Checklist: „scrisorile copiilor din Moldova pentru Moş Crăciun – livrate”, „întâlnire fantastică a aventurierilor cu Moş Crăciun – oh, da!”, „renii lui Moş Crăciun – găsiţi”, „o călătorie plină de aventuri din Moldova în Laponia – bifat”!

„Acum, dragi camarazi, ne rămânem să revenim acasă cu bine şi acolo să participăm la marea petrecere de Crăciun, dar şi să mergem la casa de copii din Olăneşti, de la care am colectat scrisori.” – se auziră vocile discutând în bucătăria apartamentului nostru din Laponia, din pădurea lui Moş Crăciun,

în care poposisem. Cei de la BMW Moldova ne pun la dispoziţie cu mare drag un BMW X1, care ar trebui să fie suficient pentru a ne transporta către acele ultime destinaţii de deznodământ din Moldova, şi dată fiind experienţa noastră mult prea riscantă şi consumatoare de timp din Ucraina, ne gândeam serios la două opţiuni: fie facem un traseu de 500 km în plus

ocolind Ucraina, fie mergem şi ducem maşinile direct în Munchen, la ele acasă, la uzina BMW, acolo unde ele ar fi trebuit oricum să ajungă la final, iar noi ne teleportăm pe calea aerului spre casă.

Probabil iarăşi Moş Crăciun şi spiritul Crăciunului ne-au ajutat să ne decidem rapid, întrucât zarurile sorţii par să se fi

aranjat incredibil de repede şi neverosimil de favorabil, astfel încât foarte repede am găsit câteva bilete de avion din Varşovia spre Chişinău, pentru câţiva aventurieri, şi alte două bilete din Munchen spre Chişinău, acolo unde ultimii doi aventurieri-şoferi aveau să lase maşinile la uzina BMW şi să se teleporteze spre casă. Un-doi, un card bancar şi un telefon mobil cu internet,

şi calea de mai departe a expediţiei a fost decisă cât ai zice peşte, iar minunata noastră echipă şi-a demonstrat din nou capacităţile de sincronizare şi distribuire eficientă de sarcini pentru atingerea impecabilă a unui scop comun! Ce onoare e să călătoreşti alături de o asemenea echipă!

Şi uite că, având toate planurile schiţate, am ieşit afară, unde maşinile ne aşteptau îngheţate de-a binelea! Ba mai mult ca atât, presiunea în roţi scăzuse din cauza gerurilor extreme, astfel încât în loc de 2.4 atmosfere în roţi la temperaturi normale, ea indica acum doar 2.0 atmosfere. Despre asta ne atenţionase X1 încă din Ucraina, în gerurile de acolo, şi roţile lui au fost umflate, iar Seria 3 Touring ne-a dat de

ştire despre asta abia în Laponia, probabil o fi avut presiune iniţială mai mare. Dar, cumva ştiind că plecăm deja de la Cercul Polar, ne-am zis că nu mai e cazul să umflăm şi roţile Seriei 3, pentru că presiunea va creşte singură înapoi odată cu migrarea spre zonele mai calde ale planetei, iar o presiune un pic redusă pe aici nu e tocmai cel mai contraindicat lucru. Aşa că am urcat la volan, am apăsat butonul de pornire a

motorului, şi de sub capotă a răsunat din nou sunetul dulce al motorului imens de 6 cilindri. E un diesel, dar porneşte fără probleme până şi la asemenea temperaturi de -15-18 grade din pădurea arctică în care ne aflăm. Încă din Moldova, de când am alimentat cu diesel de iarnă de la Petrom Moldova, am tot alimentat cu motorină pentru sezon rece pe tot parcursul expediţiei, iar motorul se simţea formidabil cu ea.

Motorul lui X1, benzinarul turboaspirat de 2.0 litri, a pornit şi el fără probleme în fiecare dimineaţă, dar pentru un benzinar asta e şi mai firesc, nu ştiu cum, şi de asta nu l-am menţionat foarte des la acest capitol. Acum, odată pornite ambele motoare, le-am lăsat să se încălzească un pic şi să ne încălzească şi habitaclurile, că nu de

alta, dar pielea tapiseriilor e nemaipomenit de rece în dimineţile de dincolo de linia Cercului Polar, unde ne aflam acum! Noroc de încălzirea scaunelor, disponibilă la ambele maşini, şi de minunata funcţie de încălzire a volanului, de asemenea prezentă pe ambii bolizi expediţionali! Aceasta din urmă e o chestie fantastic de plăcută în

asemenea dimineţi de iarnă, încălzindu-ţi plăcut mâinile în timp ce mânuieşti volanul!

