Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Expediţia la costum, în locuri de basm! Printre munţi, stele şi clar de lună cu BMW Seria 5!
17 Martie 2017, 12:21
Atunci când ieşeam de pe trenul ce ne transportase prin măruntaiele munţilor Alpi – experienţă despre care v-am povestim în relatarea de ieri – era deja o după-amiază coaptă şi rumenită. Iar traseul nostru a luat repede încă vreo
nu-ştiu-câte zeci de întorsături ameţitoare prin aceste regiuni. Vorbim la propriu, desigur, vorbim despre un drum curbat mai tare decât viermele din renumitul joc al telefoanelor Nokia din adolescenţa noastră!
Doar că de această dată coboram în altitudine, iar BMW Seria 5 a trebuit să-şi pună serios la încercare frânele. Însă, aşa cum am menţionat de nenumărate ori şi cum ne-am convins de tot atâtea ori, triada germană premium ştie să-şi
echipeze vehiculele cu frâne cu rezervă mare la supraîncălzire, astfel încât chiar şi o coborâre lungă pe asemenea serpentine nu le va supraîncălzi. Iar dacă în viaţa ta ai mai avut parte şi de nişte instructat cum să eviţi supraîncălzirea, atunci chiar nu ai de ce
să-ţi faci vreo bătaie de cap prin asemenea drumuri strâmtorate!

Iar noi, dragii noştri, ne simţeam aici ca pe paginile unei enciclopedii cu cele mai frumoase locuri de pe pământ, sau a unei enciclopedii ce prezintă copiilor ţările, iar la fiecare ţară se inserează şi câteva fotografii magnifice. Priviţi drumul ăsta! Ce poate fi mai înălţător de atât, la volanul unei maşini plăcute în condus?
Am tot trecut mai departe pe drumuri construite pe marginea prăpastiei, dar acoperite cu un plafon de beton armat şi cu deschizături laterale, asemenea unor ferestre, dar fără geamuri. Întotdeauna când trec prin asemenea drumuri elveţiene, îmi amintesc imediat de filmele cu James Bond şi de renumitele urmăriri cu maşini din acele filme. Multe
din ele s-au filmat pe asemenea trasee elveţiene, iar imaginea acestor spaţii vitrate apare foarte des în peliculele cu agentul 007.

Aceste amintiri mi-au prilejuit în curând senzaţii şi mai plăcute în condus. Apucasem volanul mai stâns şi începusem să apăs mai hotărât
pedala acceleraţiei în viraje, chiar dacă mai coboram în descensiune pe acest traseu. Faţă de exemplarul Seria 5 testat de noi în Moldova, când menţionasem că direcţia maşinii a devenit cu mult mai informativă decât la predecesoarea sa, maşina din exediţia noastră la costum dă o senzaţie mai moderată la acest capitol, de reducere
a informativităţii, probabil
din cauza diametrului minim al
roţilor, de doar 17 ţoli. Însă BMW-urile din ultimul deceniu au această caracteristică superbă de a se conecta ulterior cu tine, cu tot cu senzaţia un pic filtrată din volan şi apoi, odată ce te-ai conectat la sufletul lor, tot le simţi ca o maşină super echilibrată, super închegată şi super plăcută în condus!
Apoi, drumul nostru a mai trecut printr-un tunel lung de tot, apoi încă vreo 60 de kilometri plictisitori de autostradă. Cu limită de 120 km/h, evident, că doar suntem în Elveţia. Probabil anume limita asta de viteză face autostrăzile elveţiene atât de monotone, or, într-un asemenea sedan cu motor de 3.0 litri şi 265 CP, să mergi în linie dreaptă
cu 120 km la oră, constant, e ca şi cum ai cam sta pe loc.

Din fericire, traseul nostru n-a lungit-o prea mult cu autostrăzile şi în câteva clipe ieşeam din nou pe drumuri frumoase şi mult mai interesante. Ceea ce nu v-am spus încă e destinaţia noastră pentru această
seară – Italia! Da, Italia nu era în planul nostru iniţial, dar ne-am uitat pe hartă şi am văzut o zonă interesantă şi foarte greu accesibilă lângă hotarul cu Elveţia, o zonă în care nu mai fuseserăm, dar în care ne doream să ajungem. Aveam două opţiuni – să luăm un traseu mai scurt, fără autobahn-ul de ma devreme, dar să mai mergem cu un tren, care
ne-ar fi costat vreo 47 de franci, sau să mergem pe un drum mai lung, mai şerpuitor, mai pe la înălţimi, dar care să ne coste mai ieftin. Am ales cea de-a doua opţiune.

Ea, însă, ne făcea să trecem şi prin renumita staţiune St. Moritz, iar ca să ajungem acolo, a trebuit să mai trecem un pas montan. Ne ridicam la înălţimile de peste 2,200 metri altitudine ale acestuia tocmai când soarele se ascundea după piscurile munţilor. Zăpada era abundentă la această
înălţime, de o culoare încălzită de apus. Iar în vârful acestei treceri montane am dat şi peste un turn ciudat, cu ferestre în toate cele patru zări ale lumii. Alex l-a ochit imediat pentru nişte fotografii, doar că, pentru a ajunge acolo, era nevoie să se caţere pe o zăpadă mai înaltă de un metru, apoi să se târască până
acolo. Dar a ajuns în interior, şi de la fiecare fereastă se vedeau privelişti senzaţionale, iar lângă fereastă era inscripţionat şi numele unui oraş, aflat probabil în direcţia acelei ferestre. Ciudat, dar am găsit aici şi numele unor oraşe precum Odessa sau Sankt Petersburg.
De aici şi până în St. Moritz e puţin de tot. Dar între timp se înserase. Iar Alex era într-o fază de inspiraţie şi muză cum mai rar i se întâmplă, aşa că atunci când ne-a rugat să-l lăsăm un pic să creeze nişte imagini superbe cu lacul îngheţat din St. Moritz şi frumoasa staţiune de lux, l-am ascultat!
Dar, dragii noştri, frumosul abia începea. Se înnoptase de-a binelea, dar cerul refuza să se întunece, pentru că de după piscurile munţilor şi brazilor
răsărea luna plină. Drumul nostru trecea printr-un parc naţional al Elveţiei, botezat Svizzer, iar frumuseţile de
aici îţi tăiau respiraţia chiar şi noapte, sub clar de lună!

Alex alerga să surprindă cât mai multe dintre aceste frumuseţi în obiectivul său, de ziceai că era în transă. Fără nici un oraş mare pe alături, care să-şi reflecte lumina spre cer, puteam privi cerul pur, cu stele şi munţi, şi clar de lună, şi totul părea cu adevărat magnific, de basm. Cât de frumoasă, e totuşi, lumea noastră, dragilor. Şi cât de frumos e
să călătoreşti prin ea cu o maşină plăcută! Aceste senzaţii nu se măsoară în cifre sau în bani, însă ele îţi rămân întipărite în memoria vieţii tale pentru totdeauna!

Mai departe, însă, am avut parte de o surpriză agasantă. A trebuit să cheltuim 23 de franci neprevăzuţi, deoarece, pentru a ajunge în regiunea Livigno şi apoi Bormio din Elveţia în Italia, cum ne doream noi, trebuia să traversăm un tunel cu plată! Ah, nu prevăzusem asta!
Ne apropriasem de locul intrării în tunel, pe poarta căruia scria mare „TOLL TUNNEL” şi când colo, se aprinde semaforul roşu în faţa noastră, iar la intrarea în tunel coboară automatizat o cortină. Aoleu! Ce mai e şi asta? E cumva un tunel care e închis noaptea? Cobor din maşină, alături era şi postul vamal elveţian, cu un singur vameş plictisit de traficul rarefiat de aici, care-şi privea ecranul calculatorului. Voiam să-l
întreb dacă funcţionează noaptea, dar înainte de a o face am văzut un panou informativ, pe care scria că traversarea costă 23 de franci într-o direcţie sau 43 în două direcţii şi că tunelul lucrează 24 de ore. Bine, atunci să mai aşteptăm, mi-am zis, şi am revenit în maşină.

Am mai stat aşa preţ de vreo 5 minute, cu semaforul roşu şi poarta închisă, apoi s-a deschis poarta, dar semaforul
tot ne afişa culoarea roşie. După încă vreo 5 minute au ieşit două maşini din tunel, apoi după încă vreo 2 minute s-a aprins culoarea verde şi am intrat în tunel. Aici am înţeles motivul semaforizării – tunelul era într-atât de îngust, încât avea doar o singură bandă! Tunelul portă numele muntelui – Munt la Schera şi e atât de vechi, încât circulaţia în el nu se putea desfăşura altfel decât alternând sensurile de mers!
Nici nu ştiam în ce regiune specială
am ajuns! Îi spune Livigno şi e o
provincie italiană scutită de
foarte multe taxe încă din
secolul XVI, reconfirmate mai
apoi în nenumărate rânduri de
tot soiul de guverne. Motivul
acestei scutiri rezidă din dificultatea de a ajunge în Livigno, mai ales pe timp de iarnă, doar 3 drumuri ducând aici, unul dintre care e închis iarna, iar cel de-al doilea e tocmai tunelul traversat de noi. Nu e de mirare, deci, că după ce am gonit cu plăcere pe malul ameţitor al lacului Livigno imediat după ieşirea din tunel, am oprit la prima staţie peco pentru a ne face plinul cu 25 de
euro. Da, dieselul costă aici 0.865 euro, ceea ce aproape că-i înumătăţeşte preţul în comparaţie cu cifrele de la pompele elveţiene sau italiene. Era o staţie automată, iar cu exact 25 de euro rezervorul nostru era acum plin şi am putea spune că ne-am recuperat cheltuiala neprevăzută de 23 de franci plătită pe tunel.
Locurile de aici sunt la fel de magnifice ca şi cele de dinaintea hotarului. E aceeaşi geografie, până la urmă, iar acum toate erau doar niţel condimentate de luminile plăcute ale micuţelor orăşele de aici. Cerul, însă, era atât de limpede şi de transparent, încât dacă am fi avut un telescop am fi
putut privi şi planetele îndepărtate, probabil.

Într-un final, am ajuns toţi trei camarazi, câţi suntem acum, la un hotel numit „3 Signori”. Cât de epică poate fi această coincidenţă! Fiind o regiune izolată din toate părţile de munţi uriaşi, era, însă, foarte frig afară, cadranele de bord ale
maşinii ne indicau până la -7 grade, în comparaţie cu temperaturile pozitive din Elveţia de mai devreme, însă consumul nostru încă mai stătea fixat la 7.4 litri/100 km, după peste 2,000 km parcurşi. Am mers să luăm o cină relaxantă, italiană, cu pizza la oră târzie şi apoi căzusem fiecare în patul lui, după o zi plină de imagini extraordinare! Dar ce zi!
PiataAuto.mdIlie Toma
0
1,695
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!