BMW Seria 5 ar putea fi produsă la uzina americană din Spartanburg
20 Februarie 2017, 12:12
Donald Trump, noul preşedinte al SUA, a ameninţat producătorii auto, că va impune o taxă de 35% la importul modelelor produse în afara Statelor Unite. Această implementare ar favoriza producătorii autohtoni şi ar impune producătorii străini, să localizeze producţia pe teritoriul SUA. În ciuda declaraţiilor lui Trump, care a
menţionat că BMW îşi pierde timpul şi banii cu viitoarea uzină din Mexic, bavarezii vor continua să investească în noua uzină mexicană, în contrast cu cei de la Ford, care în urma presiunilor din partea lui Trump, au decis să abandoneze planurile de a investi 1.6 miliarde de dolari în edificarea unei uzine în Mexic, nu departe de cea a
bavarezilor, care începând cu 2019 va produce sedan-urile BMW Seria 3 de nouă generaţie. Totuşi, bavarezii sunt pregătiţi să acţioneze rapid, dacă taxa la importul automobilelor va creşte la 35%. Astfel, în viitor, bavarezii vor putea produce la uzina din Spartanburg, Carolina de Sud, mai multe modele, inclusiv noua generaţie Seria 5 G30!
Acest lucru l-a declarat şeful BMW, Harald Krueger. La moment cei de la BMW produc la uzina din Spartanburg doar SUV-urile X3, X4, X5 şi X6, destinate exportului şi pieţei nord-americane, iar în viitor aici vor putea fi asamblate şi sedan-urile Seria 5 pentru a satisface publicul american şi de a evita taxele de import.
Maşinile vor veni pre-asamblate din Germania, ca mai apoi să fie asamblate în Spartanburg. Modelele BMW Seria 5 vor avea caroseriile deja pregătite, cu uşile, capota şi capacul portbagajului anexate şi vopsite, propulsoarele, de asemenea, vor veni gata asamblate şi vor necesita doar cuplarea cu cutia de viteze.
Interiorul şi elementele suspensiei, dar şi restul elementelor caroseriei, precum blocurile optice, geamurile, etc., vor fi asamblate deja în SUA. Iniţial, toate componentele vor fi produse în Europa.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,378
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!