Aşadar, toate bagajele au fost puse din nou în portbagaj, acum rămânându-ne loc berechet, dacă am lăsat imensul sac cu scrisori la Moş Crăciun! Aveam în faţă un drum de 3 zile, de aproape 3,000 km până în Munchen! Aoleu! Am ajuns să vorbim de mii de kilometri de parcă am vorbi de tras o fugă până la

munte în România sau undeva cu totul aproape!...

Start! Şi uite aşa încet-încet, am ieşit din minunata pădure a lui Moş Crăciun, apoi am trecut şi linia Cercului Polar înapoi, iar Finlanda ne rezervase încă o surpriză în sistemele de navigare, acestea propunându-ne să alegem

un prim segment de drum diferit înapoi. Cu toţii am fost imediat de acord că e bine să mergem pe un drum nou înapoi, aşa că am apucat-o într-acolo! Şi uite că aici am ajuns în sălbăticia finlandeză, în locuri în care maşinile sunt o raritate absolută, drumurile sunt arareori curăţite, iar oamenii se află ori în trecere subită pe aici, or, dorm buştean în rarele case pe care le mai poţi vedea pe alături. Au finlandezii o vorbă, pe care

tare le place s-o spună vara: „există un anotimp pentru somn, el se numeşte iarnă, iar acum vara, când e soare 24 de ore din 24, e timpul să ne bucurăm de viaţă 24 de ore din 24”. Iarna nu vociferează niciodată această zicală, probabil pentru că anume asta fac – dorm în marea parte a timpului.

Înaintam frumos, prin nişte locuri de-a dreptul magice! Drumul era ca de sticlă,

amestecat cu zăpadă, în mare parte din cauza gerului, dar maşinile noastre înaintau cu cutezanţă, graţie sistemelor lor de tracţiune integrală. La asemenea ger şi X1 se comportă ca o maşină cu tracţiune integrală permanentă, pentru că, cel mai probabil, creierii maşinii utilizează informaţia despre temperatura de afară pentru a decide cât de mult şi de constant conectează puntea spate alături de cea frontală, iar la -18 până şi

ei au înţeles că e bine de trecut la regimul de tracţiune integrală permanentă. Aşa că şi X1 se comporta ca un BMW xDrive sadea!

Eram două maşini, şase aventurieri, care mergeau alături într-o ţară de poveste, cu inimile mari de

senzaţia unei misiuni grandioase tocmai îndeplinite! Ce poate fi mai măreţ şi mai înălţător de atât? Ce formă mai frumoasă ar putea lua o aventură automobilistică pusă la cale de nişte camarazi în toiul iernii, în perioada sărbătorilor de iarnă! Ah!

Şi tocmai când contemplam aceste momente unice şi înălţătoare din viaţă, Finlanda ne-a alintat cu un apus de miliarde. Recele glaciar al pădurilor şi al împrejurimilor pământeşti din jurul

nostru contrasta cu
culoarea cald-gălbuie
a priveliştilor cereşti!
Doamne, ce frumuseţi!
Au nu visăm noi oare?
Ne-am ciupit de obraz,
pe bune!

Aşa că am oprit pentru un nou popas de admiraţie! Cât de frumoasă e planeta noastră, ce locuri incredibile cuprinde ea! Iar obiectivul minunatului nostru fotograf a făcut tot pentru a surprinde aceste frumuseţi şi a vi le transmite şi Dvs., dar şi copiilor Dvs., care au scris Moşului! Pentru că vrem să vă

transmitem cât mai mult cu putinţă aceste minunate senzaţii pe care le-am simţit şi noi, dar şi scrisorile Dvs.! Chiar dacă eram măcinaţi de lipsa acută de somn din această expediţei, aceste privelişti şi spiritul Crăciunului ne

dădeau energie înălţătoare de a continua mai departe. Cum zicem noi, insuficienţa de somn se uită mai apoi, dar aceste senzaţii rămân în amintirile vieţii până la adânci bătrâneţe. Iar în acea clipă, ne-am şi imaginat pe noi, peste vreo 30-40 de ani de acum încolo, bărboşi şi suri la cap, ţinând câte un nepoţel pe genunchi şi povestindu-i despre Ţara lui Moş Crăciun!... Ah, viaţă!

