Noile generaţii Volkswagen Touareg şi Polo au fost surprinse fără camuflaj!
20 Martie 2017, 11:55
În Africa de Sud au fost surprinse noile generaţii Volkswagen Touareg şi Polo, care vor debuta în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt! Ambele exemplare sunt lipsite de camuflaj practic în totalitate, urme de camuflaj fiind regăsite doar pe posteriorul noului Polo şi pe calandrul şi blocurile optice ale lui Touareg.

Noua generaţie Volkswagen Touareg adoptă un design similar conceptului T-Prime GTE, având o parte frontală realizată în noul limbaj de design Volkswagen, cu blocurile optice integrate în calandrul imens. Pe lateral putem observa aceeaşi muchie laterală, care porneşte de la aripile faţă şi continuă către aripile spate. Noul Volkswagen Touareg este construit
pe aceeaşi platformă tehnică MLB, care stă la baza modelelor Audi Q7 şi Bentley Bentayga. Motorizările, în mare parte, vor fi împrumutate de la
Audi Q7, iar pe piaţa nord-americană, Touareg va fi disponibil cu propulsoare pe benzină, printre care şi V6-le aspirat natural de 3.6 litri.
Ceea ce ţine de noua generaţie Volkswagen Polo, aceasta va fi construită pe aceeaşi platformă MQB A0, pe care a fost creată noua generaţie Seat Ibiza. De la noua Ibiza
viitorul Polo va împrumuta mai multe tehnologii, dar şi gama de motorizări, care va include noua unitate de 1.5 litri TSI Evo (130 sau 150 CP), noul propulsor 1.0 TSI (95 sau 115 CP)
şi unitatea diesel 1.6 TDI (80, 95 sau 115 CP).

Cum vă pare evoluţia acestor modele?
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
3,457
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!