Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Road trip la costum: Cum am călătorit cu maşina pe tren în Elveţia!
16 Martie 2017, 15:34
Ziua asta a expediţiei a fost de neuitat! Vă spuneam în relatarea anterioară că făcusem căutări online şi rezervări de bilete şi iată că era vorba de nişte bilete
de tren, în care urci cu tot cu
maşină! Dar să o luăm
pe îndelete!
Traseul nostru urma să părăsească
orăşelul francez Evian-les-Bains şi
să se îndrepte spre est, traversând
Elveţia de la un capăt la celălalt.
Doar că în partea ei sudică Elveţia
e atât de muntoasă, încât nu prea
are drumuri directe care să o
traverseze de la vest la est şi să fie
deschise pe timp de iarnă, procedeul
normal fiind să te ridici un pic mai
spre centrul ţării, apoi să mergi pe
autostrăzi spre est şi apoi să cobori din nou spre sud. Dar noi vă spuneam că ne doream să facem ceva memorabil, ceva cu totul special, aşa că am tot căutat căi de traversare a ţării prin partea ei sudică, pentru că nu mai făcusem asta niciodată. Şi am aflat că e posibil s-o facem doar dacă folosim conexiunile de tren rutier – o chestie specifică probabil doar Elveţiei. Cu alte cuvinte, dacă în alte ţări cu multe ape
urci cu maşina pe feribot ca să
ajungi dintr-o parte în alta, atunci în
Elveţia urci cu maşina pe tren şi
trenul te transportă dintr-o parte în
alta a unui lanţ muntos! Iar noi, deşi
am călătorit zeci de ţări şi sute de mii
de kilometri până acum, nu mai
urcasem niciodată cu maşina pe un
tren! Da, eram curioşi, intrigaţi şi
entuziasmaţi de ziua ce avea să
urmeze!
De dimineaţă părăseam hotelul din orăşelul francez şi plăteam, fireşte, cu cardul Mastercard. De fapt, în inima Europei plata cu cardul e atât de firească peste tot, încât dacă scoţi din buzunar mai mult de 50 de euro să
plăteşti pe undeva cu bani gheaţă, eşti privit imediat cu suspiciune!... Ca şi cum nu poate mirosi a bine să umbli cu bani peşin în sume mari la tine. Noi, însă, achităm doar cu cardul în această expediţie, chiar şi sumele mici. Chiar în
această dimineaţă, după ce plătisem hotelul, ne dorisem să bem şi câte o cafea aici, la hotel, pentru care a trebuit să mai plătim 3 euro. Nici o problemă – şi cei 3 euro pentru cafea am putut să-i plătim din nou cu cardul. Iar toate plăţile
noastre Mastercard, din Moldova şi de peste hotare, nu sunt supuse nici unui comision, prin urmare, chiar dacă plătim o cafea de 3 euro în Franţa, de pe card ni se extrage exact echivalentul
a 3 euro la un curs bancar avantajos, foarte aproape de cursul Băncii Naţionale a Moldovei.
Vorbind de suspiciunea cu care eşti privit când scoţi bancnote mari, ea avea să ne fie confirmată imediat la staţia peco din acelaşi oraş, unde oprisem să facem plinul bolidului nostru expediţional. Rezervorul era aproape gol, după cantitatea redusă pe care o
turnasem acum câteva zile într-o zonă montană pustie din Elveţia, aşa că acum au încăput în rezervor tocmai 51.21 litri de diesel. Iar consumul maşinii noastre încă mai oscilează între 7.3 şi 7.4 litri/100 km, cu mulţi oameni şi multe bagaje la bord. Ei bine, chiar
lângă pompa de alimentare a staţiei peco era un indicator clar: nu se primesc bancnote de 200 şi de 500 de euro!

Plinul Seriei 5 530d xDrive ne costase aici, în Franţa 68.52 euro, sumă care a
fost achitată din nou cu cardul bancar. Iar de aici ne aştepta în faţă o zi însorită şi frumoase, cu experienţe extraordinare!
Puţină împrospătare

Ploile abundente din zilele trecute nu ne murdăriseră prea rău maşina, dar
totuşi o priveam şi ne spuneam că nu i-ar strica o împrospătare. Aşa că, în momentul când am zărit o spălătorie manuală cu autoservire, am tras pe
dreapta şi ne-am apucat de treabă. Ăsta a fost primul loc în care nu se acceptau carduri bancare, ci doar monede metalice, euro sau franci. Am pus două monede şi ne-am pus pe spălat – caroserie, geamuri şi chiar şi piesele suspensiei şi jantele, deşi nu
erau deloc înglodate. Partenerul nostru de KYB Moldova, însă, menţioase anterior că e bine să ai tuburile amortizoarelor cât mai curate pentru o durată de viaţă mai lungă a lor. Şi tot ei ne destăinuiseră un secret, că cei de la KYB le livraseră celor de la BMW
amortizoare pentru Seria 5 de generaţii precedente, chiar pe linia de producţie, care fuseseră ulterior marcate cu sigla mărcii bavareze. Ei bine, muncă şi utilitate, dar în scurt timp ne-am făcut BMW-ul nostru expediţional din nou curat şi strălucitor!
Ah, ce frumoasă e totuşi culoarea asta albastră, Mediterranean Blue! Cred că dacă aş ajunge să-mi cumpăr vreodată un BMW, mi-ar plăcea mult de tot să-l cumpăr anume în această nuanţă!
Cu BMW Seria 5, prin peisaje de poveste

Ce-ţi formează o experienţă fantastică de condus? O maşină plăcută în mânuire, un motor puternic sub capotă, dar poate şi nişte peisaje formidabile în
jur, nu? Noi conduceam noul sedan bavarez şi pe măsură ce înaintam în inima central-sudică şi puţin explorată a Elveţiei, peisajele deveneau tot mai
fascinante şi mai monumentale.
Aveam un amestec formidabil de
culori, nuanţe şi forme în jurul nostru
şi ne tot surprindeam afundându-ne
cu toţii într-o tăcere contemplativă, în care savuram plăcerea clipei. Ne simţeam norocoşi că eram în acea clipă la bordul acestei maşini, perindându-ne
frumos prin acest colţ frumos al planetei!...