Şi iată-ne urcaţi înapoi în minunatele noastre BMW-uri expediţionale şi înaintând mai departe. Sutele de kilometri se perindau una după cealaltă, iar temperaturile au început să crească uşor. Presiunea în anvelope îşi revenise singură, aşa cum prevăzusem, iar popasurile pentru cafele erau de-a dreptul epice, în stilul filmului „Fargo”, după cum glumeau aventurierii. Nişte

cafenele simple de tot, de obicei mari, dar aproape întotdeauna pustii. Unde-s oamenii? Nu-s! Sau, în cel mai bun caz, stau pe prispa unui cuptor prin casele de bârnă şi-şi ţin căldura în somn! Iar dacă vrei să bei o cafea în Finlanda, pregăteşte-te să afli că absolut toată cafeaua a de aici e cu adevărat greţoasă. Pentru cei de aici nu există

decât Kava, adică cafea, cu lapte sau fără, dar toată nu e decât o fiertură amăruie ce adie a cafea. Nu există Espresso, sau Cappuccino, sau Latte. Fiţi serioşi, oamenii de la nord sunt dârzi şi neînduplecaţi, n-au ei timp de fandoseli italieneşti pe aici!

Seara târziu, ajunsesem în Helsinki, unde aveam rezervat un hotel în care

să ne reîntregim un pic forţele pentru a doua zi, când urma să trecem cu feribotul spre Tallinn şi să mergem mai departe spre Polonia.

A doua zi dimineaţă, mergeam
repejor spre feribot, de această dată
fără controale nenecesare ale poliţiei,
apoi, după un dejun târziu amestecat
cu prânz din minunata şi familiara
bucătărie estoniană, am mers la o
cafenea surpriză în Tallinn!... Victor
Guzun, aventurierul nostru cu
reşedinţă în acest oraş, îi ştie
deja toate secretele şi tocmai
el ne-a recomandat să mergem
într-acolo, să savurăm cea mai
bună cafea din Tallinn, mai ales
după experienţele cu cafeaua
finlandeză.

Şi cine credeţi că face cea mai bună cafea din Tallinn? Nişte moldoveni! Sergiu, Stela şi Irina Frunze sunt o familie ce au pornit această afacere în Tallinn şi şi-au câştigat deja renumele

pentru cafeaua extraordinară pe care o pregătesc, la o maşinărie imensă de cafea, adusă din Italia – un fel de Ferrari în lumea cafelei, după cum ne spun cei de aici. Şi putem confirma –

cea mai gustoasă cafea din toată expediţia noastră a fost aici, la acest loc numit WayCup Kohvik! Iar dacă treceţi vreodată prin Tallinn, daţi o fugă până la ei, pagina lor de Facebook e aici.

Mai departe, ceaţa ne-a însoţit pe cea mai mare parte a drumului din Tallinn spre Riga. Tare posomorât timp – umed, cu vizibilitate redusă, cu temperaturi în jur de zero grade. Prea sumbru, parcă, după frumuseţile Laponiei. Dar, am mers mai departe, deşi trebuia din nou să luptăm cu oboseala. Am intrat la o benzinărie, să

avem conexiune WiFi, şi am cumpărat online o carte audio, pe care să o asultăm în timpul condusului şi care să ne ţină cu ochii larg deschişi. Aşa am înaintat până în Riga, apoi Kaunas în Lituania, apoi până în Suwalki, Polonia, unde am ajuns târziu de tot, dar încă inepuizabili de energie. Nici noi nu ştim de unde luam atâta.

