Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Premieră: Noua familie Porsche 911 GTS facelift
9 Ianuarie 2017, 10:38
Deşi facelift-ul actualei generaţii Porsche 911 în caroseria 991 a fost realizat acum mai bine de un an, familia 911 GTS a fost modernizată
doar acum. Astfel, modelele revizuite 911 Carrera GTS, 911 Carrera 4 GTS, 911 Carrera GTS Cabrio,
911 Carrera 4 GTS Cabrio şi 911 Targa 4 GTS, au fost dezvăluite la Salonul Auto de la Detroit.
Toate cele cinci modele au primit modernizări similare, inclusiv noile blocuri optice faţă/spate, noi bare de protercţie faţă/spate, în timp ce caroseria pentru toate modelele,
fie cu tracţiune spate sau integrală,
este bazată pe versiunea cu tracţiune integrală, care dispune de un posterior mai lat şi de un ecartament de 1,852 mm.
Tipice pentru modelele 911 GTS sunt elementele vopsite în culoarea neagră, precum jantele de 20 de inch cu prindere centrală sau finalele sistemului de evacuare, în timp ce
conexiunea dintre blocurile optice spate, este realizată dintr-un plastic negru, unic pentru modelele 911 GTS cu tracţiune spate.
De culoare neagră este şi bara mediană a versiunii 911 Targa 4 GTS, care-i conferă un aspect inedit.
La interior, toate modelele din familia 911 GTS dispun de scaune Sports Seats Plus cu logouri GTS pe tetiere, inserţii de culoare negre realizate din aluminiu şi abundă cu Alcantara.
Odată cu lansarea modelelor 911 GTS facelit, producătorul german a îmbunătăţit şi aplicaţia pentru smartphone Porsche Track Precision.
Odată cu facelift-ul, familia 911 GTS nu mai dispune de un propulsor aspirat natural performant ci de noua unitate turboaspirată de 3.0 litri în 6 cilindri boxer, care dezvoltă 450 CP şi
550 Nm disponibili între 2,150 şi 5,000 rpm. Astfel, noile modele 911 GTS facelift sunt cu 20 CP mai potente faţă de versiunile de până la facelift, cel mai important însă fiind surplusul de
cuplu de tocmai 110 Nm! Modelele pot fi cuplate la transmisia manuală cu 7 trepte sau la transmisia opţională PDK.

Toate versiunile ating viteze de peste 300 km/h, însă cea mai rapidă este versiunea 911 Carrera GTS cu transmisia manuală, care atinge
viteza de 312 km/h.
Cea mai dinamică versiune, care accelerează cel mai rapid este versiunea 911 Carrera 4 GTS Coupe cu transmisia PDK şi pachetul Sport Chrono, care necesită doar
3.6 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h! Cea mai eficientă este versiunea 911 Carrera GTS cu transmisia PDK, care are un consum de doar 8.3 l/100 km.
Noile modele au un preţ în Germania de 124,451 euro pentru 911 Carrera GTS, 131,829 euro pentru 911 Carrera 4 GTS, 137,541 euro pentru 911 Carrera GTS Cabrio, 144,919 euro pentru 911 Carrera 4 GTS Cabrio şi 144,919 euro pentru 911 Targa 4 GTS.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
589
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!