Ideile creatorilor din spatele modelului: secretele lui Skoda Kodiaq
15 Martie 2017, 11:40
Fără îndoială, o maşină reuşită trebuie să capteze privirea din prima, să vă cucerească prin siluetă şi forme şi să vă placă pur şi simplu. Cum zic designerii de cele mai multe ori – „dacă trebuie să explici, înseamnă că nu funcţionează”, ceea ce sugerează că produsul final trebuie să placă şi să fie intuitiv în
exploatare pentru cel care-l va folosi fără a fi necesar să i se dea explicaţii, pentru a ajunge la simpatie. Totuşi, designerii şi inginerii cu adevărat buni ştiu, că pentru a se atinge efectul general de cucerire imediată, ei au de muncit la sute de detalii inteligente şi mici secrete, care vor face acel automobil cu adevărat bun şi plăcut în
exploatare. Iar pe deasupra, cât de plăcut îi va fi ulterior posesorului să descopere, odată cucerit, că maşina lui ascunde nenumărate secrete inteligente, la care cineva s-a gândit iniţial pentru a-i face experienţa de exploatare cu adevărat savuroasă!

Atunci când am mers la testul drive internaţional al noii Skoda Kodiaq, am avut ocazia să vorbim pe îndelete cu creatorii modelului – de la cei care i-au desenat formele, până la cei care i-au modelat substratul tehnic. Şi am aflat multe din secretele celui mai aşteptat modelul al anului 2017 în Moldova, secrete pe care vrem să vi le împărtăşim şi Dvs., cititorilor noştri!
Secretul dimensiunilor

Cei de la Skoda au un secret bine verificat în timp pentru a cuceri inima şi raţiunea cumpărătorilor – secretul dimensiunilor. El constă în crearea unor automobile care se clasifică oficial, conform dimensiunilor totale, într-un segment, dar păşesc de facto, prin spaţiul interior şi confort, în segmentul ierarhic superior. Cel mai cunoscut caz pentru cumpărătorii din Moldova este cel al Skodei Superb, care face parte oficial din segmentul sedanurilor de
clasă D, dar oferă spaţiu interior mai mare decât al multor reprezentanţi din segmentul E – în acest segment fiind încadrate în special modele premium, precum E-Class, A6 sau Seria 5. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Octaviei, care face parte oficial din segmentul C, dar oferă spaţiu interior comparabil cu cel al sedanurilor de segment D.

Acest salt permanent cu un picior în alt segment se datorează configuraţiei habitaclului, dar şi caroseriei de
liftback, cu hayon spate în locul unei simple uşe de portbagaj, toate astea făcând posibilă o amplasare inteligentă a celor mai esenţiale părţi din habitaclu, astfel garantându-se şi spaţiu generos, şi un portbagaj imens.

Aceeaşi reţetă a fost aplicată şi în cazul noului SUV Kodiaq. Ca şi dimensiuni exterioare, v-am spus într-un articol anterior cu care dintre concurenţi ar putea fi comparat. Atunci când vine vorba de spaţiu interior, însă, acesta e pur şi simplu imens, fiind comparabil
cu cel dintr-un SUV de segment
superior, iar în Kodiaq chiar şi
cel de-a 3-lea rând opţional de
scaune e utilizabil în viaţa reală.
Secretul cristalului

Aţi observat cu siguranţă forma
cristalină a blocurilor optice full-LED
de pe Kodiaq, ea fiind analogică şi
pe Superb. Secretul designerilor a
fost, pe de o parte, de a-i asigura
modelului o capacitate excelentă de
iluminare, faţă şi spate, cu
tehnologie adaptabilă full-LED, dar
pe de altă parte de a-l lega pe Kodiaq
de originile cehe ale mărcii Skoda!
Cum? De ce? Vă amintiţi de cristalul
de Bohemia? Îl cunoaşteam cu toţii
încă din perioada de înaintea
prăbuşirii cortinei de fier, iar cristalul
bohemian ceh era pe bună dreptate
considerat printre cele mai bune din
lume. Ei, uite că tocmai de această
tradiţie de manufactură a cristalului
în Cehia au vrut designerii să-l lege
pe Kodiaq. Cristalul bohemian e
ceva ce caracterizează arta,
precizia şi producţia cehă la cel mai
înalt nivel, şi aceleaşi asocieri şi le
doreşte şi noul SUV ceh – Skoda
Kodiaq!

Suntem siguri că de acum încolo, când veţi privi nişte faruri full-LED ale unui Kodiaq sau chiar ale unui Superb, vă veţi aminti de această asociere de cristal!
Secretul senzaţiei de protecţie
la interior


Oamenii cumpără SUV-uri, în general, pentru câteva motive esenţiale – pentru poziţia mai înaltă de condus, pentru configuraţia practică a habitaclului, pentru garda la sol sporită şi capacităţi de trecere mai mari, dar şi pentru senzaţia sporită de protecţie la interior.
E un fapt absolut firesc şi universal – într-un SUV mai înalt şi aproape întotdeauna mai mare, te simţi mai protejat de mediul exterior, iar designerii Skoda au mai recurs la un mic secret pentru a accentua această senzaţie plăcută şi preţioasă în habitaclu: au desenat pe planşa de bord un plan vertical, bine profilat, dintr-o parte în alta a planşei, care joacă rol de element
esenţial de design, anume dimensiunea sa mare şi poziţionarea verticală fiind menite să ofere acea senzaţie psihologică plăcută de protecţie suplimentară la bord. E din nou una din aceste chestii care nu trebuie neapărat explicată pentru a fi plăcută, dar cu siguranţă senzaţia scontată va fi simţită de cei de la bord, fără a identifica neapărat de unde vine ea!
Secretul discuţiilor plăcute la bord

Ştiţi deja că Skoda Kodiaq poate avea 5 sau 7 locuri în habitaclu. Cei de la Skoda, însă, şi-au dorit ca cei aflaţi la bord să poată discuta întotdeauna plăcut între ei, iar călătoriile să devină insesizabil mai plăcute. Pentru asta, au implantat un mic secret în noul model!

Imaginaţi-vă că şoferul stă, evident, cu faţa înainte atunci când conduce şi
vorbeşte ceva, iar dacă vrei să vorbeşti mult, o faci la un ton normal, relaxant. Cei de la bancheta spate l-ar putea auzi cam încet – o chestie destul de uzuală pentru maşinile cu 3 rânduri de scaune. Şi aici ar veni expresiile „Ce-ai spus, tati? Mai repetă odată re rog! Vorbeşte mai tare!”.

Dar nu! Cei de la Skoda au
implantat un sistem ce preia sunetul cuvintelor pasagerilor din faţă prin
microfoanele sistemului multimedia,
destinate discuţiei telefonice şi le
transmit discret în difuzoarele
spate, astfel încât pasagerii de pe
al treilea rând de scaune nici nu-şi
vor da seama de ce îi aud pe
cei din faţă atât de bine fără
a fi nevoie de un ton mai
ridicat al vocii. Astfel, cu toţii vor
putea comunica mai relaxant, mai
vesel şi mai plăcut în călătoriile de
familie!
Secretul pentru familiile cu
copii mici


Skoda Kodiaq ţinteşte îndrăzneţ şi spre familiile care ar putea avea copii mici, iar pentru a le face viaţa mai uşoară părinţilor, designerii au implantat şi aici mici secrete. Unul din ele este chiar forma uşilor spate – mari şi largi, pentru un acces uşor al scaunelor de copii,
dar acest aspect favorizează şi ocupanţii adulţi de aici, evident. Dacă pui un copil într-un scaun dedicat pe bancheta spate, părinţii ştiu că e necesar să blochezi uşa pentru a nu putea fi deschisă din interior, apoi să mai blochezi şi geamurile. În mod normal, una din aceste comenzi e mecanică, pe uşa propriu-zisă, iar alta e electronică, la şofer, iar de multe ori
când eşti în grabă uiţi să o activezi pe prima, după care eşti deja în trafic şi nu prea poţi opri. Designerii Skoda au rezolvat asta printr-un singur buton – Chilf Safety Lock – poziţioant lângă butoanele de acţionare a geamurilor lui Kodiaq, iar astfel cel de la volan activează toate funcţiile dedicate siguranţei copilului dintr-o singură apăsare!
Şi în fine, secretul micilor plăceri

Da, micile plăceri sunt la fel de importante, zic designerii lui Kodiaq. Plăceri care să vă facă viaţa mai uşoară, care să vă scutească de situaţii neplăcute. Spre exemplu, la deschiderea uşilor lui Kodiaq există o chestiuţă flexibilă de cauciuc, ce iese în afară la muchia uşilor atunci când uşa e deschisă şi dacă uşa ajunge prea
departe, în contact cu o altă maşină,sau cu un perete, acea chestiuţă de plastic va face micul impact lipsit de urmări neplăcute! De asemenea, în partea inferioară a portierelor există o zonă ieşită din plastic, care-l protejează pe Kodiaq de alte contacte din partea altor maşini, uşile cărora ar trebui să se oprească de acea piesă de plastic, din nou fără urmări.

Iar despre toată suita de elemente SIMPLY CLEVER nici nu vă mai
spunem prea multe, probabil deja
le ştiţi pe cele mai multe dintre ele – umbrelele în portierele faţă, curăţătorul de gheaţă din capacul rezervorului, suportul pentru tichete de parcare de pe parbriz, nenumăratele spaţii de depozitare de peste tot din habitaclu şi tot aşa.
Cineva s-a gândit la toate

Ei bine, acum, când veţi merge eventual într-un showroom Skoda pentru a cunoaşte pe viu un Kodiaq, sau poate chiar când veţi merge la volan în calitate de posesor al noului SUV, puteţi avea un gând liniştitor în minte – cineva s-a gândit la toate. Designerii Skoda numesc asta „inteligenţa practică”. Se pare, creatorii Skoda adoră oamenii care gândesc raţional atunci când cumpără o maşină, oamenii care-şi analizează inteligent cumpărătura şi tocmai de asta le-au pregătit sutele de secrete isteţe care să le facă minunată experienţa de posesor, dincolo de cucerirea iniţială printr-un design excelent.



Dar Dvs. vă număraţi printre cumpărătorii ce apreciază aceste secrete practice?
PiataAuto.mdIlie Toma
0
3,685
GALERIE FOTO (11 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!