Şi noi, şi dar şi Dumneavoastră, cu siguranţă, încă mai suntem învăluiţi de euforia marelui şi solemnului punct culminant al acestei expediţii, atunci când l-am vizitat pe Moş Crăciun la el acasă şi am îndeplinit nobila misiune de a-i fi livrat miile de răvaşe adunate de la copiii din Moldova direct Moşului! N-o să vă vină să credeţi, dar între timp un spiriduş de-al lui Moş Crăciun, mare maestru în mânuirea aparatului foto,

ne-a expediat şi câteva fotografii minunate pe care ni le-a făcut în momentul acelei magice vizite! Aici, în sfârşit, nimereşte şi Alex, fotograful nostru în cadru!

Dar uite că mai mulţi copii şi părinţi, care ne-au urmărit în aceste zile, ne-au întrebat unde sunt renii lui Moş Crăciun, cum de s-a întâmplat să nu-i găsim şi pe ei? Aşa că, dacă tot suntem încă în Laponia, şi pe deasupra avem popasul în aceeaşi pădure cu Moş Crăciun,

ne-am zis să revenim la casa lui la lumina zilei, poate om vedea şi renii!

Atunci când l-am vizitat pe Moş Crăciun era deja seară şi soarele plecase demult după orizont, or, în Laponia în această perioadă a anului soarele

de-abia se face văzut pe o clipă pe cer şi dispare imediat înapoi. Lângă casa lui Moş Crăciun era o atmosferă feerică, dar Rudolf şi camarazii săi reni erau plecaţi deja la culcare, să prindă la şi mai multe puteri înainte de marea lor misiune din noaptea de Crăciun. Ziua,

cât e lumina soarelui, ei fac un ospăţ copios, şi apoi dorm din nou zeci de ore, adunând forţe nesfârşite pentru călătoria lor magică prin toată lumea.

Acum, însă, ajunsesem lângă casa lui Moş Crăciun la lumina zilei şi când acolo, ce să vezi? Renii Moşului! Ieşiţi

la plimbare cu nişte trăsuri de antrenament, îşi făceau ora lor de gimnastică a zilei, după care îi aştepta ospăţul copios şi lungul somn de întremare a puterilor! Şi dacă de scrisorile copiilor pentru Moş au grijă doar spiriduşii, atunci de reni se ocupă

nişte oameni în carne şi oase, ce trăiesc pe aici prin Laponia.

Ei bine, dragii noştri, iată că am găsit, deci, şi renii lui Moş Crăciun! Acum, cu inima împăcată, putem să pornim spre casă! Am urcat la bordul celor două

minunate automobile expediţionale
care ne-au purtat până aici cu plăcere
în condus şi fără cea mai mică
problemă – BMW X1 xDrive20i şi
BMW Seria 3 Touring 330d xDrive –,
am pornit motoarelor lor
performante ce-şi transmit
forţa prin sisteme de
tracţiune integrală şi
eram gata de drum!

Dar ne frământă nişte gânduri serioase despre traseul pe care să-l alegem înapoi! Ştiţi cu toţii din relatările noastre de la începutul expediţiei că am avut parte de condiţii cu totul neprielnice de înaintare prin Ucraina, cu drumuri mai bune decât ştiam noi, dar oricum suficient de rele încât să ne facă să credem că ne pot da toată expediţia peste cap. Pe lângă asta, 5-6 ore de aşteptare la vămile ucrainene, la ieşirea şi intrarea în ţară sunt o altă piedică

majoră. Aşa că, primul gând care ne-a venit în cap a fost să ocolim Ucraina prin Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, un traseu care ne-ar adăuga cam 500 de kilometri la distanţă, dar care în materie de timp ar putea fi cam acelaşi, datorită drumurilor mai bune şi lipsei birocraţiei. Totuşi, maşinile şi-au îndeplinit deja nobila misiune, iar acum trebuiau să ne transporte doar pe noi, cei 6 aventurieri şi bagajele noastre acasă, pentru că ştiţi voi – de cadouri are grijă Moş Crăciun, elfii săi şi trăsura lor magică ce nu poate fi înlocuită de nimic altceva în lume. Iar după ce ne-ar fi dus pe noi acasă, cele două BMW-uri trebuiau să ia calea unei ultime călătorii de încă 1,730 km spre Munchen, la ele

acasă, la uzina BMW. Aşa că nouă ne-a venit într-un final cruciala întrebare în minţile noastre de aventurieri: dar ce-ar fi dacă am merge direct spre Munchen, să îndeplinim deodată şi această misiune de a duce maşinile la ele acasă, la prietenii noştri cu inimă mare de la BMW? Iar de acolo noi să zburăm repejor spre Moldova şi să putem pune la punct ultimele detalii ale marii petreceri de Crăciun, pregătite de către prietenii noştri de la Enter?

Şi tocmai în acest moment echipa noastră de aventurieri şi-a arătat ei înşişi ce înseamnă un adevărat spirit de echipă şi cum poate funcţiona ea ca un mecanism perfect integrat şi perfect uns. Fiecare dintre noi a contribuit cu o schiţă şi o parte a planului logistic general, care să ne organizeze aceste intenţii cât mai eficient. Şi tocmai aici s-a simţit ce înseamnă o adevărată echipă – nu neapărat o adunare de oameni

unde toţi face acelaşi lucru, ci un grup în care fiecare îşi poate asuma rapid partea lui de misiune pentru un rezultat final comun impecabil. Cât ai clipi din ochi aveam planul cel mai eficient deja organizat – unul dintre noi rămâne în Tallinn, acolo unde îl aşteaptă apropiaţii săi, altul zboară de acolo spre casă, următorii doi vor zbura din Varşovia, iar ceilalţi doi ajung cu maşinile în Munchen, la uzina BMW şi zboară

din Munchen spre casă. Iar în ţară ne reîntâlnim cu toţii şi ne continuăm nobila noastră misiune cu ultimele şi frumoasele ei etape, a petrecerii de Crăciun şi a vizitei noastre la casa de copii din Olăneşti, de unde am colectat scrisori.

Aşa că dragii noştri, urmează un
drum la fel de lung spre
Munchen, dar ceva mai rapid

datorită infrastructurii mai bune. Despre cât de rapid şi cât de bun va fi acest drum de 3,000 km – da, sunt tot 3,000 de kilometri de la Cercul Polar spre Munchen – vă vom spune în relatările următoare! Ho-ho-ho!

Ilie Toma