ucraina, dragostea noastră!... (Îl cităm aici pe Alex, fotograful expediţiei noastre).
Nimic nu părea să prevestească tăvălugul acestei zile, atunci când luam micul dejun personalizat la un hotel dintre cele mai raţionale la preţ din Lvov. Ba char aveam aşteptări grandioase: să avem un ritm lejer de condus şi să punem la treabă mai multe dintre gadget-urile oferite aventurierilor de către cei de la Enter. Dar, în foarte scurt timp lucrurile au început să se detaşeze de la planul iniţial...
Am ieşit afară – era un frig tăios, iar senzorii automobilelor expediţionale indicau -6.5 grade Celsius. Le-am pornit pe ambele pentru a le încălzi un pic, iar BMW-ul diesel ne-a afişat un mesaj pe bord că efectuează preîncălzirea sistemului de injecţie diesel, vreme de vreo secundă şi jumătate, după care motorul a pornit într-o clipită! Aha, uite că propulsorul bavarez şi-a inclus deja în acţiune algoritmii pentru timp foarte
rece! În rezervor aveam încă sută la sută diesel din Moldova, de la staţiile Petrom!

Am întrebat de cei de la hotel unde am putea găsi o spălătorie prin preajmă, am primit nişte îndrumări, însă, atunci când am ajuns acolo, spălătoria din Lvov nu-şi începuse încă programul. Ne-am zis că vom găsi una pe traseu, eventual chiar lângă vamă, pentru că trebuie să
existe cerere mare pentru împrospătarea maşinilor înainte de a intra în Uniunea Europeană. Aşa am crezut noi...

Între timp, Dan, colegul nostru aventurier, ne sugerează să facem plinul maşinilor. „Cum? Parcă vorbisem să evităm staţiile ucraineşti, mai ales pentru diesel?” Dar, adevărul e că ultimele actualizări de informaţii
ne sugerează că, dacă alimentezi la o reţea de benzinării cu un standard de operare civilizat, care ţine la imaginea sa, calitatea combustibilului e bună. Aşadar, Dan ne-a convins să intrăm la o staţie cu jumătate de rezervor în fiecare maşină şi să facem plinul. Carburanţii sunt mai scumpi acum în Ucraina decât obişnuiau a fi câţiva ani în urmă, dar
oricum sunt mai ieftini decât în ţările de mai departe pe traseul nostru.

Vreme de aproape 60 de kilometri, cât durează drumul din Lvov până la vama Rava Ruska, n-am găsit nicio spălătorie în apropierea drumului! Iar maşinile erau într-atât de murdare după ziua anterioară, încât ne era nouă ruşine de ele, fără a mai aştepta tachinarea celor
din vamă. În ultima localitate, am văzut un indicator spre o spălătorie, am mers într-acolo, dar am aflat că trebuie să aşteptăm o oră şi jumătate. Şi ne-am mişcat înainte. Cu vreun kilometru
înainte de vamă, am dat peste o spălătorie şi am intrat în scurt timp la treabă. Doar că treaba băieţilor de aici se măsoară în ore lente, fără vreo dorinţă de a fi eficienţi şi performanţi la
locul de muncă. Aşa că încet-încet, dar parcă în acelaşi timp nici nu stăteau chiar pe loc, au marcat vreo oră şi jumătate de timp pentru împrospătarea celor două maşini. În schimb, acum
erau frumoase, iar noi încă eram departe de a ne fi considerat în criză de timp! Aveam un traseul lejer în faţă, îl facem fără nici o problemă! Iar pe lângă asta, BMW X1 ne-a solicitat să-i verificăm presiunea în anvelope, redusă probabil din cauza gerului – era uniform redusă în toate roţile, însă, aşa că i-am adăugat cam 0.2 bari în fiecare din ele.
Însă problema n-a întârziat să apară,
ba chiar a venit peste vreo 400 de metri de drum pe traseu, în forma unei cozi kilometrice spre vamă. Era o coadă pe o singură bandă, lăsând alte două libere şi parcă nu ne venea a crede că acesta poate fi rândul spre vamă, aşa că Dan a mers cu X1 în recunoaştere. A revenit în scurt timp cu veştile proaste – acesta e rândul, e uriaş şi n-avem altă scăpare decât să sperăm că se mişcă repede.
Dar rândul nu s-a mişcat repede...
Peste o oră, aşteptam. Ne mişcasem
abia vreo câţiva zeci de metri, unul
dintre noi juca Sudoku la telefonul
mobil, alţii mâncaseră nişte gustări, alţii îşi ocupau timpul cu ce le mai trecea prin cap. Peste două ore aşteptam. Gama de activităţi nu a devenit mai variată. Peste trei ore, încă mai aşteptam. Apoi am intrat pe teritoriul
postului vamal. Peste 4 ore, aşteptam, consolaţi de ideea că eram, totuşi, pe teritoriul postului vamal. Apoi au venit şi vameşii. Du-te-n colo, vino-n-coace, şezi ghinişor şi nu-mi da pace, cam aşa a fost schema interacţiunii cu ei. Muncesc haotic şi fiecare pare să-şi schimbe intenţiile şi domeniul de activitate o dată la 10 minute. Acum unul strânge paşapoartele, altul stă la
ghişeu, altul dă talonaşe la intrare de o importanţă sfântă. Apoi cel din ghişeu iese şi se pierde pe vreo 20 de minute la strânsul altor paşapoarte. Apoi vine cineva într-un ghişeu, şi trebuie să-l vizitezi neapărat. Apoi afli că „baza nu lucrează, pentru prima dată în acea zi”. Apoi eşti rugat să mai aştepţi în maşină vreo jumătate de oră, să lucreze baza. Între timp vine un vameş şi aruncă o
privire în portbagaj. Peste 10 minute vine altul şi vrea să facă acelaşi lucru. Îi zicem că am fost verificaţi deja, dar asta sigur îi subminează importanta autoritate a acestui funcţionar şi el ne scrutează din priviri. Îl lăsăm să se uite şi el prin portabagaj. Apoi alt vameş din ghişeu iese să vadă sacul cu scrisori, gata de a ne invoca transport de obiecte în masă... După un răspuns mai tăios,
a lăsat-o mai moale, pe ideea de a afla cum de ditamai BMW Group ne-a oferit nouă aceste două maşini nou-nouţe pentru o asemenea expediţie, care să înceapă tocmai din Moldova. A primit răspunsuri amabile, dar tranşante, pentru că nu ne mai rămăsese prea multă răbdare pentru menajarea fiecărui şefuşor de ghişeu. Într-un final, aveam nenumărate ştampile puse pe hârtiuţa
pătrată de mare importanţă şi am fost lăsaţi să plecăm. Ah, nu înainte de mai fi opriţi o dată la ieşirea din postul vamal, pentru a înmâna magicul „talonaş” vameşului de acolo. Apoi
încă două opriri cu semafoare, în care a trebuit să aşteptăm culoarea verde. Oh, Ucraina, ce birocraţie te apasă! În asemenea momente îţi dai seama cât de mult am avansat noi, cei
din Moldova, la simplificarea birocraţiei în cele mai multe domenii!

Iar când ieşeam din vamă, cerul se pregătea de apus deja, după mai
mult de cinci ore şi jumătate petrecute pe aici. Ah, da, a mai fost şi vama poloneză, unde am stat cam vreo jumătate de oră în total – mult mai eficient, deci, dar nici aici n-am fost scutiţi de funcţionari care scriau datele în sistem prin apăsarea tastelor
cu un singur deget, de la o singură mână. Ar cam fi fost timpul ca
ordinea literelor de o tastatură
QWERTY să
intre cumva în deprindere, dar nu era
şi cazul doamnei de la ghişeul nostru.
Şi aici m-am gândit la britanicii cu
Brexitul lor, şi la ceilalţi din Uniunea
Europeană ce izbucnesc uneori în
zvâcniri de intenţii de a ieşi din
uniune, de a anula libera
circulaţie, de a se izola. Ar fi
trebui să-i trimitem pe toţi pe
aici, să treacă odată vama
ucraineano-poloneză şi cu
siguranţă s-ar fi tratat de
teribilism.
Vă puteţi imagina, deci, cum ne simţeam atunci când am văzut că ne prinde noaptea după doar 60 de kilometri din cei aproape 600 preconizaţi pentru acea zi. Aveam hotel rezervat
tocmai în Suwalki, la capătul Poloniei, şi sesizam deja că avem o sarcină aproape irealizabilă în faţă! Poate doar scrisorile, miile de scrisori din portbagaj ne încurajau, ori ne trimitea Moş Crăciun puteri de la distanţă, cine ştie?... Cert e că am prins o lună uriaşă pe cer!
Pe la 6 seara, ne apropiam
abia de Lublin, un important oraş
polonez. Eram morţi de foame şi am intrat într-un restaurant de la marginea drumului ce părea să arate mai decent. Aici, proprietara ne-a întâmpinat cu căldură şi ne-a promis rapiditate maximă dacă alegem cu toţii acelaşi fel de mâncare. Aşa că am luat cu toţii câte o supă poloneză tradiţională cu murături în ea şi câte un şniţel cu adăugiri pe lângă el. Şi a fost într-adevăr rapidă! Ba mai mult ca atât, am descoperit în meniul restaurantului că acesta servea o varietate foarte bună de vinuri moldoveneşti, pe ele fiind pus accentul principal! N-am putut să n-o lăudăm pe gazda noastră pentru această alegere!
Urmau alţi 350 km de drum nocturn, iar noi ne simţeam tot mai obosiţi. Drumul după Lublin e mai rar circulat, are o calitate foarte bună a carosabilului şi parcă începuseră a ne spori mai bine kilometrii, prima sută din cei 350 consumându-se chiar impresionant de repede. Apoi a oboseala ne-a apăsat mai mult. Apoi a fost nevoie de încă o cafea şi un gât de aer curat. Am înaintat din nou, avantajaţi şi de gândul că Polonia are un fus orar de minus o oră, astfel că avem o oră în avantaj împrumutată pentru astăzi, ca să ajungem la destinaţie la o oră mai decentă.
Am dat şi peste un blocaj de drum din cauza unul accident rutier major. Aşa că, după ce-am aşteptat vreo 10 minute pe loc într-o coloană nemişcată, am făcut un pic de cale întoarsă, şi am luat-o pe un drum de ocolire, intuind
singuri varianta ocolitoare cu ajutorul hărţii sistemului de navigare.

