De la 16 martie intră în vigoare amenzile majorate inclusiv amenzile noi!
28 Februarie 2017, 10:00
La 16 decembrie 2016 în Monitorul Oficial au fost publicate amenzile majorate, care intră în vigoare în decurs de trei luni din momentul publicării şi anume, pe 16 martie 2017. Astfel, începând cu 16 martie anul curent se vor majora practic toate amenzile, dar şi vor apărea amenzi noi! Despre majorările amenzilor, modificări şi completări, am vorbit într-un articol amplu la mijlocul lunii decembrie anul trecut. În acel articol veţi găsi toate modificările şi suma amenzilor în detaliu.

Majorarea amenzilor vine de la majorarea unităţii convenţionale de la 20 la 50 de lei şi pentru Codul Contravenţional, unitatea convenţională fiind majorată de ceva timp
pentru Codul de Procedura Civila, Codul Penal și Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova.

Totuşi, majorarea u.c. de 2.5 ori, nu înseamnă şi o creştere a tuturor amenzilor de 2.5 ori. De ce, vă veţi întreba? Pentru că practic pentru toate încălcările cantitatea unităţilor convenţionale a fost redus, astfel amenzile vor creşte aproximativ cu o treime. Pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate însă, sancțiunea a crescut considerabil – amenda maximă creşte de la 3,000 la 25,000 de lei!

E de menţionat intrarea în vigoare a amenzilor noi, privind exploatarea vehiculelor cu volanul pe dreapta,
admiterea în circulaţie a vehiculelor, care nu au o stare tehnică corespunzătoare şi nu respectă normele ecologice, instalarea ilegală a dispozitivelor sonore sau luminoase speciale, utilizarea dispozitivelor de tip „antiradar”, dar şi tonarea geamurilor laterale faţă şi a parbrizului.

Iată care sunt completările în detaliu:

art. 228 al. (3) „Exploatarea vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale, cu excepția vehiculelor aflate în traficul internațional, se sancționează cu amendă de la 9 la 15 unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Amenda va constitui 450 - 750 de lei.
art. 228 al. (4) Admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice sau ecologice, precum şi a celor care nu sânt înmatriculate ori care nu au fost supuse controlului tehnic de stat, de către persoanele responsabile de exploatarea şi starea tehnică a vehiculelor, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere cu sau fără privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la 3 luni la un an, cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an. Amenda va constitui 3,000 - 4,500 de lei pentru
persoane fizice şi 4,500 – 7,500 de lei pentru persoane juridice.

art. 228 al. (5) Exploatarea vehiculelor echipate cu dispozitive speciale de semnalizare luminoasă şi/sau sonoră fără autorizație se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare sau cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an. Amenda va constitui 2,100 - 3,600 de lei.

art. 228 al. (6) Deținerea, montarea sau exploatarea dispozitivelor care detectează semnalele mijloacelor de determinare a vitezei de deplasare a vehiculelor sau perturbă funcționarea normală a acestora se sancționează
cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Amenda va constitui 600 - 1,200 de lei.

art. 228 al. (7) Exploatarea vehiculelor cu parbrizul sau cu suprafețele de geam ale portierelor din față umbrite ori pe care sânt amplasate diferite obiecte, care diminuează câmpul vizual al conducătorului, contrar prevederilor Regulamentului circulației rutiere, se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Amenda va constitui 600 - 1,200 de lei.

Amenzile majorate în detaliu le puteţi găsi AICI
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
9,899
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!