Ne vedeam de departe cursul
drumului, îl puteam intui
după forma munţilor
şi a spaţiilor dintre ei, ce ni se deschideau în cale. Apoi ajungeam în dreptul unui nou munte şi drumul nostru continua stingherit, strecurându-se
printre aceste lanţuri
muntoase cât i-o mai
da voie relieful. În
habitaclul maşinii
aveam parte de confort, ambianţă climaterică şi acustică perfectă, şi nu ne grăbeam nicăieri, respectând cei 80 km/h la oră indicaţi pentru acest tip de drum în Elveţia... Iar într-un asemenea
ritm, aproape că am pierdut noţiunea timpului, pentru că nu mai aşteptam destinaţia cu nerăbdare, ci mai degrabă savuram fiecare metru parcurs până acolo!
Apoi, colegul meu aventurier din dreapta nu mai răbdă şi-mi zise că vrea să conducă acest minunat BMW Seria 5. Savurasem egoist plăcerea de condus până acum şi-mi scăpase măcar bunul-simţ de a propune acest fapt camarazilor mei. Tot el mă întrebase imediat: „Dar maşina e asigurată?”. Zic „Nu, cei de la BMW Group nu asigură aceste maşini, pentru că tot ei eventual
le repară sau le casează dintr-un fond propriu, deci nu are CASCO în formă clasică, are doar cartea verde obligatorie de răspundere civilă, iar noi, toţi aventurierii de la bord, avem asigurări medicale perfectate online la cei de la Donaris Vienna Insurance Group.” „Hm...” – zice amicul meu de alături – atunci mai bine mergi tu în continuare, că eşti trecut în lista de
presă şi ştii tu... „Ok, poate ceva mai încolo, atunci, dar ar fi bine să probezi minunăţia asta de maşină, o să-ţi placă sigur cum se conduce!”, îi zic.

Şi în timp ce noi tot discutat, drumul începu să ia altitudine, semn că trecerea printre munţi se cam strâmtorează. Se înteţiseră şi curbele, iar la un moment dat am dat şi peste
renumitul GOMS Bridge din Muhlebach, despre care citisem anterior doar în ghiduri de călătorii. Nici nu ştiam că-l vom întâlni în cale, dar odată ce eram aici, asta era şansa unei noi experienţe memorabile!
Am parcat maşina şi am păşit pe el! E un mod suspendat, întins pe sârme tensionate, iar această constucţie îl face să oscileze. Cu cât mai la mijloc eşti, cu atât mai mult se mişcă podul, iar la
mijloc ai sub tine o prăpastie de 100 metri! Senzaţia părea uşurică la începutul podului, dar când te apropii te mijloc, devine terifiantă! Aoleu! Am revenit în maşină după vreo 15 minute
încărcaţi de adrenalină, de parcă ne băgase cineva în priză. Eram pregătiţi să apăsăm pedala acceleraţiei cu putere şi să înaintăm spre Oberwald, punctul magic al acestei zile...
Cu maşina pe tren

Iar aici, în Oberwald, munţii te prind în capcană. Nici măcar elveţienii n-au avut nici o şansă să construiască un drum
rezonabil prin aceşti munţi groşi, abrupţi şi stâncoşi. Dar, din fericire, elveţienii ştiu să construiască tuneluri. Doar că de această dată, n-au făcut un tunel cu drum asfaltat, ci unul cu cale ferată, pe
care călătoreşte trenul! Iar maşinile urcă pe el!

Desigur, probabil vă şi imaginaţi că toată această afacere costă bani. Şi noi
ştiam că va costa, dar fuseserăm de acord că preţul adeverea experienţa prin care vom trece. Am întins cardul doamnei de la ghişeu, ni l-a întins să punem PIN-ul şi în câteva clipe 33 franci elveţieni plecau spre calea
ferată elveţiană, iar noi ne îndreptam să ne urcăm pe platforma de tren. Erau mai multe vagoane, acoperite uşurel cu un plafon suspendat, iar câţiva angajaţi dirijează poziţionarea maşinilor. Trenul pleacă la fiecare jumătate de oră în
această parte a zilei, iar drumul durează vreo 17-20 minute. De cealaltă parte a lanţului muntos se află orăşelul Realp, iar ca să ajungi acolo mergi aproape în întregime într-un tunel lung şi
întunecos. Oamenii stau în tot acest răstimp în maşini, nefiind permisă deschiderea uşilor! Extraordinară experienţă!

Peste 20 de minute eram, parcă, într-o altă zonă climaterică a Elveţiei şi coboram de pe platforma feroviară. O făcusem şi pe asta! Iar în cale ni se deschidea un cu totul alt soi de experienţă, despre vă vom povesti în următoarea relatare!
PiataAuto.mdIlie Toma
1
1,785
GALERIE FOTO (37 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!