Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Cu scrisorile colectate din toată Moldova, expediţia spre Laponia ia startul astăzi!

12 Decembrie 2016 - 06:22
Ilie Toma
Cu scrisorile colectate din toată Moldova, expediţia spre Laponia ia startul astăzi!
Iată că am ajuns şi în marele moment al marelui start în marea expediţie polară, din Moldova în Laponia, ţara lui Moş Crăciun! Dar nu înainte de a fi făcut un tur prin toată Moldova în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, pentru a aduna scrisorile din boxele celor 27 de puncte de colectare, care au aşteptat scrisorile tuturor copiilor ţării noastre!

Aşadar, dimineaţă devreme de week-end, iar aventurierii au urcat la bordul celor două automobile expediţionale – BMW X1 xDrive20i şi BMW Seria 3 Touring 330d xDrive pentru a porni prin ţară. Ne-am dat întâlnire în acelaşi punct de start ca şi expediţia propriu-zisă – staţia Petrom de la ieşirea din Chişinău în direcţia de nord. Aici bolizii noştri au fost alimentaţi şi ne-am bucurat să descoperim că în oferta de combustibil există deja motorină extra, capabilă să reziste unor temperaturi de până la -27 de grade Celsius! Tot aici am sorbit câte o cafea revigorantă înainte de drum.

Am început procesul de colectare cu capitala, întrucât în dimineţile de week-end e foarte liberă în materie de trafic, şi astfel ne-am putut mişca foarte eficient pe la showroom-ul BMW, dar şi pe la toate magazinele reţelei Enter. La unul din magazine l-am surprins pe un pici ce şi-a adus scrisoarea în ultimul moment, exact înainte ca noi să descărcăm toate scrisorile din boxă în sacul imens, pregătit pentru adevăratul Moş Crăciun! Ce fericire pe faţa acestui copil, care s-a trezit dis-de-dimineaţă într-o zi de week-end, pentru a-şi aduce în grabă scrisoarea şi a ajuns exact la timp! Iar lanţul neverosimil al coincidenţelor nu se opreşte aici – mama lui amintindu-le celor de la Enter că anume el, piciul, s-a filmat într-un spot publicitar Enter acum câţiva ani, când era mai micuţ! Vai ce revedere! Atât a crescut de mare băieţelul, încât nici cei de la Enter nu l-au recunoscut!

Apoi turul nostru a părăsit capitala şi s-a îndreptat spre nord, nord-est, iarăşi nord, apoi spre vest şi înapoi spre sud departe, şi tot aşa până am trecut prin toate destinaţiile, cu boxe doldora de scrisori ale micuţilor din ţara noastră! Eh, dar staţi, că n-au fost doar micuţi – am zărit prin mormanul de scrisori şi două răvaşe ale unor crăiese din poveste de 27 şi 33 de ani, semn că niciodată nu e prea târziu să crezi în Moş Crăciun şi să-l rogi să-ţi aducă ceva ce-ţi doreşti din toată inima! Iar scrisorile sunt care de care mai frumoase, reflectând şi vârsta copiilor, şi creativitatea lor, dar şi entuziasmul cu care i-au pregătit scrisoarea Moşului! Suntem siguri că Moşul va aprecia foarte mult eforturile lor!

Ca în fiecare an, colectarea scrisorilor a ajuns şi la copiii dezavantajaţi de soartă, iar de această dată am ales un centru de plasament dintr-unul din cele mai îndepărtate puncte de capitală – Olăneşti, de la sud-estul extrem al ţării. Şi copiii de acolo şi-au expus în răvaşe dorinţele pentru Moş Crăciun, iar aventurierii îi voi vizita la întoarcere pe micuţi în varianta lor extinsă, cu cât mai mulţi prieteni alături, pentru a le aduce cât mai multe zâmbete pe feţele lor! Şi am mai avut o cerere specială, pe care trebuia neapărat s-o realizăm ieri! Ne-a scris o mamă a trei copii, din Cojuşna, care a aflat despre expediţia noastră la una din emisiunile TV la care s-a vorbit despre noi, apoi a căutat mai multe despre noi în mediul online, în tot acest timp entuziasmul copiilor săi crescând exponenţial, în dorinţa de a-i trimite răvaşe moşului. Din păcate, însă, mobilitatea mamei din această familie e extrem de limitată din cauza faptului că unul dintre copii are dizabilități locomotorii, care necesită prezenţa ei permanentă lângă el. Mămica acestor trei copii ne întreba cum ne-ar putea trimite scrisorile copiilor ei de la distanţă şi n-am stat să ne gândim prea mult la soluţii de transport: i-am promis că trecem noi cu ambele maşini pe la ei acasă, să luăm direct aceste scrisori. Iar în ziua de duminică, pe la amiază, cele două maşini expediţionale înaintau pe strada acestor micuţi şi au oprit la poarta lor. Mare le-a fost bucuria, dar şi mai mare a fost pentru noi sentimentul unui lucru bun făcut. Cu scrisorile lor depuse în imensul sac pentru Moş Crăciun am putut să ne mişcăm împăcaţi mai departe!

