Această zi părea să fi
fost ruptă din vreun
serial cu agenţi secreţi,
care ajung să-şi
aţintească ochii în
locuri tainice ale lumii,
unde o mână de oameni
discreţi aruncă zaruri
ce decid evoluţii uriaşe. Eram deja cu noul BMW Seria 5 în Zurich, capitala financiară a lumii, subsolurile căruia ascund un număr necunoscut de tone de aur din toate timpurile; căsuţele de depozitare ale căruia ascund cele mai întunecate secrete ale lumii; şi conturile din băncile căruia ascund cifrat

bani uriaşi, urma cărora se pierde
odată cu pieirea celor ce nu mai
apucă să le spună moştenitorilor
secretele întunecate înainte de a-şi
da ortul. Toate aceste dedesubturi
ale lumii noastre sunt ferecate după
zidurile de piatră grea ale acestui
oraş. Şi printre toate aceste enigme
luxoase, există un loc de apogeu, la
propriu şi la figurat, un loc situat
deasupra oraşului şi în acelaşi timp
un loc pe care şi cei mai avuţi
oameni ai planetei îl apreciază
pentru luxul şi discreţia sa. Un loc în
care ni s-a garantat accesul cu BMW Seria 5 în această zi, dar cu preţul confidenţialităţii maxime…

Dimineaţa începea destul de
pământeşte în Zurich, pentru noi.
Alex îşi tăiase degetul din neatenţie,
iar Dinu îşi făcea bagajul pentru
aeroport, pentru că una din misiunile sale de serviciu din această călătorie, poate cea mai importantă, e să meargă în faţa consiliului de directori ai acţionarilor austrieci ai companiei moldoveneşti pe care o reprezintă pentru o raportare consistentă. Aşa că prima noastră misiune, după ce-am servit o cafea de dimineaţă în hotelul

de business în care fuseserăm cazaţi, a fost să-l ducem pe colegul nostru aventurier la aeroportul din Zurich, doar că ceea ce părea la început a fi simplu, n-a fost deloc aşa.

Am nimerit exact după ora 7 în trafic, iar la această oră traficul devine foarte dificil în Zurich. Şi nu e de vină haosul de maşini ce-ar crea ambuteiajele, ci reglajul semafoarelor, care ţin doar 2-3 secunde culoarea verde şi încă una culoarea galbenă, apoi reţin din nou maşinile pe loc! Parcă se face totul dinadins pentru ca locuitorilor oraşului să li se facă lehamete de automobile şi să folosească doar transportul public, la care autorităţile de aici ţin atât de

mult. Ei bine, dar pentru noi această politică a însemnat să petrecem vreo 45 de minute în trafic numai pe o singură stradă! Apoi, în centrul propriu-zis al oraşului traficul era mai degajat, iar într-un final am reuşit să ieşim din oraş fiind la limita de a scăpa îmbarcarea în avion. N-am scăpat-o, dar am tras o lecţie bună despre traficul din Zurich. Iar BMW Seria 5 îşi foloseşte la maxim sistemul start/stop, doar că atunci când afară plouă, la deconectarea repetată

a motorului încep aburi uneori şi geamurile, iar asta te impune să deconectezi start/stop-ul. Motorul de 3.0 litri diesel nu e făcut pentru a sta cu orele în ambuteiaj, asta e sigur, iar consumul nostru a urcat la 7.2 litri/100 km – media totală a expediţiei – după aceste experienţe.

Cei care-şi amintesc de ultima noastră călătorie spre Laponia, ştiu că una din maşinile de atunci era o Seria 3 break,

tot în culoare albastră Mediterranean Blue şi tot în motorizare 30d xDrive. Doar că acolo era ipostaza anterioară a aceluiaşi motor, care dezvolta 258 CP, în timp ce aici sunt livraţi 265 CP. Însă în aceste zile ale expediţiei mi-am

format o concluzie comparativă dintre cele două motoare şi evoluţia pe care au marcat-o: noul motor este mai cuminte în sunet, mai domol şi mai puţin răsunător la acceleraţii, deşi are o putere crescută. Motorul de astă iarnă

îţi amintea la fiecare pornire cât de imens este, printr-o primă turare automată după pornire, cu un sunet adânc, natural. Noul motor de pe Seria 5 porneşte din prima cuminte şi abia auzit. Şi doar când apeşi puternic

pedala simţi forţa lui, şi sunetul, în sfârşit dulce. Într-un cuvânt, îmi place dinamica noului motor, dar îmi plăcea mai mult cum suna pe Seria 3.