Următoarea zi a fost un sprint de viteză şi răbdare. Trebuia să ajungem din Suwalki în Munchen, pe o distanţă de 1,400 km! Iar pe drum să trecem şi la aeroportul din Varşovia, să-l lăsăm pe Alex şi pe Vadim, camarazii noştri ce zboară din capitala poloneză spre Chişinău. Drumul până la aeroport a fost infernal. Dacă la început aveam

două ore de rezervă pentru a ajunge la timpul normal de îmbarcate, atunci pe drum am dat peste nişte zone de reparaţie care blocau pur şi simplu traficul pentru câte zece-două zeci de minute fiecare. Şi tot aşa repetitiv, de multe ori. Aşa că timpul nostru de rezervă s-a consumat cât ai zice peşte. Dan i-a luat pe ambii călători ai aerului la el în X1 şi ne-am dat la revedere prin staţiile radio, iar el a apucat-o pe acostament cu SUV-ul, începând a ocoli toată coloana de maşini. Ştim că nu e

frumos, sau foarte manierat, dar aveam să ratăm cu siguranţă avionul pentru cei doi camarazi. Din fericire, garda la sol înaltă şi tracţiunea integrală ne-a salvat şi X1 a tot înaintat pe acostament, kilometri întregi până când a evadat din zonele de reparaţii. Eu, de la volanul Seriei 3 nu aveam o asemenea urgenţă şi am decis să stau şi să aştept în

coloană, cum e civilizat s-o faci. Am mai petrecut o oră în ambuteiaje, prea mult. Apoi am apucat-o pe un drum ocolitor pe care l-am dibuit eu în sistemul de navigare, şi la început am mers prin nişte sătucuri frumos asfaltate, dar apoi am ajuns pe un drum de pădure neasfaltat. Noroc că era îngheţat şi acoperit cu niţică zăpadă, iar eu

mergeam gândindu-mă la tracţiunea
integraşă a maşinii pe care o
conduc deja singur şi la faptul că,
dacă rămân blocat pe aici, nu prea
are cină să mă scoată. Dar BMW
Seria 3 a înaintat dârz şi am ajuns
într-un final înapoi la drumul meu, dar deja trecut de zonele cu probleme de reparaţii şi ambuteiaje.

Au mai urmat ambuteiaje şi prin Varşovia, iar camarazii noştri au reuşit la avion în ultimul moment. Apoi, tot mergând deja separat, ne-am îndreptat mai departe pe ausotrada A2 dinspre Varşovia spre Berlin. Şi când colo, la penultima staţie de alimentare

din Polonia, ce credeţi că se
întâmplă? Trag maşina la pompă şi
văd din noul X1-ul nostru expediţional
în faţă! Dan! Ca să vezi, fără să ne înţelegem, ne-am sincronizat şi am şi oprit la aceeaşi staţie de alimentare! Ce întâmplare!

Şi de aici a urmat un nou audio book în maşină şi încă 700 de kilometri spre Munchen. O distanţă uriaşă, aproape imposibilă dacă lipsa limitelor de viteză de pe autostrăzile germane nu ne-ar fi permis să gonim cu 150-170 km/h şi chiar mai mult! Da, consumul mediu a

crescut inevitabil la ambele maşini, dar o relatare dedicată consumului va fi publicată mâine şi tot atunci vă vom spune cine a învins şi cum a variat consumul în diferite anturaje!

Acum, însă, era important că am ajuns la destinaţie în Munchen, unde am
căzut tun în patul hotelului după 1,400

km parcurşi într-o singură zi, iar a doua zi dimineaţă am livrat maşinile producătorului bavarez. Peste nici două ore, ne vedeam deja în avion, dornici de a ajunge mai repede acasă!

Şi aici, odată ajunşi în Moldova, s-a încheiat povestea înaintării noastre motorizate în expediţie, dar nu şi

povestea expediţiei. Mâine vă spunem totul despre consumul maşinilor şi cum s-au arătat ele la un asemenea drum lung, iar poimâine mergem la casa de copii din Olăneşti pentru a le aduce zâmbetele pe feţele lor. Şi apoi, pe 24 decembrie, mai urmează şi marea petrecere de Crăciun organizată de cei de la Enter, pentru toţi micuţii autori

de scrisori, apoi
filmul expediţiei, apoi
încă mici surprize şi tot aşa ne
vom mai bucura împreună de
această minunată atmosferă creată
de această expediţie împreună cu
Dvs.! Vă mulţumim, dragii noştri, pentru că ne urmăriţi, pentru că ne sunteţi

alături, pentru că ne uraţi lucruri frumoase şi pentru că ne încurajaţi! Doar împreună putem face lucruri fantastice!

Ilie Toma