Au urmat noi staţii Petrom, noi punte de colectare, inclusiv cel de la Dekora.md de pe str. Uzinelor, iar la sfârşit am trecut şi la punctul de colectare al redacţiei PiataAuto.md, acolo unde îi îndemnam pe cei ce n-au reuşit să-şi pregătească scrisorile în termenul anunţat, să-şi aducă scrisorile şi să le arunce în cutia poştală de la intarea în sediul redacţiei. Ei bine, am avut o cutie poştală plină şi aici, pe lângă scrisorile depuse deja direct la sediul în zilele de dinaintea week-end-ului. Aşa că toate scrisorile au ajuns cu bine în sacul Moşului, iar imensul sac a fost urcat în portbagajul uriaş al lui BMW Seria 3 Touring.

Wow! Cât de mult ne-aţi surprins! Avem o cantitate-record de scrisori colectate, mai multe ca oricând, fapt pentru care vă suntem profund recunoscători tuturor copiilor şi părinţilor, care şi-au adus răvaşele la punctele de colectare!

Şi, având toate scrisorile colectate, am organizat un prim şi ultim scurt briefing de organizare pentru marea expediţie (prim şi ultim pentru că nu stăm prea bine cu şedinţele lungi şi repetate) şi cu asta am mers să ne facem bagajele şi să tragem un pui de somn mai lung înaintea marii aventuri, care începe chiar astăzi, luni, 12 decembrie!

Da, doamnelor şi domnilor, astăzi pornim în marea aventură spre Laponia, cu miile de scrisori adunate de la copiii din Moldova! Atenţie! Între ora 08:30 şi 09:30 vom fi prezenţi la staţia de alimentare Petrom Moldova de la ieşirea din Chişinău în direcţia nord (spre Orhei, traseul M2, vizavi de Metro), unde ne vom întări puterile cu o cafea, vom alimenta maşinile înainte de drum, vom vorbi cu presa prezentă la faţa locului şi unde mai putem primi ultimele câteva scrisori ale celor care, eventual, n-au reuşit să facă uz de nici una din soluţiile de colectare propuse până acum! Dacă vreţi să prindeţi o ultimă şansă de a ne livra scrisoarea Dvs., acest interval de timp, în acest loc, poate fi şansa Dvs.!

Şi începând de astăzi, urmăriţi-ne constant, poate chiar 24 de ore din 24, pentru că vom avea relatări mari şi consistente despre parcursul expediţiei în fiecare zi pe PiataAuto.md / GT.md, iar pe lângă asta în reţelele sociale vom tot publica imagini şi momente spontane, toate adunate pe hashtag-urile #Laponia2016 şi #LaponiaGT! Şi nu uitaţi, pe lângă toate aventurile din calea noastră, cele două echipe de aventurieri mai concurează şi la cel mai eficient consum obţinut pe parcursul întregii expediţii, iar noi vom actualiza media consumului pentru cele două echipaje în fiecare zi! Traseul primei zile ale expediţii presupune deplasarea spre nordul extrem al Moldovei şi intrarea în Ucraina, după care ne vom îndrepta spre Cernăuţi, Ivano-Frankovsck şi Lvov, urmând să ne facem popasul nocturn în Lvov! Va fi un traseu extrem de interesant!

Să înceapă marea aventură! Moş Crăciuuuun, noi venim la tine cu scrisorile copiilor din Moldova!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (73 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter