Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

PiataAuto.md: Salonul Auto de la Geneva cu Alex Bred, un road trip special plus alte bunătăţi vin în avalanşă!

5 Martie 2017 - 11:27
Ilie Toma
PiataAuto.md: Salonul Auto de la Geneva cu Alex Bred, un road trip special plus alte bunătăţi vin în avalanşă!
Salonul Auto de la Geneva, marele eveniment al lumii auto europene din prima jumătate a anului, este tot mai aproape – marţi, 7 martie, va avea loc marea deschidere a celei de-a 87-a ediţii, cea din 2017. Iar pe parcursul ultimei săptămâni am tot continuat să primim mesaje de la cititori, care ne întrebau dacă vom merge şi în acest an la Salonul Auto de la Geneva, pentru a mediatiza în direct de acolo întregul puls al lumii auto.

PiataAuto.md merge la Geneva din anul 2010 încoace – deci anul ăsta ar fi al 8-lea în care am merge. Şi, deşi de vreo 4 ani am încetat să mai mergem la Salonul Auto de la Paris, spre exemplu, pentru din cauza haosului organizaţional de acolo e mult mai eficient să se lucreze din redacţia noastră din Chişinău decât din Paris, în cazul Genevei încă mai considerăm că prezenţa noastră la faţa locului poate aduce o plus valoare importantă cititorilor noştri!

De aceea vom continua şi în acest an tradiţia şi putem spune: „Da, PiataAuto.md merge la Salonul Auto de la Geneva 2017!”

Ceva special?

Oh, da! Oh, da! Ne place tare mult să ne gândim călătoriile, astfel încât ele să combine utilul cu plăcutul şi să ofere cititorilor noştri, atunci când e posibil, ceva special şi unic!

Unu – Echipa delegată a redacţiei noastre din acest an la Geneva îl va avea în componenţă şi pe maestrul nostru fotograf Alex Bred, care-şi va pune la treabă talentul pentru ca să vă putem aduce cele mai speciale şi calitative relatări de la Salonul Auto de la Geneva! Ta-daam!

Doi – Vom avea nu doar o călătorie la salonul auto de la Geneva, ci şi un road trip captivant, ca nici unul altul de până acum, în care vom alterna sarcinile riguroase de serviciu cu episoade superbe de plăcere intensă în condus! Da, da, dragii noştri, o nouă expediţie pe meleagurile europene, de această dată, o expediţie cu un model proaspăt-proaspăt, cu un motor de 620 Nm sub capotă! Despre acest road trip vă spunem mai multe detalii astăzi ceva mai târziu!

Trei – Vom avea încă „o călătorie în călătorie” – adică pe parcursul road trip-ului nostru unul dintre aventurieri va zbura pentru o zi şi jumătate, din Geneva, la un test drive internaţional cu o maşină superbă!

Adică, dragii noştri – în următoarele săptămâni pe PiataAuto.md veţi avea o mediatizare dinamică şi intensă a celor mai gustoase şi relevante premiere de la Salonul Auto de la Geneva, veţi putea urmări o expediţie intrigantă, ca nici una alta de până acum, iar pe lângă toate, nu vor lipsi nici testele drive de zile mari!

Fiţi alături de noi! Ceva mai spre seară vă spunem mai multe şi despre expediţia ce se apropie!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (1 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter