Germania va introduce taxa de drum pentru străini
27 Martie 2017, 16:52
Parlamentul german a aprobat introducerea unei taxe de drum pentru străini încă în anul 2015, dar din cauza nemulţumirilor pe care le-a generat aceasta în rândurile mai multor state Uniunii Europene, care au criticat decizia drept una discriminatorie şi împotriva legilor UE, legea a fost modificată, iar vinerea trecută, votată de parlament. Implementarea legii însă, ar putea fi amânată până la alegerile din 24 septembrie.
După implementare, cetăţenii străini cu vehicule înmatriculate în alte state vor trebui să achite taxa de drum, pentru utilizarea autobanurilor şi drumurilor naţionale ale Germaniei, care va putea ajunge la 130 de euro anual, în dependenţă de vârsta automobilului, capacitatea motorului şi criterii de mediu. Pentru cei care vor vizita Germania pe o perioadă scurtă de timp sau o vor tranzita, taxa va fi mai mică.
Scutiri substanţiale vor primi şi cei care conduc vehicule ecologice (hibride sau electrice).

Guvernul Germaniei se aşteaptă ca taxa de drum să genereze un venit anual de aproximativ 500 de milioane de euro.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru via Reuters.com
1
2,781
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!