După lăsarea colegului nostru la aeroport a venit şi timpul să mergem spre enigmaticul loc despre care vă

vorbeam. Sus de tot, pe
una din culmile oraşului, e situat
The Dolder Grand – un hotel imens obişnuit să primească cei mai exclusivişti oaspeţi ai lumii. Sportcar-uri, maşini premium în motorizări şi echipări de top, iar uneori chiar automobile blindate, aduse pe calea aerului de

oaspeţi ai căror finanţe sunt aproape infinite. Chiar noi am dat peste asemenea vehicule, cu plăcuţe de înmatriculare ce păreau a fi din Qatar. În ciuda preţurilor exorbitante, hotelul are o popularitate de excepţie în rândurile publicului său. Aceşti clienţi sunt alintaţi de un restaurant cu 14 puncte Gault Millau, iar

cel mai principal restaurant
al edificiului are 18 puncte
Gault Millau şi 2 stele
Michelin. Dar nimic nu
întrege sfinţenia pentru
confidenţialitatea celor ce
vizitează acest loc. Discreţie
absolută. Din această
cauză, nici noi nu vă
putem aduce poze din
interior…

După ce-am ieşit de la The Grand
Dolder, am continuat explorarea
oraşului în partea sa centrală. Traficul era mai lejer, dar ploaia devenise mai

agasantă. Deplasarea cu maşina pe străzile unui oraş cu Zurich e anevoioasă şi pusă în dificultate de nenumăratele restricţii. Aici înţelegi cu siguranţă de ce oamenii, care muncesc şi trăiesc în interiorul oraşului, nu prea au nevoie de maşină în general. Pentru noi, pasionaţii înflăcăraţi de automobile e mai greu să acceptăm, dar acesta e adevărul.

La un moment dat, am hotărât să parcăm BMW-ul nostru în centrul

oraşului, pentru a-l explora un pic mai mult la pas de pieton. Am găsit parcarea subterană de lângă Opera din Zurich, un edificiu-simbol al oraşului, de o somptuozitate rară. Deşi parcarea e recent construită, căile de acces în ea sunt extrem de înguste, încât BMW Seria 5, cu dimensiunile sale exterioare şi ampatamentul său, întâmpină dificultăţi în trecerea virajelor printre acestea. Geometria maşinii ne dicta ca la sfârşitul virajului să avem un uşor punct de contact al anvelopei stânga

spate cu bordura, ca să nu atingem caroseria sau bara de protecţie faţă în dreapta. Aici spuneam cu toţii mulţumesc faptului că avem jante de dimensiune mai mică şi astfel nu le zgârâiem. Ah, oraşele astea super compactate!

De aici a urmat o explorare la pas a centrului vechi al oraşului. Zurich e frumos, are o atmosferă specială de sobrietate, dar nu are decât o privelişte naturală frumoasă, cea a lacului şi a

munţilor de după el. În
rest totul pare rece şi
mult prea sobru faţă de
minunatele oraşe elveţiene
vizitate de noi anterior. Iar
preţurile pentru un prânz elementar
sunt exorbitante de cele mai multe ori. Şi totuşi, e centrul afacerilor din regiune, iar uneori, când vrei să închei o tranzacţie mare şi importantă, ai şi costuri de tranzacţie mari, asta ne spune practica afacerilor de succes. Spre exemplu, apropo de partenerii noştri de la casa de avocatură Efrim, Roşca şi Asociaţii, serviciile unor

avocaţi de aici pentru asistenţa la încheierea unei tranzacţii pot porni uşor de la o mie de franci pe oră şi ajunge până la cifre fabuloase în cazul unor cazuri şi case de avocatură de top, iar toate astea sunt parte a unor cheltuieli de tranzacţie.

În Zurich-ul de amiază ne-am convins încă o dată cât e de comod să foloseşti banii electronici în locul celor de

hârtie. Nu aveam franci elveţieni
deloc la noi, şi toate achitările le
făcusem cu cardurile Mastercard,
pentru că avem şi scopul de a nu folosi cash deloc. Doar dimineaţă, în zona de încărcare a bagajelor de lângă hotel era un spaţiu de parcare ce putea fi achitat doar cu monede, nu şi cu cardul. Până am rugat recepţia hotelului să ne schimbe o monedă, a trecut necesitatea parcării şi ne-am mişcat mai

departe. În rest, chiar şi automatele
de parcare acceptă carduri
Mastercard pe aici, nemaivorbind de
instituţii somptuoase precum
The Grand Dolder sau restaurantele
din centrul vechi al oraşului. Şi
parcarea de la Operă am plătit-o mai târziu tot cu cardul. Am fost taxaţi cu doar 6 franci, o sumă care ne părea deja foarte acceptabilă în raport cu preţurile de pe aici.

Am ieşit din oraş traversând străzile renumite pentru magazinele scumpe pe care le găzduiesc. Sincer, noi nu suntem prea mari cunoscători de branduri de lux şi n-am da niciodată mii de euro pentru asemenea produse, dar magazinele luxoase sunt acasă la ele în această capitală a finanţelor şi secretelor obscure ale lumii. Noi ne

perindam pe aici ca nişte spectatori, satisfăcuţi în acelaşi timp că fiecare dintre noi îşi îndeplinise misiunea de muncă pe care o avusesem aici. A doua zi aveam altă sarcină în faţă, iar asta însemna că ne rămăsese jumătate de zi pentru un nou episod de plăcere pură şi supremă în condus, pe nişte trasee pe care n-am mai trecut

niciodată! Oh, dar ce-am avut de
înfruntat acolo!...

Dar despre primele peripeţii riscante din această expediţie vă spunem totul în următoarea relatare a road-trip-ului nostru! Fiţi alături de noi!

Ilie Toma