Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Ford demonstrează viziunea unui oraş al viitorului (Video)

11 Ianuarie 2017 - 13:13
Denis Godorozea
Ford demonstrează viziunea unui oraş al viitorului (Video)
Vehiculele electrice şi autonome, digitalizarea şi car-sharing-ul, vor schimba substanţial aparenţa oraşelor în viitor. Cei de la Ford au lansat un filmuleţ, care ne demonstrează, cum ar putea arăta un oraş al viitorului. Potrivit celor de la Ford, în viitor oraşele vor fi mai puţin aglomerate, vor dispărea ambuteiajele, vor apărea mai multe locuri verzi, vor dispărea parcările, pentru că vehiculele vor fi utilizate permanent, de către diferite persoane, în diferite perioade de timp datorită sistemului de car-sharing.

Vehiculele în sine vor fi în mare parte electrice şi autonome. Acestea vor interacţiona între ele, inclusiv cu infrastructura, pentru a crea un ecosistem de transportare, care lucrează interactiv, sporind fluidizarea şi reducând accidentele la zero.

Incredibil cum vor circula la intersecţii aceste vehicule, care, precum furnicile, vor înconjura alte vehicule, pietonii şi nu vor provoca accidente. Emisiile, de asemenea vor fi practic nule, iar bicicletele electrice vor oferi transportarea pentru „ultima milă”, pentru ca persoana să ajungă la timp la punctul destinaţie, chiar dacă vehiculul va fi parcat mai departe. Pentru ca idea unui astfel de oraş al viitorului să devină realitate, în următorii 5 ani cei de la Ford vor dota 20 de milioane de automobile cu modem-uri prin intermediul cărora vehiculele se vor putea conecta între ele sau la infrastructura drumurilor. În 2021 cei de la Ford vor lansa şi primul vehicul autonom, care va fi implicat într-un sistem de car-sharing. În următorii 15 ani se aşteaptă ca vehiculele electrice să depăşească la vânzări pe cele cu motoare convenţionale, iar pentru a muşca din acest segment, cei de la Ford vor lansa mai multe vehicule plug-in hibride, inclusiv pick-up-ul F-150 Hybrid, Transit Custom Plug-In Hybrid şi chiar Mustang Hybrid, dar şi modele electrice, inclusiv un SUV compact pur electric. Cei de la Ford nu vor uita nici de modelele celebre. Astfel, în 2020 va fi relansat SUV-ul Ford Bronco.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (2 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter