La doar 23 de ani are o colecţie mare de modele Mercedes-Benz din seria 124!
14 Martie 2017, 18:10
Silvan Ernst este un tânăr german de 23 de ani, care colecţionează modele Mercedes-Benz din seria 124. Pasiunea sa pentru aceste modele a pornit de la bunelul său Egon, care a procurat în 1992 un sedan W 124 în motorizarea diesel 300 D, unicele opţiuni fiind trapa acţionată electric şi sistemul audio Blaupunkt “Heilbronn”. Exemplarul a fost procurat cu 105.000 km la bord de la un lucrător Mercedes-Benz.

Primul său automobil Silvan l-a procurat acum 6 ani, acesta fiind apogeul gamei 124 – versiunea dinamică 500 E! La acel moment aceasta era destul de accesibilă şi nu costa la fel de mult ca acum. Precedentul proprietar l-a convertit în
E 500 (după facelift), iar Silvan
intenţionează să-l readucă la starea originală, fiind în căutarea pieselor necesare.

Între timp colecţia sa a crescut la 10 exemplare, trei sedan-uri W 124, cinci break-uri S 124 un coupe C 124 şi o decapotabilă A 124.
La douăzeci de ani părinţii i-au dăruit încă o maşină, a unsprezecea la
număr, o decapotabilă 300 CE-24 Cabriolet Sportline (A 124), pe care o conduce tot mai des.
Conform lui Silvan, toate Mercedes-urile pe care le are în colecţie, de la modelul 500 E cu V8 sub capotă, până la coupe-ul cu 6 cilindri în linie şi la decapotabila cu propulsor în 4 cilindri, se conduc diferit, oferind o experienţă de condus cu adevărat inedită. Silvan este fascinat de diversitatea pe care o oferă seria 124 şi de designul atemporal. În week-end-uri, acesta obişnuieşte să-şi ia părinţii şi bunica Helga, care mai conduce acel exemplar 300 D, de la care şi s-a tras pasiunea sa, la întrunirile Mercedes-Benz Club.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
6,919
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!