Ultimii 150 au fost istovitori de tot. Vorbeam între noi prin staţiile radio pentru a ne susţine unul pe celălalt şi a nu le lăsa pradă toropelii. Faruri full-LED îmi luminau frumos drumul în faţă, jucându-se cu celulele de umbră atunci
când aveam trafic în faţa maşinii. Dar, la un moment dat de sub frunze de lângă drum a ţâşnit un bursuc sinucigaş, la vreo 5 metri în faţa primei maşini. În acel moment oboseala a fost anulată pentru o clipă de o acuitate fulgerătoare din creier, ochi şi mâni şi a urmat o analiză de secundă – e un animal
destul de mic în înălţime, dacă aş continua, îl calc cu roţile, pot destabiliza maşina, să-l evit de tot n-am spaţiu de manevră în cei 5, 4, 3 metri din faţa mea, unca opţiune de risc minim este să trec peste el, lăsându-l între ecartamentul roţilor. A urmat, deci, o
mişcare bruscă, apoi s-a auzit dedesubt un sunet surd, dar nu prea mare. L-am atins cu partea inferioară a maşinii, sper că nu letal. Apoi am tras pe dreapta, să mă uit dacă n-am vreo urmare pe maşină în urma acestui nefericit bursuc. Am aflat că şi Dan, cu X1, l-a trecut la fel, între axe, şi tot l-a atins cu partea
inferioară a maşinii. Maşinile erau în stare perfectă, deci am răsuflat uşuraţi, iar în depărtare, în urma noastră, bursucul nu se zărea. Ne rămâne să sperăm că a rămas viu, deci.

Acest fapt ne-a ţinut în alertă pentru următorii kilometri, conştientizând încă o dată cât de solicitante şi imprevizibile sunt asemenea expediţii. Oricât de multă planificare ai face, orice mic bursuc îţi poate da planurile peste cap
la un moment dat. Dar noi am fost păziţi şi de această dată de spiritul Crăciunului, aşa că am înaintat mai departe. Deşi sleiţi de oboseală, aveam nişte cântece frumoase în sistemele audio, care ne aminteau de atmosfera de Crăciun şi de misiunea noastră nobilă de a-i duce scrisorile copiilor din Moldova lui Moş Crăciun şi de aşteptările miilor de micuţi din ţara noastră, care aşteaptă un deznodământ fericit. Şi asta ne-a dat forţe să
continuăm şi să ajungem după miezul nopţii la hotelul de destinaţie, de lângă Suwalki, de la capătul Poloniei. În nici 20 de minute căzusem toţi ca din pod pe paturile noastre...

Ah, da, consumul! Ei bine, timpii de aşteptare uriaşi ne-au mărit cifrele de consum la ambele maşini. La 7.2 litri/100 km la 330d xDrive şi la 9.2 litri/100 km pentru X1. Apoi au coborât prin Polonia, aşa că am ajuns la hotel
cu 7.0 litri/100 km pentru motorul diesel şi 9.0 litri/100 km pentru benzinarul turbo.

Pentru astăzi, nu mai zicem că avem un ritm lejer, ca să nu-l deochem prea tare, deşi aşa era gândit iniţial. Trebuie să ajungem în Estonia, în Tallinn, trecând prin Lituania, Letonia. Sunt multe ţări la număr pentru ziua de astăzi, dar nu mai
avem vămi! Şi pe lângă asta, suntem tot mai aproape de ţara lui Moş Crăciun, iar asta e marea noastră sursă inepuizabilă de energie! Staţi pe aproape, deci, pentru noi şi noi aventuri, tot mai aproape Laponia, minunata ţară a adevăratului Moş Crăciun!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
3,671
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!